Aproximativ 2015

Încă un an dus, fumat, băut, pierdut, învăţat, schimbat, preconceput.

Am câteva poveşti cu care dovedesc că aşa e, dar mă mulţumesc să pot spune la final:"Măcar am încercat."

Şi a fost bine.

Uneori, nu simţeam nimic, dar acum e mult mai bine.

Şi le mulţumesc persoanelor care m-au ajutat, indiferent cu ce sau cine.

Am înţeles că ceva ce părea la început cea mai bună idee, e doar o altă greşeală.

Că ceea ce am vrut nu era bine pentru mine.

Că trecutului îi e mult mai bine acolo. Că există mai bine.

Că unele alegeri le-am făcut pentru că trebuiau făcute.

Că trebuie să ştii să spui "stop" (still working on it)

Că o vioară şi-un pian pot face totul să se schimbe.

Sau un saxofon şi o melodie care te face fan înrăit al unei trupe.

Că nu există nimic mai frumos decât prietenii care te acceptă aşa cum eşti, deşi ar da orice să schimbi unele lucuri. Şi asta pentru că le pasă.

Că minţi geniale aparţin persoanelor care nu au fost niciodată libere.

Că iarna există pentru a cunoaşte oameni minunaţi.

Cum e să scrii din iubire de oameni, nu lucruri sau idealuri.

Că un lucru pe care îl începi, mereu altfel, e în sfârşit în stadiul final de metamorfoză.

Că tu ţi-ai terminat schimbarea pentru mult timp. Deşi unele obiceiuri proaste trebuiesc oprite.

Că poţi să-ţi rupi sufletul într-o mie de bucăţi, şi să treci peste până la urmă.

Că oamenii pe care îi sperii la până la 3 dimineaţa, cu extrem de multă sinceritate, ajung prieteni buni.

Că oamenii sunt încă frumoşi.

Că iniţierea oamenilor în locuri şi obiceiuri noi, poate să iasă chiar frumos.

Că muzica transmite mai mult decât trebuie. Şi uneori, când mutarea e aproape, stări diverse când asculţi folk şi eşti în bar.

Că mierea cu miere e cel mai bun desert.

Că spirtul te face spiritual şi capabil să vezi satanismul şi nebunia din omul de lângă tine, şi din tine.

Că prietenia se leagă în stări şi feluri şi locuri diferite.

Că oamenii inocenţi sunt mai parşivi decât ai crede.

Şi multe, multe alte lucruri.

Vă mulţumesc, şi vă iubesc, deşi sunt cea mai mare nenorocită.

PS: nu-mi vine să cred cât de sinceră am fost, recitind asta.

Suveniruri din alte lumi

De unde vin eu, timpul nu există. Secundele se transformă în ore, anii sunt momente scurte, care dispar imediat.

Cuvintele noastre sunt înlocuite de culori şi sunete, care plutesc ca un parfum prin aer.

"Nu-ţi mai fie frică, totul s-a terminat. Rupe lanţurile fricilor tale, eliberează-te de ele şi găseşe liniştea de dinainte. Nu-ţi mai fie frică, totul s-a terminat deja. Lasă-ţi lacrimile să curgă o ultimă dată şi reuneşte-te cu lumea din care vi."

Vin dintr-un loc şi un timp în care mă rugam de parcă ceva chiar urma să se întâmple. De undeva unde îi făceam pe ai mei mândrii de mine. Eram lipiciul care ţinea familia aia şi prietenii împreună. Acum, ei nu mai vorbesc şi noi nu mai ieşim.

Am scris scrisori pe care nu le-am trimis niciodată. Scrisori pe care le-am aruncat sau le-am rupt în bucăţi.

Haosul din ochii şi inima mea nu poate fi văzut de nimeni altcineva, iar liniştea din mine mă distruge.

Du-mă departe, dă-mi un motiv, pentru că nu am nimic de câştigat.

Sunt pierdută şi singură.

Tu arăţi ca Raiul şi eu mă simt ca Iadul.

Anul trecut mi-am promis că anul ăsta o să fiu cineva, pentru că acum doi am nu mi-a ieşit aceeaşi chestie care mi-am spus-o în 2011 şi gândit-o de când nu mai ţin minte.

Încă lucrez la asta.

Pentru că sunt cine sunt azi din cauza, sau datorită greşelilor de ieri şi de până acum.

Am mâinile reci şi inima la fel de rece.

Nimeni nu bea o sticlă întreagă de vodkă de dragul de a o face, sau pentru distracţie. Şi asta nu se va schimba niciodată.

Nu mai sper să mă vezi în toate persoanele pe care le întâşneşti, pentru că sunt atât de dubioasă şi complicată încât vrea să cred măcar că nu mai e altcineva ca mine.

Pentru că ştiu ce înseamnă şi ce presupune asta.

Şi nu e ok.

Monolog inutil

 - Mi-ai spus că visezi la o lume mult mai mare decât tine. Şi că nu contează cât o să îţi ia să ajungi la tine, că poţi ajunge unde vrei, că drumul spre altă viaţă poate să fie oricât de lung, nu te deranjează. Şi ai prins totul într-un vis. Zâmbetul tău trebuie pus printre stele, şi nu îmi pasă cî nu eşti de acord cu mine. Eşti ruptă în atât de multe bucăţi, încât habar nu ai pe care să o urmezi. Şi aş vrea să ieşi din starea asta, să laşi lucrurile astea în spate, pentru că nu mai au sens. Ce a fost, a fost, şi poate e mai bine aşa. Ai sufletul amanetat, marcat, blocat. Nu ai fost bine psihic, nici atunci, nici acum. Nu mai regreta, nu mai lovi cu pumnii în perete, pentru că el nu mai trece pe aici. Eşti ca o molie, un arhitect, pentru că te-ai izolat de prieteni, de familie, de tot ce a avut vreodată sens în viaţa ta, pentru el. Şi lui nu îi pasă. 

Şi timpul stă pe loc. Pentru că vrei să-l găseşti, deşi ştii că el nu vrea. Nimeni nu poate schimba ce a fost, şi asta e bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămâi acolo. Ridică-te şi pleacă. Aşa cum faci când filmele nu îţi plac, când cafeaua e prostă, când berea e caldă, sau liniuţa prea scurtă.

Ţi-ai canalizat toată durerea în suflet. Ţi-ai deschis inima şi ai uitat că cea mai mare slăbiciune a ta e că îţi pasă prea mult. Compasiunea e în natura ta, şi asta nu cred că o se schimbe vreodată. Nu te mai îngrijora, a fost acolo. FOST. Treci o dată peste, pentru că nu mai are sens să aştepţi.

 - Poate se întoarce...

 - Încă mai vrei asta, deşi ştii că nu o să se întâmple. Aş scrie tot ce s-ar putea, doar ca să te iubeşti singură, să nu mai ai nevoie de dragostea altora. Pentru că nu ţi-o oferă nimeni. O mie de kilometrii, trenuri, maşini, să mergi pe jos, până la urmă... Ai face-o şi pe asta, pentru nimic. Pentru că nu se va întâmpla nimic, pentru că nu o să îi pese nimănui, mai ales lui. Şi vezi ce a făcut din tine, deci, poţi la fel de uşor să renunţi la orice idee de mai bine, la orice idee care îl implică. Treci prin atât de multe, şi nimeni nu ştie asta. Ai nevoie de cineva care să te ţină de mână, să-ţi spună că totul o să fie bine, chiar dacă e la fel de speriat ca tine, chiar dacă nu crede asta. Indiferent cum stă treaba, sau ce se întâmplă. De ce te răneşti şi urăşti atât de mult? Şi nu îmi spune că meriţi asta! Termină cu căcaturi de genul ăsta. Trecutul e real, şi ai atâtea semne care să-ţi aducă mainte de asta. Vrei să fii singură, nu-i aşa? 

- Vreau să fiu singură acum, de fapt şi de drept.

- De ce? Ştii că niciodată nu a ieşit ceva bun când s-a întâmplat asta. "Un sărut pentru tot ce doare."

- Doar atât. Şi nimic mai mult.

- Mai ascultă încă o dată acelaşi cântec pe care îl asculţi de câteva zile. Dă afară toate lacrimile din tine, nu mai te preface că eşti o persoană puternică, pentru că nu eşti. Pentru că nu eşti ce vrei să pari, chiar dacă îi convingi pe ceilalţi. Când eşti singură, tu cu tine, nu mai eşti nimic. Şi uite aşa "nimic"-ul de tine a devenit ceva. Pentru că eşti o persoană naivă, emoţională, credulă, sinceră şi mincinoasă în acelaşi timp, mai ales faţă de tine însuţi, eşti o nenorocită, o romantică incurabilă, ai creeat atât de mulţi demoni pentru tine, încât nici tu nu mai ştii cine eşti de fapt. Dar eu ştiu. Şi ştii de ce?

- De ce?

- Pentru că noi suntem aceeaşi persoană, dar nu în acelaşi timp. Şi nu vreau să mori în ruşine, vreau să te înţelegi, vreau să te cunoşti. Vreau să te iubeşti aşa cum meriţi. Nu te-ai născut să fii un schelet, nu te-ai născut ca să fii altcineva decât eşti deja, nu te-ai născut pentru alţii. Te-ai născut să fii tu, să fii pentru tine, şi să îţi ajungi,

Bucati

Clipe grele, alaturi de momente de nedescris. Eu sunt fata din ultimul scria, cu lacrimi in ochi, care spera la ceva ce nu are sens. Nu are sens pentru nimeni altcineva in afara de mine. Sau, poate, nici pentru mine.
Sper ca mai treci pe aici. Macar din cand in cand. Macar o data. Pentru ca blogul asta mai exista ca sa te fac pe tine mandru. Cel mai probabil nu iti pasa, oricum.
"And if a part of me doesn't miss you, a part of me is dead."
Iti dau un borcan intreg de fericire, doae sa vrei sa ne vedem o singura data, si atat.
Inventam formule perfecte alaturi de tine.
"O persoana care iti e menita va pleca de o mie de ori, dar se va intoarce.". Inca te astept, chiar daca  fost ultima care a aflat ca nu eram ce cautai tu. Si nu vreau decat sa ma asculti o singura data, sa spun tot ce vreau si tot ce am de spus, si dupa tu decizi.
Tu m-ai rupt in bucati, iar eu vreau sa te gasesc. Cu capul in pamant veneam spre tine. Da, te-am mintit, dar vreau sa stii ca inca vreai sa se repete felul in care ne-am cunoscut. Prieteni, familie, tot ce conta, ce avea sens si logica. Pielea ta nu imi apartine, stiu asta. M-am refugiat in obiceiuri proaste. Si tu la fel. Nu eram prea bine psihic cand ne-am cunoscut. Nici eu, nici tu.
Da-mi o secunda. Nu mai vreau sa stai ascuns in sufletul meu. Ti-am zis sa vi si sa nu te temi,si asta era o minciuna.
Nu am facut, nu am fost, sunt prea tacuta si prea abatuta. Stiu asta. Ce a fost a fost si nimeni nu poate schimba asta.
Tatuajul meu nu e o minciuna si nici ale tale. Unul sigur nu e o minciuna. Eu am desenat aia. Nu uita aata, te rog.

Mergem printre noi înşine, căutând un drum spre casă.

Uşor, poate că încă mai trăiesc.

Nici nu ai idee de câte ori voiam să-ţi dau un mesaj, sau să te sun, şi să îţi spun că îmi e dor de tine. Că mi-e dor de cine şi cum eram când eram cu tine. Dar de fiecare dată îmi aduceam singură aminte că nu îţi pasă deloc, chiar absolut deloc, de nimic din ce voiam eu să îţi spun.

Am mers în cele mai aiurea baruri, în speranţa că o să se întâmple ceva, că o să mor, sau ceva. Dar nu am făcut decât să mă îmbăt iar.

Am natură, poezie, artă, lume, scris. Şi dacă nici astea nu mai îmi sunt de ajuns, atunci ce o să mai fie?

Sunt fata aia de care nu ştia nimeni până nu era să mor. Şi atunci, toţi au realizat că eram în acelaşi liceu, şi aveam aceleaşi ore.

Nu, nu sunt bine. Sunt doar "aici". Şi asta e teribil.

Pentru că nu pot să îmi rup o pagină din viaţă, aşa că trebuie să ard toată cartea.

Deja nu mai ştiu dacă vreau să mă înec cu dragoste, vodkă, sau în mare.

Cred că e adevărată expresia aia că oricine acordă timp altor persoane e frumos, şi poate tocmai din motivul ăsta te-am văzut aşa. Atunci când te-am rugat să ai grijă cu mine, pentru că uneori sunt tristă, şi nici eu nu ştiu de ce.

Am ajuns la concluzia că o dată cu trecerea timpului, lucrurile devin din ce în ce mai plictisitoare. Şi eu nu fac decât să mă schimb, în timp ce nimic altceva nu o face.

Hai să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic până acum, să o luăm de la capăt. Cu tot.

Nu pot să-mi imaginez că altcineva ar ştii toate lucrurile aiurea şi rele din viaţa mea, şi să îi pese la fel de mult. Nu pot sa cred asta, pur şi simplu.

Pentru că e destul de greu şi să realizezi că nu însemni nimic. Că, într-o zi, nimeni nu o să mai aibă nevoie de tine, deşi tu eşti acolo, aşteptând să te dai.

Toţi avem motivele noastre. Unii beau, alţii se droghează, alţii fumează, şi unii se îndrăgostesc. În sfârşit, fiecare moare din alte motive.

" Anii au fost cruzi cu tine, nu te-am văzut niciodată atât de înfrântă. Şi ştii că trebuia să te aştepţi la asta, să te simţi atât de lipsită de speranţă, cum te simţi acum, când e 3dimineaţa şi noi doi stăm de vorbă. Poate că şi eu trebuia să mă aştept la asta, pentru că te-ai prins în propria ta mizerie. Pentru cî pe undeva între dragostea de sine şi ura de sine ai ajuns la concluzia că e mult mai bine să te distrugi singură." 

Limba mea e tatuată pe forma dinţilor.

O faţă de înger şi  gândurile diavolului.

Mai ştii? Vorbeam într-una, şi acum  nu am mai vorbit de ani.

Seri de siringi şi colagen.

Uneori chiar mă întreb dacă mai treci pe aici şi îţi dai seama că încă scriu de tine.

Am vrut, la un moment dat, să pot deveni poet, ca să pot dormi sub poduri.

Vorbesc deschis ca un cuţit înfipt, şi vorbesc cu băieţi, la modul ne căutăm caracterul unul în altul.

Unde era?

Ce faimă şi ce spaimă? Eu m-am îmbrăcat în nimeni, pentru că e cea mai comodă haină.

Copil fiind am realizat că visele sunt grele ca plumbul.

Eu scriu despre Fiinţă, şi par ridicolă.

Dar tu, fără Facebook nu ştii cine eşti.

Când scriu creez monştii şi planete şi universuri întregi.

Mi-am anulat tot talentul scriind la blogul ăsta, am învăţat cele mai multe lucruri şi lecţii de la oamenii ăia care par că nu sunt în stare de nimic, care sunt mult mai mult decât tot.

Pasărea asta e a mea, captivă în cuşca mea toracică, pentru că afară e mult prea frig.

Dincolo de toate, undeva sub noi, şoareci şi fantome, ăştia suntem noi toţi.

Am ajuns să fiu o casă bântuită de toţi care nu mai sunt, pentru că i-am păstrat în mine.

Am un talent incredibil de a trezi curiozităţi şi de a face oamenii să se deschidă în faţa mea.

Sunt Soarele şi Luna.

Tu trebuie să începi să încerci să vrei să fii.

Cafeaua mea e sursa de inspiraţie, iar un rând scris ştie cel mai bine.

Oamenii au făcut din Iadul ăsta un Paradis, unde totul e gol şi infinit.

Eu sunt acolo unde timpul se termină şi aş vrea să fiu şi eu normală.

Am să scriu iar mai apoi am să regret, chinuită de inutilitate.

Mi-e dor de apelurile tale, chiar dacă mă trezeai din somn, chiar nu mă deranja, şi mă bucuram că mă sunai pe mine dintre atâţia oameni.

Când tot era simetric.

M-ai ajutat atât de mult, dar nu am ştiu să îţi mulţumesc. Nu mă mir că ai plecat.

"Dacă ai să rămâi, promit să te iubesc."

Mai ţin minte şi acum când mi-ai zis asta.

Doare atât de rău încât mă simt ca acasă.

Scriu cu toate cuvintele pe care nu o să le pot folosi vreodată.

Dragă tu.

Nu-mi pasă dacă de trei luni te droghezi în fiecare zi, sau cât de mult somn ai pierdut aşa.

Nu mă interesează dacă ai bput o noapte întreagă şi te-ai dus cu cineva acasă şi ai făcut sex, şi te-ai trezit la 6 dimineaţa şi urai tot ce ai făcut până acum, tot ce e legat de tine. 

Nu-mi pasă dacă ai fumat atât de mult încât ai impresia că plămânii tăi or să explodeze.

Pentru că trează, sau nu, eşti tot tu în mintea mea.

Ştiu că cel mai probabil nu-ţi mai trec prin minte, dar sper ca într-o zi să vezi ceva care să-ţi aducă aminte de mine, sau să vezi ceva şi să îţi spui "Ţi-ar fi plăcut asta...", şi aşa să îţi aduci aminte de tot ce făceam împreună, de timpul în care stăteam de vorbă despre ele ore întregi, şi apoi de conversaţiile noastre despre noi de peste ani. Şi că gâtul ţi se usucă şi o bătaie a inimii e ratată, şi să-ţi fie dor de mine.

Continui să îmi spun că eram prea tineri, că să te cunosc când aveam doar 15 ani nu era destul ca să mă ţii prin preajmă

Cred că amândoi mai aveam atât de multe lucruri de făcut, locuri de văzut, persoane de care să ne îndrăgostim.

Dar, zilele se transformă în săptămâni, săptămânile în luni, şi lunile s-au transformat în ani. Şi mă întreb dacă mă cauţi în alte persoane, dacă faci chestii pe care le făceam noi doi, doar ca să-ţi trec prin minte.

Când o să ai 25 de ani, când prietenii din liceu nu mai sunt acolo, şi nici părinţii, şi o să iei singur nişte decizii, oare o să mă cauţi pe vreo reţea de socializare, şi o să vezi că părul meu e mai lung, că l-am vopsit roşcat, o să te uiţi la zâmbetul meu şi o să vezi că nu e acelaşi ca atunci când eram cu tine, o să vezi micile schimbări de care doar noi doi putem să ne dăm seama?

Te gândeşti la viitor şi speri să ne întâlnim cumva, ca atunci când aveam 15 ani şi nu am simţit asta până acum?

Şi ştiu că zilele vor continua să se transforme în cine-ştie-câţi-ani, darştiu şi că vocea ta mereu o să-mi răsune în urechi, dar sper ca la un moment dat să nu mai simt durerea aia când cineva mă întreabă de prima mea dragoste.

Pentru că aia era artă. Şi arta nu trebuie să fie frumoasă. Arta trebuie să te facă să simţi ceva.

Pentru că sucul a devenit vodkă. Bicicletele au devenit maşini. Sărutul a devenit sex. Umerii tatălui nu mai sunt cel mai înalt loc de pe planetă. Mama nu mai e o eroină. Cea mai mare durere nu mai e că mi-am julit genunchii, şi "la revedere" nu mai e până mâine.

Dacă nu era iubire, nu ajungeai să fii o amintire.

Multumesc.

"Lumea te-a intrebat cine te-a schimbat, iar tu ai raspuns mereu ca toti. Desi nici tu nu stiai exact ce vrei sa spui prin asta, in afara de faptul ca esti rezultatul multor oameni care ti-au trecut prin viata. Indiferent cat de mult, sau putin au stat. De fapt, nu cred ca puteai sa fii mai exacta de atat, mai concreta, mai sincera, si, in acelasi timp, sa nu zici nimic cu asta. Pentru ca tu chiar asta esti. Pentru ca asa ai ajuns din cauza mai multor lucruri, locuri, oameni, substante, sticle, nopti pierdute care s-au transformat in zile de nesomn si in care regretai tot ce ai facut. Tot ce tineai minte. Esti speciala, tocmai prin asta. Asta cred.
Tot eterul tau e verde, tocmai pentru ca nu stii ce alta culoare ai putea sa ii dai. L-ai scos din acid si l-ai lasat sa faca orice vrea el. "Dau in tine toata noaptea, spune-mi ca simti ceva, ca te doare, spune-mi ca simti!" In cate nopti te-am auzit spunandu-ti singura asta, nopti in care te auzeam ca plangi, indiferent cat de silentios credeai tu ca e de fapt, nopti in care voiam din tot sufletul sa vin sa te ajut cumva, dar stiam ca nu am cum, sau cu ce. Si ca tu nu vrei. Imi aduc aminte cand ai stat la mine o luna intreaga, pentru ca te dadusera ai tai afara, si cat de pierduta te simteai si credeai.
"Am vazut tot ce puteam sa vad, am vazut adevarul, minciunile, durerea, dragostea, fericirea aia relativa.pe care o vreti si cautati toti, culori, nuante, locuri, oameni,...tot. Dar nu-mi luati auzul, pentru ca  nu as putea sa-mi imaginez o viata in.tacere absoluta, in care sa fiu singura cu mintea mea, cu gandurile mele..."
Inca mai tin minte cand mi-ai zis asta, cand stateai intinsa pe covorul din sufrageria mea, cand simteai ca ai o mie de ochi deschisi si sapte corpuri, sau chiar mai multe, cand nu faceai pic de sens, cand erai inapta sa iti controlezi gandurile... Si acum, cand ma.uit.la tine, vad aceeasi fata pierduta, trista, cu ochii aia melancolici si frumosi, cu aceeasi galaxie pe buze, doar ca mai intunecata decat acum cativa ani. Si te-am vazut cand te-ai schimbat, te-am vazut cum ai crescut. Si trebuie sa-ti spun ca ai crescut frumos si tragic in acelasi timp. Nu e normal sa fii atat de tanara si atat de trista. Nu era normal ca la 17ani sa-ti bei mintile ca sa simti ceva,sau ca sa nu mai simti nimic. Nu era normal ca la 18 ani sa-mi zici ca ai ajuns la astral, la rascruce de drumuri cu tine insuti.
Trebuia sa continui sa scrii dialogurile din mintea ta, dintre personalitatile tale. Cred ca te ajuta asta. Tocmai pentru ca erau momentele alea in care erai constienta ce sfaturi ti-ai dat singura, unul din rarele momente in care constientizezi asta. De ce nu le mai scri? Si nu spune ca nu le-ai mai avut, pentru ca le-ai avut.
Ai auzit de multe ori asta, dar iti mai zic si eu inca o data: ridica-te si lupta pentru tine si nu mai lasa oamenii sa te puna la pamant! Treci peste frica aia a ta de a te ridica, pentru ca stii ca o sa ajungi iar acolo! Stim amandoi ca nu ai maj ajunge jos daca nu te-ai mai lasa calcata in picioare. Toti oamenii care te cunosc stiu asta. Si ma refer la cei care te cunosc cu adevarat, nu care se prefac ca o fac.
Nu te mai considera o greseala, o pierdere de spatiu si timp. Stiu ca te doare, dar nici nu lasi oamenii sa se apropie de tine. Tocmai pentru ca de fiecare data cand i-ai.lasat sa.o faca, au plecat dupa ce te-au cunoscut,dupa ce au cunoscut-o pe tine cea adevarata.
Stiu ca mi-ai zis ca ai vrea tatuaj cu "Sleep sugar, let your dreams flood in, like waves of sweey fire, and i'll give you my empire of dust." Nici acum nu stiu de ce vrei asta, dar stiu ca ai un motiv destul de bun.
Mergi.inainte si nu te mai uita in spatele tau, ai fost deja acolo si nu mai ai ce cauta acolo iar. Imi aduc aminte cat de linistita si pustie erai cand te-ai trezit atunci, in Sibiu, chiar daca nu voiam sa ajungem acolo la bun inceput. Cand mi-ai zis ca ai melodii care ti-au salvat viata, fix atunci cand erai extrem de singura si pierduta. M-ai facut sa inteleg atunci ca e ok sa fiu eu insumi. Acum, vreau sa intelegi si tu asta. Pentru ca ai nevoie. Pentru ca trebuie sa intelegi ca trebuie sa ai prieteni, ca trebuie sa fii tu insuti, pentru ca stiu ca daca ai avea incredere in oameni ai reusi sa faci mai multe. Prietenii tai ar trebui sa te ajute sa treci peste tot. Stiu, iti plac "prietenii" pe care ii ai, dar asta nu inseamna ca ei or sa te ajute vreodata cu ceva, doar pentru ca ai fost aproape de ei candva, sau mereu..
Ti-ai bagat sperante in niste buzunare care erau rupte, ai creat demoni pentru tine. Scri atat de frumos, iar mintea ta e un loc teribil in care sa stai. Acum un an era totul altfel, se petreceau mult mai putine lucruri, nu te intrebai daca ne-am nascut pentru a fi rupti, pacatosi si hoti. Dintr-o calimara de trecut ai rasturnat tot prezentul. Da, raspunsul cel mai bun pe care tu puteai sa il dai de cele mai multe ori, era "nu". Dar desertul asta cruge prin tot scheletul tau de sentimente. Mergi mai departe, si fa totul mai usor de inteles. Mergi mai departe, nu mai ai ce sa simti. Mergi mai departe, fa-te ca nimic nu e real. Daca ai fi spus ca iti pasa, crezi ca le-ar fi parut rau daca ai fi jurat ca ai fi ramas acolo? Intre noi e totul, si nimic in acelasi timp.
Mintea ta e bolnava, dar tu creezi oameni din toate bestiile din capul tau. Tu esti nebuna, ti-ai pierdut mintile, dar ceva din "tot"-ul tau, iubeste "nimic"-ul acestei lumi.

                                                                  Nu te schimba niciodata, si o sa iti dau tot ce e lumea asta.
                                                                                                Cu dragoste,
                                                                                                         A.                                                   "

Stateam in curtea facultatii, si ma prefaceam ca nu ma gandeam la tine. Esti la fel de bun, ca oamenii pe care ii consider eu prieteni. Pentru ca toti care se aseamana cu mine, sunt lipsiti de valoare.
Asa ca am incercat sa inteleg ca nu stiu nimic. Beam sirop de tuse, cand eu nu tuseam. Tocmai pentru ca ma.simteam bolnava, si trebuia sa intru in alte stari. Nu mananc mai mult decata guri, si apoi nu dorm cateva zile. Dar sunt recunoscatoare ca par stupida. Ultimul an e ceva prin care imi pare bine ca am trecut. Acum stiu ce inseamna sa te simti ca si cum ar fii mort. Asa ca am.lasat in spate oamenii care imi spuneau nu sunt destul de curajoasa. Pot sa aud tot ce trebuie, sa miros ce trebuie, sa simt ce nu trebuie. Sa nu fiu cum trebuie.
Felicitari si bine ai venit la o lista de lucruri pe care le regret!
Ma inec zilnic intr-o cana de viata din care sorb cate putin in fiecare zi. Imi pare bine ca mi-e dor de tine... si ca nu pot sa renunt la lucrurile care ma tortureaza zilnic.
Si am reusit sa aflu cat de greu poate fi sa te schimbi. Ca iadul devine comfortabil dupa ce te-ai obisnuit. Voiam ca golul ala din mine sa dispara. Dar nu a facut decat sa creasca. Si nu voiam sa te pierd.
Da, cred ca poti sa zici ca sunt dependenta... Dar, hei, imi plac obiceiurile proaste! Zilele toate au devenit o dorinta de moarte, anulare de existenta, apropiere de o iesire, lipsa de putere, o scara de bloc goala. Nu pot sa ma tem de moarte, am murit de mii de ori. Arunca-ma in flacari, uita-te cum ard, arunca-ma in mare dupa!
Tine-ma de mana, nu-mi da drumul, si am sa te invat sa zbori. Sa zbori unde vrei tu, fara pic de efort.
Nu sunt niciun erou, chiar daca ai.avea nevoie.

Ti-am vazut numele intr-un tatuaj cu un trandafir plin de culori. Apoi mi-am adus aminte ca tu nu ai culoare, asa ca am trecut mai departe. Urasc si acum ca din vina ta beau cafea in fiecare dimineata, ca gasesc frumusetea in chestii nordice.

Aici e devreme, acolo e tarziu, dar in miscarile mele simti absenta lui. Care el? Nici eu nu stiu. Sau nu vreau sa mai stiu.

Dar, am sa merg in continuare, pana am sa cad in alta galaxie... Ne vedem pe partea cealalta a lumii asteia!

Repaus de sentimente?

 Navele mele s-au scufundat într-o mare de sunete.

Când m-am trezit eram singură, dar aveam tot: mâinile pline de momente pe care voiam să le schimb, şi o limbă ca un coşmar, care tăia ca o sabie.

Într-un oraş de proşti am fost atentă. Dar ei m-au rupt în bucăţi, ca un uragan.

Dă-mi terapie, pentru că am ajuns o parodie umblătoare.

Dar, totuşi, zâmbesc la orice.

Nu mi-ai fost niciodată prieten, aşa că poţi să îţi iei înapoi toată mizeria.

Mâinile îmi tremură de fiecare dată când văd persoane, când sunteţi mulţi.

Cred că să fac ceva e periculor.

Sunt doar piele şi os, dar experţii mi-au spus că sunt un dezastru.

"Nu mai fii arogantă, şi iubeşte-te singură, pentru că oricum le e mai bine fără tine."

Sunt compusă din greşeli şi defecte, mult mai mult decât ai crede.

Sunt prietenul ăla care merge cel mai în spate, pentru că oricum nu ar conta dacă aş fi în faţă, sunt mereu "prietena" şi niciodată "iubita", sunt ultima care află, sunt cea care stă o noapte întreagă trează şi se gândeşte la toate lucrurile făcute până acum. Toate greşelile.

Sunt aici pentru tine, de fiecare dată, îţi dau universul meu, şi nu îţi cer decât să fii aici şi tu. Chiar dacă nu se va întâmpla niciodată.

Nu mă cunoşti niciodată, la fel cum nu ai să ştii ce simt niciodată.

Sunt făcută pentru acţiuni din linşte.

Părul meu răşu prinde vântul în el pentru fiecare noapte de frig pe care o simţi.

Prima oră de dragoste nu se întoarce niciodată.

Mă înec în nişte ochi care sunt orbi în continuare. Orbi la tot ce pot să dau altora.

Lasă-mă să mă joc în furtuna şi zăpada din sufletul şi mintea ta.

Lasă-mi mie zilele pline de ploaie, le iau eu.

Acum ceva timp aveam un scop, aveam multe pentru care să lupt... O dată ca niciodată.

Am promis că dragostea nu moare, şi că noi doi o să le avem pe toate.

Du-te departe, pentru că a venit timpul să pleci.

Noaptea îmi caută numele.

Tu pleci, eu rămân.

Acum ceva timp aveam un vis pe care îl trăiam şi îl defineam în fiecare noapte.

Aveam totul atunci, şi abea dacă mai cădeam.

Şi ai plecat şi mi-au luat zilele de soare, zilele de ploaie, şi mi-ai lăsat doar frig şi goliciune.

Nici nu mă gândeam la o lume fără tine.

O lume în care acordurile de pian, vioara, nu or să mai îmi spună cât de multe am, ci cât de multe am pierdut.

Acum te strigă, de fiecare dată. Pentru că tu erai acolo, pentru că m-ai făcut să privesc iar cerul, chiar dacă ştiam că niciodată albastru.

Voiam să te fac mândru, pentru că mi-ai dat speranţă şi un motiv pentru care să fac tot ceea îmi spuneai că e specific mie. Pentru că m-ai pus bucată cu bucată împreună.

Şi pentru că acum îmi dau seama că lumea fără tine e una în care nu pot să văd lumina aia pe care mi-ai adus-o la picioare cu câţiva ani în lume.

Şi pentru că ai plecat din lumea aia.... 

Mandala

"Bine ai venit!

Asta e o lista cu ce cred eu despre tine. Subiectiv. Fara sa ai ce sa comentezi. Asculta-ma si citeste-ma fara prejudecatile tale, Anne. Te rog.

Sa crezi in tine, sa nu poti mai mult de atat, dar asta sa fie doar o impresie. Poti mai multe decat crezi tu, chiar daca nu esti constient de asta. Lasa muzica, acum vorbesc cu tine. Citeste asta cu o voce blanda.
Punkisti, anarhisti, rapperi, si cati altii ai cunoscut care se incadreaza in diferite stereotipuri?! Te-ai convins ca nu sunt asa cum credeai, nu-i asa? Ai renuntat la atat de multe prejudecati pe care le aveai, si sunt mandru de tine.
Nu ai nevoie ca cineva sa te ghideze, poti si singura. Stiu ca poti, nu am nevoie sa ma crezi cand iti zic asta.
Esti aproape perfecta. Nu te mai pune singura la pamant, te rog. Pentru ca o data ce ai ajuns acolo, doar tu.poti sa te ridici. Tu ai nimeni altcineva. Pana sa ii cunosti nu credeai ca poti sa fi controlata. Dar, iata ca s-a intamplat.
Nu, nu trebuia sa cred ca poate fi mai mult. Dar, acum e prea tarziu. Nu am niciun drept asupra ta. Nimeni nu are.
Uneori, adevarul poate sa faca multe lucruri sa mearga bine, stii si tu asta. Nu o sa te intereseze atat de mult, dar ti-am lasat asta aici acum prea mult timp.
Indiferent ce faci, niciodata nu e de ajuns. Sau cel putin asta crezi tu.
Lasa gandurile astea. Tu simti altceva decat noi restul.
Nu o uit niciodata faza cu august. Te superi ca dau vina pe.tine, dar sunt foarte serioa. Sunt gelos pe toti care di-au batut joc de tine. Si stii de ce? Pentru ca.oamenii aia un loc aparte in sufletul tau.
Sincer, mi-e dor. De tot.
Sunt un nebun, dar asta pentru ca mi-ai aratat ca e.mai bine asa decat ca toti ceilalti. Si pentru asta iti multumesc.
Picture peefect memories, iti mai aduci aminte?
Creezi bestii si arta ta e nebuna. La fel ca tine. Dar, cel mai important, creezi oameni. Mai ales cand te afuzi in shoturi de prea multe chestii, incat nici tu nu mai ti minte cate sau ce.
Ai un rucsac mereu la tine, pe care l-ai umplut de vise.
Hai sa le faci pe toate!
Iti las asta aici, pentru ca nu am tupeu sa ti le zic in fata.

Cu multa dragoste,
C. "

Voiam sa le aud de la tine, nu sa le citesc.
Da rnu iau viata la kilogram, gram, si tu sti asta.

Trebuie

Trebuie sa se fi inselat. Toti. Toti trebuie sa se fi inselat. Chiar si cei care mi-au dat dreptate de atat de multe ori...
Imi iubesc visele si realitatea din starile mele pierdute tocmai pentru ca aia e realitatea mea ideala. Realitatea in care aerul.pe care il respir e al meu, in care eu nu o sa mor niciodata, pentru ca nu o sa vreau niciodata sa mor. In care imi permit sa fiu extrem de egoista, pentru ca doar 3-4 persoane au voie in realitatea aia. Doar cateva persoane o inteleg. Si nici nu as vrea sa fie mai multe. Ei imi sunt de ajuns, si uneori chiar prea mult.
In orasul asta e o panica enorma, iar eu am o supradoza de vise, realitatea actuala ma seaca de orice as vrea sa simt, sa sper, sau vreau.
Si nu e vina nimanui. In afara de vina mea. Si stiu asta.
Am scris despre asta, am scris despre trecut, prezent si viitor. Scriu si acum despre viitor, chiar daca nu stiu daca trenul in care ma aflu o sa ajunga la destinatie, sau ceva se va intampla pe drum. Poate sa se intample ceva chiar acum. Dar, stai, care "acum"? Nici nu are sens sa ma intreb care din ele...
Cum as putea sa cresc ceva din mine, care sa iasa in realitatea voastra?! Nici macar nu intelegi ce vreau sa zic, indiferent de cand ma citesti...
Ne intamplam si ne intersectam. Atata tot. Saraciti de cuvinte si fapte, am lasat marea si vara in spatele nostru. Vrei sa fie soare pe notele astea? Ia nisipul si marea mea, ti le aduc. Eu m-am uitat undeva intre niste stanci, pe faleza din Vama Veche, unde sufletul meu si eu privim stelele de fiecare data cand ma chemi si ma lasi. Alea sunt stelele pe care le-am vanat pentru cineva drag mie. Doua persoane pe care.le-am.dezamagit in ultimul hal, dar inca ma iubesc.
Vin din spasme, fara voce si cu impacari selenare. Pentru ca s-a intamplat sa.fiu cum sunt, sa scriu cum scriu, sa fac ce fac.
Nu, nici acum.nu mi-e frica sa ajung undeva sus, sau sa.duc cele mai grele lupte. Dar ma sperie oamenii, indiferent cat de mult i-as iubi, si cat de putin ar conta.
Cei care ma cunosc si ma iubesc nu or sa planga daca am sa mor. Ei o sa asculte o singura melodie, de fiecare data cand or sa ma vrea aproape. Or sa stea in liniste, cu ochii inchisi.
Atat.
Inima mea s-a transformat in stea, pentru ca in colturile buzelor am galaxii intregi care curg din mine. Tot ce scriu vine din iubire, si sper sa ajunga la tine. Intreaga mea viata e o metafora, oricum.
Imi.aduc aminte cand nu stiam prea multe, cand nu aveam frici sau griji. Si realizez ca eram mult mai naiva decat acum. Credeam ca nu o sa duc viata pe care o duc. Ca nu o sa fie greu. Ca o sa ma descurc cu orice, ca nu o sa am o lista de lucruri pe care le ascund.
Ca nu o sa inteleg ca pot sa vad cu ochii inchisi, ca nu o sa stiu ce inseamna durere. Si ma amuz cand realizez cat de naiva eram... Ma amuz si intristez in acelasi timp.

Sa pun stele pe cerul cuiva, sa ratacesc pe drumuri. Sa astept primavara la adapostul unui copac, in timp ce fumez o tigara cu aroma de vanilie si scortisoara. Sa simt natura care sa schimba si sa ma schimb cu ea. Sa ma intorc cu toate stolurile de pasari pe care le vad. Sa fac o limonada din toate lamaile pe care le-am primit pana acum. Sa ma bucur ca sunt aproape, cu o mie de culori si sentimente noi.
Sa stau intinsa si sa nu mai simt un gol in locul in care iti puneai tu capul. Sa pot sa adorm la o ora decenta, fara sa stau sa ma gandesc la atat de multe lucruri care ma macina.
Mi-ai spus ca sunt ciudata, si ca vreau lucruri si mai ciudate. Poate ca asa e, dar in sinea mea pot sa vreau orice. Acolo nu intervine nimeni.
Sun un dezastru acum, dar caut un mod de a ma preda. Dar nu e asta sfarsitul, si stiu asta. Nu, stiu asta de prea mult timp, de cand am vazut flacarile din ochii unei persoane care a insemnat prea mult pentru mine. Si care inseamna in continuare, desi au trecut ani de cand am pierdut-o. Insa stiu ca o sa o gasesc din nou. Nu-mi trebuie decat rabdare.
Nu mai vreau sa mai stau pe aici. Vreau sa fiu ca ploaia. Sa cad, dar sa nu fiu singura. Sau, sa vina o persoana care sa.ma faca sa realizez niste lucruri, care sa ma ajute sa nu mai fac ce fac.
Va las acest imperiu de praf pe care l-am creat. Poti sa il iei pe tot. Am sa ma ranesc, doar ca sa vad daca mai simt. Oricum, surerea e singurul lucru real.
Uite ce am devenit..

Dragoste si metamfetamina...

Două Sute Opt

"Vino aşa goală cum eşti, şi nu vei mai avea nevoie de mine, nu vei mai avea nevoie de nimic. Nu vreau să te pierd, dar uneori uit asta, mai ales când amintirile tale sunt nişte ţigări. Temporare şi atât. Ştiu, nu vrei să te ridici de jos, pentru că ţi-e frică să cazi iar. Nu credeai că o să te îndrăgosteşti, nu? Nu credeai că tu o să pui stop, nu? Nu cred că mâinile tale or să fie vreodată curate. Nu, nu vreau să merg o mie de paşi în încălţările tale, nu e nevoie. Nu vreau să trec prin ce treci şi prin ce ai trecut tu. Te minţi în continuare că poate, într-o zi, când o să vă vedeţi pe stradă, o să zică "Fata aia a fost cel mai bun lucru din viaţa mea, şi uite că am îndepărtat-o." când o să îi zâmbeşti. Nu ai putea să nu îi zâmbeşti. Şi mâinile tale or să poată să mă ducă acasă, şi o să stai cu mine până când adorm, chiar dacă o să fie murdare. Nu mai vorbiţi, dar încă îţi e dor de el. Ai încercat să îţi îneci sentimentele în cuvinte scrise, dar degeaba. El nu e doar o amintire de 1 an de dependenţă de cafea. 

Ai observat cât de artistică ai devenit de când ai inima frântă? Nici nu încerci să scri un cuvânt, dar uite ce iese. Zâmbetul lui, nu? Nu mai ai nimic de când nu-l mai vezi. Şi te-ai săturat să te simţi singură şi goală, aşa că te umpli cu amintiri false. Ai dezamăgit toţi oamenii care te-au iubit vreodată. Şi încă îl iubeşti pentru că nu e dependenţa ta el, el e sănătatea ta mentală. Mi-e frică de faptul că într-o zi o să pleci de lângă mine. Eşti familiară. Ai un gust de extasy şi puţin deja-vu. Şi mi-a plăcut de prima oară asta la tine. 

O să mergi în continuare, când nu ai nimic la care să te gândeşti. Să faci tot ce poţi ca să îl mai ţi o dată în braţe. Ca să te simţi în viaţă. Ai obiceiul să cari după tine o umbră a morţii, nu a vieţii. Eşti prea narcisistă ca să mori. Şi îţi pasă prea puţin de tine ca să trăieţi în continuare. mai ţi minte când ţi-ai promis că dacă o să trăieşti după supradoză o să te opreşti, nu o să mai încerci să pui capăt nimic, o să trăieşti în continuare? Ce s-a întâmplat cu asta? Când am realizat cât de aproape a fost să te pierd am realizat că nu sunt destul stele pe cer ca să strălucească până am să mor, ca să îţi zică cât de dor mi-e de tine. Te întristezi când îţi dai seama că singura persoană de la care ai vrea să auzi că te iubeşte, că zice asta când tu ai să mori, e persoana pe care ai dezamăgit-o cel mai tare. Ai da orice ca tot ceea ce ai trăit până acum să fie o minciună. Crezi că ţi-ai primit a doua şansă, şi că ai dat-o la o parte, pentru că ai fost mult prea egocentrică şi orgolioasă. Ai da timpul înapoi, dacă ţi-ar cere să vi înapoi, într-o bătaie de inimă ai fi acolo. Sper că o să te opreşti o dată şi-odată din a trăi pentru alţii, că o să îţi pese de tine, că o să îţi dai seama ce e înăuntrul tău, cine eşti, cum eşti. Că o să spui ce ai pe inimiă, că nu o să îţi mai înghiţi cuvintele. Mai ţi minte cât de proşti eram când am zis că o să creştem împreună? Şi uite am ajuns... Fără să te văd cu zâmbetul pe buze, nu mă simt bine. Din ce îţi las aici nu pare asta, dar aşa e, crede-mă. Ai prefera să îţi pui capăt zilelor decât să accepţi ideea că ai pierdut cele mai importante persoane pentru tine. Îmi aduc aminte de atunci când am plecat cu tine prin ţară, cu o pancartă în mână pe care am scris "ORIUNDE" şi aşteptam să ne ia cineva cu stopul de pe autostradă. Atunci te-am văzut aşa cum eşti tu. Cât de sinceră ai fost cu mine atunci. Erai aproape fericită, dar nu te simţeai ca acasă. Îţi lipsea o singură persoană, care să vină să te ia în braţe, să îţi spună că "Totul o să fie ok" aşa cum a făcut şi prima dată când aţi stat împreună. Şi dacă nu îţi zicea nimic era perfect oricum. Nu era  nimic pentru tine acolo, dar tu erai acolo pentru el.

Şi de cele mai multe ori îmi aduc aminte ce îmi spuneai tu când nu ştiai ce stare ai. Îmi spuneai că tristeţea atinge toţi oamenii. Chiar şi pe cei care nu ar trebui să fie trişti. Şi ştii ce e interesant..? Pot să se întâmple atât de multe lucruri rele, dar a doua zi soarele tot o să răsară, tu o să îţi bei oricum cafeaua şi o să îţi fumezi cele 5 ţigări la cafea. Indiferent ce s-ar întâmpla. Dar mai e şi chestia că atunci când lucruri rele se întâmplă oamenilor buni, tu ajungi să te întrebi ce e bine şi ce nu e. Şi sincer, habar nu am cum de încă mai rezişti, cum poţi să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic, când în interior tu te destrami.

Sper să îţi dai seama că el e fericit şi fără tine, poate chiar mai fericit decât era cu tine. Că nu se mai gândeşte la tine, indiferent de starea în care e, sau ce e în mintea lui. Nici măcar un pic. Şi când o să îţi dai seama, vreau să vi la mine, să bem o cafea amândoi şi să-mi spui tot ce te doare. Pentru că şti că te aştept, nu plec nicăieri, şi că o să fiu mereu acolo pentru tine, chiar dacă o să fiu mort.

Te iubesc, îmi eşti cea mai bună prietenă, dar m-am săturat să văd cum te distrugi pentru toate lucrurile care nu contează de fapt."

Cred că un "Mulţumesc" şi un "Îmi pare rău" spun totul acum.

Octombrie

Dimineaţă de octombrie cu păr răvăşit de la o noapte nedormită, cafea proastă, ţigări proaste, companie nedorită, amintiri nedorite, lacrimi neplânse, dorinţe imposibile.

Nu aveam griji, şi nici cicatrici.

Acum, mă joc de-a viaţa.

De când am crescut nu mai ştiu să zâmbesc.

Sunt culpabilă să fiu capabilă.

Aştept un răspuns de la necunoscut care să înţeleagă că a fost greu.

Nu am nimic, în afară de un pix, o foaie şi ambiţie.

De fiecare dată când încercam să vorbesc cu tine mi se părea că te deranjez.

Sunt produsul fricii unei minţi universale, ultimul antidot.

Vreau să fiu un strop de ploaie. Pentru că nu mi-e frică să cad, dar nu vreau să fiu singură.

Închide ochii.

Auzi cum îţi bate inima?

Auzi greierele de la picioarele tale?

Cum de nu poţi?

Ce griji îţi faci?

Cuvintele pot să distrugă persoanele, dar sunt şi singurele care le pot face la loc.

Eşti blocat într-o lume pe care o urăşti? Bine ai venit în club.

Mi-aş dori să am ceva în mine care să te facă să îţi fie greu să îmi zici "La revedere!".

Mintea mea e o închisoare, şi nimeni nu vine în vizită. 

9 vieţi pe Lipscani

Şti sentimentul ăla pe care îl ai într-o dimineaţă de duminică? Să te ridici când vrei tu din pat, să şti că nu ai nimic de făcut, şi tot aşa?

Sper ca toate zilele să fie aşa pentru tine.

Şi să poţi într-o zo să ajungi persoana aia care vrei să fi.

Uneori mă întreb dacă s-ar schimba totul dacă ne-am întâlni iar pentru prima oară, sau cum am reacţiona chiar şi în momentele astea.

Când mor o să ajung în Rai, pentru că am stat până acum în Iad.

"Eşti o tornadă cu un suflet şi ochi frumoşi."

Un suflet trist tot e treaz, chiar şi la 3 dimineaţa.

Şi uneori mă gîndesc că e mult mai importantă persoana de care mi-e dor la 2după-amiaza, când sunt ocupată, nu la 2 dimineaţa când sunt singură.

Fluturaşii pe care mi i-ai dat i-am înecat în vodkă, dar tot nu am reuşit să îi distrug pe toţi.

" O combinaţie de demnţă şi vanitate. Şi toate pentru că ochii ăia frumoşi şi melancolici."

Mai ţi minte când eram mică şi te-am întrebat ce e lucrul ăsta pe care toţi îl numesc "dragoste"? Mai ţi minte că mi-ai zis că o să aflu şi o să vreau să nu ştiu? Mai ţi minte că în seara aia am ajuns la concluzia că toată lumea ajunge să sărute persoana nepotrivită la sfârţitul serii?

Asta facem noi, oamenii, stăm în viaţă unul pentru altul.

Eu vreau să fiu cu tine. Şi asta e atât de complicat şi de simplu în acelaşi timp.

"Te rog, spune-mi cum ar trebui să funcţioneze chestia asta? Cine trăieşte în mine? Eu sunt în mii de bucăţi din şi în univers, dar tu îmi zâmbeşti în continuare. Sunt naivă, de neoprit, înnebunesc, nu pot să-mi pierd mintea."

Iubesc obiceiurile proaste. Şi asta e una din specialităţile mele.

" Poate că nu pari pentru prea mulţi, dar pentru unii eşti. Şi eşti delicios de complicată pe interior. Şi mi-ar plăcea să înţelegi că şansele să dai iar de persoana care ţi-a frânt inima, aşa, la întâmplare pe stradă, sunt destul de mari. Tu preferi să ai prieteni falşi în jurul tău, tocmai ca să nu fi singură cu gândurile tale. Mintea ta e4 un paradis periculos, iar tu nu eşti nici moartă, nici vie. Eşti doar o fantomă cu o inimă care încă mai bate. Tu dai galaxii, şi nu vrei la schimb nici măcar o amărâtă de stea."

Intre noi, noaptea

Ziua stau in stres, dimineata faci ness, noaptea au urmat cu venin din ser si cer.

Secretul e in gradina.

Soarta am depasit-o pe dreapta, pentru ca trenul vietii mele a iesit de pe sina.

Scriam nopti la rand, scriam tot ce se intampla pe strazi, nu puteam sa respir, gaseam refugiul in persoanele fara de care imi era bine.

Imi aduc aminte si ne-am lasat.

Cel mai curajos lucru pe care l-am facut a fost sa continui sa traiesc atunci cand voiam sa mor.

In ziua in care ai ajuns la mijlocul frazei tale, am murit un pic pe interior, pentru ca stiam ca nu vreau sa aud si restul.

Daca otrava ar avea gustul tau, sigur as inghiti-o.

Sistemul e un vis urat.

Inca ma tin de ceva ce nu mai e aic, asteptand sa se intoarca.

Dar am invatat un lucru: dragostea nu e inocenta; are dinti cu care musca si ranile nu se mai vindeca niciodata.

Mi-ai intins o mana de pastile. " Ia-le, o sa te faca sa te simti mai bine... " 

Fiecare cu regretul lui, nu-i asa?

De fiecare data cand am zis ca nu mai pot sa continui, am facut-o. Asta inseamna ca voiam sa fiu aici. Ce altceva ar putea sa insemne?

Am zis ca pot sa fac ce vreau sa fac, atata timp cat o fac bine.

Din secunda in care ne nastem, incepem sa murim. Deci, noi nu traim; noi murim.

Ador cand ochii tai se inchid, si gura ti se deschide incet.

Raman dealerul tau preferat de emotii.

M-am indragostit de bataia inimii tale cand mi-am pus capul pe pieptul tau.

Am o masina de vise, iar eu sunt un adevar intr-o lume de minciuni.

Hai o noapte in Sinaia, sau in Brasov.

Las in tine doua gauri mai de sentimente.

Da-mi aripi de ceara.

"Fetele bune ajung in Rai, dar fetele rele ajung unde vor. Tine minte asta."

Da, tin minte. 

Mama, nu stiu unde am plecat, dar nu ma cauta si fi sigura ca daca ma intorc, am sa ma intorc mai puternica.

Imi cer scuze ca miros a tigari cand tu vrei s mirosi trandafiri, imi cer scuze ca am ochii injectati cand tu vrei sa te uiti in ei, dar stii, atunci sunt cei mai sinceri ochi pe care ai sa vezi Imi cer scuze ca am cicatrici une vrei tu sa pui mana. Dar stii care e chestia? Nu stiu cum sa am grija de mine in alt fel decat sa ma distrug.

Cea mai grea parte cand ti-e dor de cineva e cand persoana respectiva e langa tine, si deja ti-e dor de ea.

Daca vrei, hai sa stam la un ceai impreuna si sa-mi povestesti tot ce s-a intamplat pana acum. Poti sa stai cat vrei, sa vorbesti cat vrei.

Nu o sa uit ce mi-ai spus nici daca o sa fim fiecare pe filmul lui.

Ce nu stim despre noi, sa ne spuna anii.

Cand ma uit la tine, si tu te uiti la mine, vad ceva. Ca si cum ar fi ceva mai mult, ca si cum ai simtit ceva, dar nu imi spui. Cand ne uitam unul la altul, chiar si cand nu era nimic mai mult decat prietenie, era de parca aveam o conexiune instanta. Si stiu ca nimeni nu intelege, in afara de mine si de tine, dar imi place asa. E ca un secret al nostru. Si am momente in care nu vreau decat sa ma uit la tine, pentru ca atunci cand stam in liniste, spunem extrem de multe.

Unii oameni devin tristi mult prea repede. De parca s-ar naste asa. Fara niciun motiv anume. Se invinetesc mai repede, plang mai usor, se retrag mai repede, si par ca s-au nascut tristi. Si stiu asta. Sunt unul din ei.

Dar tu... a fost altfel cu tine. Esti altfel.

Maestrul

L-am adus pe maestru, dar e trist pentru ca spatiul dintre degetele mele e cel in care ale tale vin perfect.

Nu-mi pasa de unde ai venit, atata timp cat ai sa ramai aici.

Asa cum as vrea sa ramana si prima zi de noiembrie.

Spune-mi ca o sa pleci, pentru ca sti ca ma intorc la tine.

Te-am luat pentru ce esti, asa ca ia-ma cu totul,

Prea multe cuvinte pentru prea putine lucruri.

Mereu te simti justificat, dar niciodata iertat.

De ce nu esti satisfacut?

Prea multe cuvinte care ar trebui sa distruga tacerea.

Compromisuri cand vine vorba de vietile noastre.

Poate sunt o visatoare, poate sunt neinteleasa, poate sunt nebuna, poate sunt singura, poate pur si simplu nu mai am timp si mi-a ajuns.

Sigur e timpul sa ma schimb.

Sa-mi aduc tot haosul in ordine.

Sa-mi dau seama care sunt prioritatile, ce poate sa mai astepte, ce trebuie sa mai astepte pentru ca inca nu pot sa fac lucrul ala, ce trebuie sa fac acum, cand sa renunt, la ce sa renunt.

Sa ma incredere in mine si sa uit de momenele in care ma refugiez in muzica doar ca sa nu imi infrunt problemele.

Sa o termin pe Sarah.

Poate e vremea sa ma schimb.

"Stii, vara viitoare am sa plec din tara asta. Sau o sa raman in Bucuresti. Dar nu ma intorc acasa."

Am crezut in asta, mai putin ca nu a mers bine. 

Axis Mundi

Trenul asta e pe morfina, iar eu habar nu am unde duce.

Adorm pe sentimente, si ma desenez ca pe foaie.

Uite gara!

Cate sine, cate cai!

Am adunat vise care mai de care, prinse in ochii mei amari.

Iubeste si pastreaza echilibrul in toate, pentru ca trenul asta opreste la capat de drum.

Musca-ti cuvintele!

Harta lumii mele e incompleta, eu sunt poet, asta e magie.

Iubesc prin cuvinte, iar iubirea e una din artele mele.

Suntem o generatie de spalati pe creier.

Sunt o entitate cu aripi de plumb.

Intr-o galaxie de cicatrici mi-am gasit si eu locul.

In suflet ai o gaura pe care u vrei sa o mai vezi, asa ca o acoperi cu cat mai multe chestii poti, doar ca sa nu fie vizibila.

Dar degeaba.

Hai sa ne gandim cum inmultim un milion de sperante.

Lumina din oras vazuta din masina chiar a ajuns sa ma inspire.

Fa ce vrei, dar respecta lirica.

"Cine ti-a facut asta? Cine te-a distrus in asa hal, mental si emotional, incat sa te inchizi in fata celor care chiar vor sa te ajute? Nu vorbesti despre sentimentele tale, dai la o parte oamenii buni, si ii ti aproape pe cei rai. Refuzi sa te deschizi in fata oamenilor care ar putea sa te iubeasca si carora le pasa... Cine dracu' ti-a facut asta?"

Albă cu neagră

Iţi mai scriu un rând, pentru că eu nu sunt o simplă stradă de beton.

De fapt, eu sunt cam tot.

Dragostea mea creşte în fiecare zi, la fel şi copacul vietţi tale.

Trage aer în piept.

Ţine în tine.

Suflă încet... Încet...Încet.

Scriu de o viata, asa ca lasa-ma sa te iubesc in albe foi si negre vene.

Nu ne cunoastem, stiu.

Parfumul tau a topit luna asta.

Pune-ma pe cer si fa-ma un astru, lasa-ma sa cad in plumb.

Arta mea e tinuta in captivitate, pentru ca lumea crede ca e nebuna.

Canta-ma pentru ca imi place.

Nu te indragosti, pentru ca sunt prea multe de pierdut.

Si stai calm, toti suntem nebuni.

Nu, nu sunt ok. Nu am mai fost de pe la 11-12 ani. Dar, totusi, sunt aici, Si pentru unele persoane asta e destul.

Chiar şi pentru mine e destul.

Da, de la bun început ştiam că eşti o "problemă", că eşti un dezastru, că habar nu ai ce vrei de la viaţă, că nu ai găsit nici acum locul tău în universul ăsta. 

Dar poate că tocmai asta mi-a plăcut la tine.

Arta mea naşte monştrii şi pe cei deja pe pământ îi trezeşte la viaţă.

Nu, nu o folosesc ca să manipulez pe alţii.

Mie nu mi-a păsat şi ţie ţi-a plăcut asta.

Ţie îţi place să trăieşti, te adaptezi doar ca să ai ce să povesteşti.

Eu sunt opusul.

Dar noi suntem bine, poate chiar aşa cum ar trebui să fim.

E puţin după 1 dimineaţa şi am nevoie de tine.

Doar de tine.

Şi eu şi tu suntem designerii propriilor noastre dezastre.

Eu cred că ştiu vreun secret sau niciunul.

Pune banii jos şi hai cu mine să te pierzi şi tu, pentru că eu am bilete spre cer.

Cântecul ăsta se repetă, iar eu sunt un mistic.

Vreau luceferi cu hanorace şi neveste superbe.

Nu mi-e frică de cuvinte, deci zi ce facem.

De dimineaţă până seara sunt plecată, dar nu ştiu unde, deci nu mă căuta.

Bucata asta e pentru cei care m-au înţeles.

Dacă îl faci, haide să fumăm căpşuni.

"Dacă eram Enescu scriam cheia sol pe un solfegiu în LA major, arpegiul meu de dirijor"

Da, melodia asta o am în cap acum.

 

Da, încă te mai aştept. Şi habar nu am de ce. Când mă pierdusem în mine, erai acolo să îmi spui "Nu te schimba când deja e prea târziu."

Şi dacă m-ai suna la 4 dimineaţa, prea trist ca să mai spui ceva, aş sta cu tine la telefon, ţi-aş asculta liniştea până când adormi.

Te uiţi la mine de parcă eu am pus stelele pe cerul tău.

Nu mă întreba de ce mi-am pus încrederea în mâinile unor necunoscuţi. Nu ştiu.

Nu ştiu ce să fac, când stau să mă gândesc că cea mai bună parte din mine e alcătuită din alte persoane.

Da, m-am folosit de zilele şi nopţile pierdute prin diferite locuri, cu diferite persoane, niciodată aceleaşi, dar mereu la fel. M-au ajutat să îmi dau seama de anumite lucruri, că am prieteni minunaţi, că încă nu ştiu nimic, că mai am atât de multe lucruri de aflat, că lumea nu are nimic cu mine, eu sunt singura persoană care are ceva cu mine.

Cea mai mare slăbiciune a mea este că îmi pasă atât de mult, când nici măcar nu pot salva persoane, pot doar să le ajut să se salveze.

Mă gândesc la prea multe lucruri noaptea.

Compasiunea e în natura mea, dar în noaptea asta e ultimul nostru dans.

Am semne care îmi aduc aminte că trecutul e real, că nimic nu e sigur.

Că ar trebui să te duci acasă.

Să te repari singuri.

Pentru că eu nu pot.

Pot doar să încerc.

Am să vin la tine cu alte semne, aşa cum am venit şu până acum.

Şi am momente în care devin conştientă că m-am purtat oribil cu tine, şi totuşi îmi eşti aproape. Că eşti singurul care mă ştie aşa cum mă şti tu, că ai fost mereu acolo pentru mine, că pot să apelez la tine pentru orice, chiar dacă nu o să mai fie niciodată, cel mai posibil, ceea ce vrei tu să fie. Şi îmi place că m-ai înţeles de prima oară de când ţi-am explicat de ce nu pot să trec iar prin asta. Te-am îndepărtat maxim, dar tot ai fost acolo pentru mine când mi-am dat seama că am nevoie de tine.

Tout ce qu'ils veulent

Asta e povestea mea fara sfarsit.

Intr-un fel, sau in altul, o sa ne intalnim din nou.

Povestea asta e a mea si a ta, pierduta in muzica, inecata in culori, sufocata de fum, udata de apa marii.

"Toate drogurile din lume nu or sa te salveze de tine insuti."

Da, poate ai dreptate. Sigur ai dreptate.

Vreau mai multa arta!

Cu totii stim ce avem, nu e nevoie sa pierdem acel lucru, sau acea persoana. Doar ca nu credem ca o sa vina un moment in care acel lucru sa ne fie luat, sau persoana respectiva sa plece.

Eu trebuie sa scriu ca sa fiu fericita, si nu imi pasa daca o sa fiu platita vreodata pentru asta, sau  nu. E o boala cu care e greu sa traiesti. Dar iubesc sa fac asta. Ceea ce e si mai rau. Astaa o transforma din boala in viciu. Apoi, vreau sa o fac mai bine ca oricine, si atunci devine obsesie. E oribil sa ai o obsesie, dar sper sa aveti cu totii cate una.

Am iubit toti baietii cu ochii blanzi si sufletul pierdut.

"Îmbătrânim în fiecare zi câte puţin. Îmbătrânim nu pentru că se mai scurge un an, ci pentru că viaţa ne dă lovituri una după alta. Îmbătrânim iar şi iar cu fiecare dezamăgire, dar tragem aer în piept şi ne cârpim rănile, mergem în cârje, ne sprijinim de pereţi şi ne anesteziem sufletele. Îmbătrânim când vedem cum se dărâmă castele pe care le-am construit cu trudă şi când ne găsim singuri printre ruine. Îmbătrânim atunci când, în loc de zâmbete, purtam zi de zi fete îngândurate şi când refuzam să zburăm de teamă să nu cădem. Dăruim părţi din noi oamenilor şi îmbătrânim când realizăm că ne-am pierdut printre străini."

Bun venit intr-o lume care e doar a mea.

O lume pentru mine, si pentru cei ca mine.

O lume in care aerul pe care il respir este al meu.

O lume in care timpul nu exista.

O lume in care sunt nemuritoare.

Imperiul meu nu o sa se destrame niciodata, nici atunci cand eu nu voi mai fi.

Din momentul in care am realizat ca te indepartezi de mine, am inceput sa construiesc un imperiu in care tu nu aveai cum sa ma mai ranesti. La inceput, era un imperiu in care tu nu aveai ce sa cauti. Dar, la un moment dat, tu ai intrat in el, fara sa imi dau seama, si mi l-ai facut dupa imaginatia ta, si eu l-am lasat asa. Tocmai pentru ca a devenit imperiul nostru, si e singurul lucru pe care il mai am de la tine.

" Sa ramai asa cum esti, intotdeauna, indiferent ce se va intampla, cine va veni si va iesi din viata ta, ramai tu. Tu esti singura care iti aparti. Tu esti singura pe care o sa o ai mereu aproape. Tu esti singura. Tu."

Sufletul lumii este in mine.

Exist in ciclul asta de oameni care vin si pleaca.

In februarie 2009 am intors spatele acestei realitati, si era sa ma distrug. Dureri de cap, stari de rau, zilnic. Doar ca timpul trecea, si eu nu treceam prin el. Zambeam pentru mine, obrajii erau oricum uzi de tacere. Atunci mi-ai spus ca o sa te intorci, trebuie doar sa te astept. Esti printre putinele persoane pe care am sa le astept tot timpul vietii.

In timp ce eu imi doresc sa te vad, limbile de la ceas ma abandoneaza, 

Ma intreb daca ai ajuns sa ma urasti.

Da, inca mai am obiceiul de a-mi roade unghiile.

Timpul meu s-a scufundat in nimic.

Tu m-ai invatat cum ar trebui sa fie viata mea, mai ales cand mi-ai dat de ales.

Am inghitit ploaia amandoi.

Am zisca la un moment dat, o sa uitam.

Dar eu nu vreau sa uit.

Multumesc.

" Nu te indragosti de o fata care e rupta in bucati, daca nu esti dispus sa faci fata greului de a o pune la loc, bucata cu bucata, bucatica cu bucatica. Si sa faci asta chiar daca o sa fi ranit. Daca nu poti sa faci asta, nu te mai indragosti de ea deloc. Pentru ca dupa ce o sa pleci, o sa fie rupta in si mai multe bucati."

Nu ar fi prima oara cand ma trezesc si imi dau seama ca ceea ce am avut noi a murit.

Si nu sunt speriata. Vreau sa fiu speriata.

Azi, ma simt ca o matase, si sufletul meu zboara prin camera, alaturi de paienjeni fericiti care nu mai au case.

Fluturii sunt calzi, aluneca prin somn, in timp ce sange li se scurge din nuferi proaspeti.

Acum duc lupte naive, traiesc in fructe pe tavi am flori ofilite, flori de iris.

Cerbii plutesc pe o apa limpede.

E personal pentru ca scriu la persoana I.

Trebuie sa imi uit ranile si sa o iau de la capat.

Sa ma bucur de liniste cum ma bucur acum.

O pastila ca sa ma faca sa nu ma mai misc.

O pastila care sa ma faca oricine altcineva.

Am venit dintr-o lume perfecta. O lume care m-a alunga, care m-a facut sa fug de mine.

"Nu-l iubesti, dar el nu e aici, nu-i asa? D-asta ai ajuns sa stai cu oameni care te-au calcat in picioare. Tu ai nevoie doar de el, si de nimeni altcineva. Si tocmai din cauza asta ai ajuns sa-l cauti in alte persoane. Nu-l mai cauta in altii, el nu mai e cu tine oricum."

Sa iti fie frica de noi, de noi ce suntem "nimeni", cei care vrem sa fim "cineva", la fel cum sper ca iti e frica de cei care au trecut prin dureri. Ei sunt cei mai periculosi. Pentru ca sunt obisnuiti cu asta, stiu cum sa treaa prin asta, cum sa se prefaca. 

Nimeni nu o să o facă aşa

Mereu.

La fel.

Dacă aş fi o persoană sinceră, aş mai da o şansă lumii ăsteia.

Ce o să fac?

M-am îndrăgostit de tine, şi mereu uit ce vreau să spun.

Ce o să fac?

Dacă tu chiar ai să te schimbi?

Când m-am trezit, aveai bagajele deja făcute, plecasei, şi degeaba i-am sunat pe toţi prietenii tăi, nimeni nu ştia nimic de tine.

Dacă te-aş salva, ai putea să mă salvezi şi tu?

Cred în magie, şi tu nu o faci.

Da, nu mi-am dat seama de tot încă.

Mă am doar pe mine acum.

Şi ăsta e un alt test pe care am să îl pic dând tot ce am mai bun din mine. 

Lasă-mă să încep şi să termin cu partea bună din toată situaţia asta extrem de complicată.

Zile la rând care au fost stricate de persoane, de nopţi pierdute, de nopţi stricate, de nopţi cu tine, de nopţi fără tine, nopţi în care te-am învăţat că tu contezi cel mai mult şi că eu sunt pe locul doi, zile şi nopţi în care nu ştiam niciunul din noi ce facem, dar te iubeam atât de mult...

E destul de interesant să găseşti părţi din tine în alte persoane, şi nici măcar nu ai idee cât de fericită aş fi dacă aş putea să te ţin acum în braţe.

În nopţi ca asta, mi-aş dori atât de mult să pot să te ţin în braţe, să mă bag în sufletul tău, să te mă încolăcesc pe spatele tău, să te sărut, să te sărut şi pe spate, şi să adorm lângă căldura aia a ta, auzindu-ţi bătăile inimii...

În fiecare noapte târzie adorm cu gândul că încă împărţim acelaşi cer, măcar atât.

Acum, chiar aş da orice ca să ştiu că îmi dai o îmbrăţişare, una caracteristică ţie: puternică, lungă, minunată.

Da, îmi lipseşti mult, prea mult, mai mult decât ai merita, mai  mult decât vreau să meriţi, mai mult decât vreau să simt eu asta, mai mult decât îmi plănuisem. Şi ştii de ce?! Pentru că eu chiar te-am iubit, chiar dacă nu cred că ai meritat...

Sau poate că da, cine ştie...

Dialog la miezul nopţii XII

- De ce vorbim iar?
- Pentru că sunt singurul tău prieten, singura care poate să te înţeleagă, singura care vede minciunile din ochii tăi, singura care e lângă tine, îţi văd sufletul prin durere şi rănile care au rămas de-a lungul timpului.
- Cred că da, chiar eşti singura care mă înţelege. Când am fost la pământ, dar şi sus de tot, ai fost mereu lângă mine, singura mea prietenă. Ei mi-au spus că nu pot înţelege cine sunt, dar tu niciodată nu ai zis asta. Din contră, tu mi-ai zis că nu mă pot înţelege pentru că nu sunt de pe pământ, eu sunt făcută, născută, trăită în astral, deci mult superioară lor.
- Da, am ajuns iar aici. În momentul în care realizăm că noi două suntem una şi aceeaşi tocmai pentru că suntem prietene bune. Cum altfel?!
- Nu mai am nimic de pierdut, deci nici nu mai contează. Mâine o să fiu ok, o să fim ok. Un shot pentru durere, unul pentru tristeţe, unul pentru noi. Mi-ar plăcea să pot să urăsc fiecare parte din tine care încă e cu mine, dar nu îi pot urî pe cei care m-au făcut. Pentru că, până la urmă, ce aş fi fost fără tine? Nimic. Aş fi fost parte din turmă, şi nu voiam asta.
- Oricum tu o să rămâi o romantică incurabilă,dar ai găsit genul ăla de "loverboy" care să îţi pună capac, şi nici tu nu şti prea bine de ce, nu-i aşa?
- Da, aşa e, dar acum nu mai e cazul să stau să mă gândesc la el, nu mai am de ce să o fac. Oricum, am ajuns la concluzia ca femeile sunt mâncare pentru zei făcute de diavoli. Şi nu vreau să îmi aduc aminte de el, nici măcar nu cred că am de ce. Frică de întuneric, dar uşile lar deschise. Asta e noaptea pe care o să o regret de dimineaţă. Le-am dat o opţiune pe care ar alege-o toţi din nou. Niciodată nu am ajuns în Rai, dar am ajuns destul de aproape. Vreau atenţie în doze mici. Acolo, în interiorul meu, se ascund toţi demonii mei, dar nu o să îi dau la o parte, nu din nou, cel puţin. Dacă nu îmi arăţi cum să scap de lume, nu o să pot să o fac niciodată.
- A trebuit să ne luptăm ca dracii, şi chestia asta ne-a făcut ceea ce suntem acum. Şi acum, te-ai îndrăgostit de ochii lui, dar ei nu te cunosc încă.

Deschide ochii. Adu-ţi aminte tot ce ai vrut să uiţi. Adu-ţi aminte pe cine ai vrut să uiţi. Nu te umple de ură, nu are rost.
Eu m-am răstignit în valuri.
Vreau să te ţin în pieptul meu, să nu te mai las să pleci vreodată. Vreau să te am să nu mă vrei să nu mă laşi să dispari.
Mi s-a scurs "vechea viaţă" din corp, şi nu-mi trebuia decât să mă schimb, să cresc. Aveam nevoie de chestia asta. Trebuia să se întâmple aşa. Sper. Cred.
Nu ştiu.
Caută cu mine o ordine într-un haos continuu.
Uneori, indiferent ce ai face, oamenii nu te vor lăsa să-i cunoşti, să-i iubeşti, sau să cunoşti părţile din ei pe care vrei să le cunoşti, pe care trebuie şi de care ai nevoie.
Pentru că toţi suntem doar nişte egoişti şi atât.
Trebuie să dau sens. Nimic nu ar fi la fel dacă nu ai fi aici.
Te iubesc atât de mult încât doar. Vreau să fiu cu tine, să împărţin acelaşi pat, aceleaşi perne cu care ne-am bătut un pic mai devreme, să mă iubeşti de parcă aş fi singura...
Am obosit de oameni.
Rătăcirile mele sunt acasă. Nu am uitat de unde am plecat. Nici adresa. Dar viaţa e schimbătoare, iar iubirea învinge locul.
Ca să pot înţelege, am să mă distrug.
Nu considera că o persoană ţi se cuvine pentru că de fiecare dată când o dai la o parte se întoarce la tine. Într-o zi nu o să o mai facă. Crede-mă, am aflat pe pielea mea asta. Nu e plăcut, nu vrei să se întâmple, dar se întâmplă.
Te-ai întrebat vreodată de ce lucrurile sunt aşa cum sunt?
De ce totul a ieşit aşa cum a ieşit?