De unde vin eu, timpul nu există. Secundele se transformă în ore, anii sunt momente scurte, care dispar imediat.
Cuvintele noastre sunt înlocuite de culori şi sunete, care plutesc ca un parfum prin aer.
"Nu-ţi mai fie frică, totul s-a terminat. Rupe lanţurile fricilor tale, eliberează-te de ele şi găseşe liniştea de dinainte. Nu-ţi mai fie frică, totul s-a terminat deja. Lasă-ţi lacrimile să curgă o ultimă dată şi reuneşte-te cu lumea din care vi."
Vin dintr-un loc şi un timp în care mă rugam de parcă ceva chiar urma să se întâmple. De undeva unde îi făceam pe ai mei mândrii de mine. Eram lipiciul care ţinea familia aia şi prietenii împreună. Acum, ei nu mai vorbesc şi noi nu mai ieşim.
Am scris scrisori pe care nu le-am trimis niciodată. Scrisori pe care le-am aruncat sau le-am rupt în bucăţi.
Haosul din ochii şi inima mea nu poate fi văzut de nimeni altcineva, iar liniştea din mine mă distruge.
Du-mă departe, dă-mi un motiv, pentru că nu am nimic de câştigat.
Sunt pierdută şi singură.
Tu arăţi ca Raiul şi eu mă simt ca Iadul.
Anul trecut mi-am promis că anul ăsta o să fiu cineva, pentru că acum doi am nu mi-a ieşit aceeaşi chestie care mi-am spus-o în 2011 şi gândit-o de când nu mai ţin minte.
Încă lucrez la asta.
Pentru că sunt cine sunt azi din cauza, sau datorită greşelilor de ieri şi de până acum.
Am mâinile reci şi inima la fel de rece.
Nimeni nu bea o sticlă întreagă de vodkă de dragul de a o face, sau pentru distracţie. Şi asta nu se va schimba niciodată.
Nu mai sper să mă vezi în toate persoanele pe care le întâşneşti, pentru că sunt atât de dubioasă şi complicată încât vrea să cred măcar că nu mai e altcineva ca mine.
Pentru că ştiu ce înseamnă şi ce presupune asta.
Şi nu e ok.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu