Naraku

A venit Craciunul. Si nu cred ca dorintele mele s-au implinit. Mi-e frica de faptul ca s-ar putea sa o dau in bara cu tot, nu conteaza cand sau cum.
Ceva din mine vrea sa ramana copil, sa creada in minuni, sa spere la mai bine-sa spere in general de fapt- sa vrea ceva de la viata, sa astepte cadouri...
Ceva din mine vrea sa raman copil ca sa nu uit cum am rezistat atata timp : imaginatie si putin praf magic.
Da...
Imaginatia ma face ce sunt eu....
Craciun fericit!
Sase zile in care greselile pot sa fie reparate. Succes...

De la capat

Portocale,vin fiert, sperante pierdute, nopti nedormite...
Stiu ca doare, tocmai de asta te rog sa ramai in picioare.
Stim ca o sa plec. Nu mai pot sa stau.
O sa ma duc departe...
Mai stai o noapte....
Mai ai o noapte...
A picat cortina si simt cum imi creste adrenalina..
Trebuie sa avem acelasi nume, sa traim in aceeasi lume, sa pot sa fiu de ajuns pentru ce esti tu.
Vad visele altora si viitorul lor.
Nu ma trezi acum, cand pentru lume eu dorm oricum.
Cand o sa dispar, o sa fi speriat, dar nu o asculte nimeni pentru ca nici unui alt om nu o sa ii pese.
Uita tot ce am gresit si lasa-ma in urma.
Nu te teme...
Inima mea a batut destul.
Nu am fost niciodata perfecta, dar nici tu.
Pastreaza-ma acolo, macar sa fiu mereu cu tine.
Ma prefac ca o sa poata veni cineva sa ma ajute sa ma salvez de mine insumi.

Sunt un dezastru si tu sti asta.
Omor timpul putin mai repede in speranta ca o sa te vad.
Nu pot sa spun ce nu stiu.
Obsesie, dependenta, sinceritate, mila, parere de rau, schimbare?

Niciodata...

.

O sa-mi plangi, pana cand te intorci la mine.

Nu conteaza de cate ori mi-am dorit sa fiu mai puternica, nu  pot obtine acel ideal spre care tind cu mainile astea.

Inima, corpul, amintiri, imaginatie.

Totul s-a dus dracu.

Daca inca mai pot sa simt durerea, inseamna ca o sa ajung mai puternica.

Si chiar daca nu ar fi asa, tot m-as bucura de fiecare urma de durere.

Nenumarate dorinte...

Mi-am trait viata si am fost inselata de emotii si sentimente.

Am aruncat toate lucrurile astea de care nu mai aveam nevoie, am platit pentru durere si sacrificiu, dar nu o sa mai fac aceeasi greseala iarasi.

Nu vrei sa-mi spui care e rostul timpului?

Un sens artificial de a exista...

Da...

Cam atat.

Deep six

Nu conteaza ce iti dau.

Niciodata nu iti ajunge.

Mereu am crezut ca pot sa te fac sa vrei sa ramai etern cu mine.

Poate ca inima unui om mediocru nu poate sa multumeasca inima unui artist, dar eu nu renunt.

Trebuia sa stiu in ce ma bag de la bun inceput.

Sunt mai usor de uitat decat fumul sau oglinzile.

Nu pot sa sparg timpul umplut de tristete, si nici tacerea inimii tale.

Sa ma las purtata de sentimente si de ce cred eu ca e cel mai bine?

Stim amandoi ca nu ar fi ok daca as face asa ceva.

Lumina lunii reflecta eternitatea din ochii tai...

Timpul se tot repeta si noi ne tot torturam inutil...

Daca durerea mea e placerea ta, fie, o sa suport si asta.

Ne-am impartit promisiuni intr-un intuneric in expansiune permanenta.

Vremurile astea intunecate se vor transforma in vise si in idealuri.

Oare sensul de a trai chiar e plictisitor?

Carnival de rugina

Gusta-mi vina, daca aroma o sa iti aduca de mine, stiam ca nu puteai sa te ascunzi.

Poti sa hranesti ploaia?

Nici un sfarsit, nici un inceput.

Toti vrem sa nu esuam, dar culorile sangereaza... De ce nu ai da gres?

Nici un dezastru nu poate sa ma surprinda.

Mai mult ca niciodata rog infinitul care nu-mi raspunde sa simta mila pentru mine.

O sa ma bucur de un colt din iad, ca si cum ar fi raiul acolo...

Nu pleca.

Nu-ti intoarce spatele.

Asta esti tu.

Si asta e viata ta.

O sa dorm cand o sa mor.

Uita-te la cer.

E la fel pentru noi toti, depinde doar de felul in care vrem sa il vedem de fapt.

Uite cum iti plang numele in gol.

Poate ca azi nu te cunosc, dar maine am sa te iubesc....

O postare scurta pentru ca aveam nevoie de asta...

As fi vrut sa nu ma mai ridic de pe scaunul din tramvai ieri. Sa cred ca o sa ma duca undeva unde nu am mai fost pana acum, ca acolo totul o sa fie bine, roz, pufos...Ca oamenii sunt oameni acolo,la capat de linie, ca totul are o singura parte nu doua trei sau mai multe.
As fi vrut atat de mult sa cred ca tramvaiul ala, vinul fiert, muzica si scrisurile mele o sa ma duca intr-un alt loc.
Dar a trebuit sa cobor pt ca totul ar fi fost prea frumos daca visele astea ar fi devenit realitate.
Si in mod ironic, nu am dat de locul ala fericit nici acum, nici atunci, nici in alta perioada...

Nu.

Se banuieste ca omul este o fiinta inteligenta, cu suflet, si asa mai departe, dar cineva ar trebui sa rescrie filosofia zilelor noastre. Astfel de specimene de oameni evoluati din punct de vedere intelectual devin din ce in ce mai rare, si poate ca din cauza lucrurilor astea, ne cautam non stop, ne punem pana si pe noi insine la indoiala de cele mai multe ori, ne gasim cele mai rele modele in viata...
Ca tot purtam azi o discutie legata de craciunul crestinilor din zilele de azi, de unde aceasta ignorare a intelesului adevarat al craciunului? De cand oamenii de craciun merg in cluburi, fiind vorba de crestini, pana si eu, ateu fiind, stau in familie. Asta e craciunul meu.
Asta a fost o paranteza.
Promisiuni, bine, infern, rai, iad, miscari laice, toate chestiile astea care nu mai au pic de inteles in zilele astea....

Tragedie pentru viata.

O viziune a placerii...
Sa ma dus si sa imi gasesc un loc fericit?! Si unde dracu se banuieste ca ar trebui sa fie ala? Fugaresc Universul de cand ma stiu...
Cand il aveam aici, acolo, in fine, parca traiam. Imi lipsesc momentele ale romantice, sau intr-un oarecare fek ce se vrea sa fie romantic. Nu stiu ce, dar nu e ok. Mi-ar placea sa traiesc in carti.. sa nu stiu nimic de dragoste,ura, fericire, manie, depresie sau orice altceva. Sa fiu eu...
Asa cum sunt. Eu asa cum vreau sa fiu. Eu asa cum stiu ca sunt. Eu asa cum nu am fost niciodata. Si sa am o pisica... sa fie complet alba. Cica aduce noroc pisica alba...
Si sa munces. Sa am pentru ce si cine sa muncesc de fapt.
Si pe pisica sa o cheme Negai (dorinta). Si sa aiba ochi albastrii. Si cand vin acasa sa ma miaune ca sa ii acord atentie.
Si sa nu am iubit, iubita, prieten, prietena, familie, sau orice alt fel de cunostinta. Sa fiu eu cu tigarile, cafeaua, vodka si cartile mele. Atat.
Doar atat.
Sa stiu sa cant la chitara...sa stau sa scriu versuri, sa visez non-stop.

Mda.....
Asta ar fi o viata potrivita pentru mine.....

Dar poate...

Poate ca ceva o sa mearga bine, sau mult mai rau decat a mers deja.
Poate ca ar fi fost mai bine sa nu uitam cine suntem de fapt, ce insemnam unul pentru altu, cat timp a trecut si mai ales ce avem, indiferent de ce se intampla.
Uneori ar fi fost mai bine sa tac, sa ma abtin, sa uit, sa iert, sa accept, sa constientizez, sa....
In fine, sa multe.
O cafea, doua tigari, un shot, ceva sa taie, ceva sa arda, o carte, un pahar, o sticla pana la urma...
Fara mine, fara tine, fara el, fara ea, fara ei, fara ele, fara noi, fara scrupule.

Recenzie „Sânge Satanic„- Cristina Nemerovschi

            Un umor negru, aproape mortal, un roman viu, liber în exprimare și acțiuni, o poveste de dragoste dublă care mai târziu atrage și o adolescentă de 14 ani, petreceri sălbatice, sex, droguri, alcool, toate adunate într-un roman atât de actual, încât te regăsești în el, idniferent de categoria socială, vârstă, sex, etnie, orientare sexuală, sau orice alt lucru de genul acesta.

            „Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi și mă droghez în fiecare săptămână.” Așa se autocaracterizează M, personajul principal al romanului, care are o iubită, R, văzută uneori ca singura sa cale de salvare, alteori ca un izvor de ură, și un iubit, B, care începe să îi semene din ce în ce mai mult, psihic și fizic, considerat uneori chiar un frate.

            O retrăire a adolescenței, o descriere a „infernului” cotidian și primul roman actual al societății din Bucureștiul zilelor noastre, fraze filosofice zise fie la beție, fie în momentele de maxim satanism.  O descriere foarte pe scurt a acestui roman, sau ceva de genul acesta. Din primele pagini te poate bufni râsul, chiar dacă înțelegi, sau nu, toate lucrurile povestite într-un limbaj simplu, dar într-o manieră care te poate face să te pierzi în unele momente.  O identificare cu vreun personaj? Da, tot ce e posibil. Nu-ți trebuie nimic mai mult decât o minte deschisă, și o stare de maximă sinceritate față de tine și adevăratul tău eu interior.

            Dacă nu te temi de introspecții și filosofii din ce în ce mai profunde legate de orice aspect al vieții oamenilor, tinerilor, adolescenților din zilele noastre, recomand această carte nu numai pentru maniera în care este scrisă, dar și pentru felul în care toate lucrurile sunt evidențiate, mai ales prin acel umor negru, de nedescris.

Poate un fel de "tu" si "eu"

Da, stiu.

Iubire, o iei de la capat si ma faci sa te iubesc.

Te am pe corp, si ca tatuaj, dar te am pe tine.

Mai lasa-ma in noaptea asta cu tine.

Stiu, am spus de multe ori, dar mai lasa-ma si acum.

Vreau sa iti spun nu, dar corpul meu iti spune da.

Vreau sa iti zic sa termini, dar parfumul tau ma face sa imi pierd mintile.

O sa ma trezesc de dimineata si o sa ma urasc de moarte.

Vreau atat de mult sa fi aici si sa imi ti de cald, sa pot sa iti zic ca asta imi incalzeste inima bonlava.

Sa adorm cu amintiri se simte din ce in ce mai rau.

Sa ma trezesc fara tine nu se simte in regula.

Nu stiu ce crezi sau unde esti, sti ca sunt aici. 

In acelasi loc in care am fost mereu.

As vrea sa pot sa vorbesc cu tine asa cum o faceam inainte.

Nu acum...

Nu azi...

Nu maine.....

Daca as putea sa fac totul ok, te-ai fi intors deja.

O sa fiu mereu aici pentru tine.

Cand te vad ca zambesti, ma abtin sa plang.

Nu o sa te las sa cazi.

O sa stau mereu cu tine.

Nu vreau decat sa fi mandru de mine.

Nu pot sa ma prefac ca sunt ok, pentru ca nu sunt.

Imi pare rau, nu pot sa fiu perfecta.

Da, poate vorbeste betia din mine acum, de fapt, sigur asta e.

Dar e adevarat.

Trezeste-ma cand o sa se termine.

Nu esti singur.

Nu ai fost niciodata.

Caut semne de la cei pe care ii iubesc.

Nu mai am nimic ca sa traiesc.

Dar de data asta, vreau sa sti ca nu esti singur, ca e mult mai mult de atat, si tu sti asta.

Nu caut nimic.

Decat pe mine.

Am ochii verzi acuma, si tu sti ce inseamna asta.

Vino aici... Tu mai auzi ceva?

Da...niciodata nu a batut...

decat cand erai langa mine...

Cum ramane cu tot?

Planuri...

Sperante...

Vise...

Ce voiam amandoi sa ducem la capat...

Vreau sa iti aud vocea, sa nu ma lasi singura in patul asta atat de gol, sa nu mai am doar vaga impresie ca te simt cum imi respiri pe mana, sa stiu ca nu sunt singura.

Da...imi lipsesti.

Da...tin la tine mai mult decat ai putea sa iti imaginezi...

Dar nu pot asa. Sa nu stiu nimic, nu-i ce aveam in plan.

Poate asta e cea mai personala postare a mea pe blog-ul asta, de cand l-am facut si am postat pentru prima oara, dar imi vad blogul ca fiind cel mai bun prieten al meu, si singurul care e mereu acolo.

Da, stiu, nu am viata.

Sa adorm cu aminitiri e din ce in ce mai greu.

In noaptea asta o sa ating stelele, pentru ca acolo e cineva care mi-e dator.

As vrea sa te aud, sa stiu ca imi zici mie ceva, sa pot sa te ating, sa stiu ca inca esti al meu.

Ia tot, poza cu noi, ce e langa calorifer la tine acasa, ce am uitat in patul tau, ia-le. 

Poti sa uiti de ele, poti sa faci ce vrei cu ele, atata timp cat stiu ca nu ai uitat de ele, nu pentru moment cel putin.

Uite ce am facut...Puteam sa jur ca asa va fi.

Poate o sa ma intorc, dar nu o sa fie datorita tie.

E ceva intre mincinosi ca noi doi, ceva ce a luat foc din prima.

Nu e nici un alt loc unde as vrea sa fiu decat acasa.

Acasa e acolo unde ti-e inima, nu-i asa?

Acasa e la tine in brate.

Am fost tot ce am putut pentru zambetul tau.

Nu stiu cat de bine a mers, dar aparent nu a mers deloc bine.

Nu stiu de unde sa incep..

Am vrut sa dau foc la tot..

Nu pot.

E ceva in mine ce spera la mai bine.

Banuiesc ca aici tre' sa apara un "Adio, o sa ma inec in linistea asta fara lege!"

Nu stiu...

Nascut din tristete

Soarele iar apune peste mine, cea care nu a cunoscut niciodata un suflet real, pur si sincer.

Mi-am muscat buza intr-o seara care nu stiu acum cat timp a fost, doar pentru a simti din nou durerea care imi place atat de mult, doar pentru a-mi sopti in minte "Rezista, nu mai e mult si totul o sa se termine..."

Ma uitam in jurul meu si chiar ma intrebam cui i-ar pasa daca chiar as pati ceva...sau si daca as muri.

Nici macar o persoana nu a dat un semn ca as conta.

Dulcea mea boala... Sper sa nu renunti niciodata la mine.

Auzeam difuz niste acorduri ale unei chitari care nu canta pentru mine, dar le simteam cu toata inima si chiar credeam ca totul e pentru mine, si asta nu pentru ca aveam un moment de maxim narcisism.

Nici macar pe aproape..

Linistea asta ma intoxica.

Vreau atat de mult sa pot sa dorm fara sa imi fie frica sa ma trezesc.

Tu mi-ai dat numele asta...Nu vrei sa mai ramai macar putin cu mine?

Plangeam fara sa am macar o reactie, ca sa nu par o insensibila total, dar nu puteam nici macar sa schitez o expresie, sau sa ma prefac ca ma doare ceva...

Am inteles ca de fapt sunt singura, si ca nu are rost sa ma mai mint ca totul o sa fie bine pana la urma, pentru ca nu o sa fie asa niciodata.

Am baut tutun dintr-o sticla care nu a avut niciodata cum sa se termine, tocmai pentru ca nu simteam nimic.

Am vazut iadul si in cel mai frumos, dar si in cel mai hidos aspect al sau.

O voce plina de durere si lamentatie m-a facut in cele din urma sa imi dau seama de ce plangeam...

Era atat de trista toata situatia, dar nu demna de plans. Insa ceea ce am auzit, si mai ales felul in care a fost spus, m-a facut sa imi dau seama ca nu sunt o insensibila, nici macar pe aproape, ca pun prea mult suflet si ca sunt total naiva.

O ploaie calda dintr-o toamna dedicata lamentarii.

Lasa-ti ca rugamintile mele sa ajunga in strafundurile unei urechi care intelege plansul si tipatul unui copil.

Recunosc suspinul ala.....

Sa pierzi ceva de dragul a altceva ce vrei.

Pana cand durerea ta o sa adoarma, umple-ma de ea.

Mi-am spus de atatea ori sa cred ca ranile astea or sa se vindece singure...

Intr-o zi o sa treci pestea asta..

Daca totul o sa se vindece, o sa zambesti?

Cerul absurd de albastru a ascuns un spectacol teribil...

Deranj

Momentele in care as fi dat orice ca sa stiu ca te pot avea au disparut de prea multi ani.

Acum nu mai vreau nimic de la tine.

Ai uitat sau m-ai pierdut?

Ai uitat ca te-ai pierdut?

Poate ca totul a fost un cosmar si cand o sa ma trezesc o sa realizez cat de putin imi pasa.

Atatea cuvinte irosite pe tine, si.... degaba.

Conteaza la fel de mult cum ar conta si daca maine ar ploua.

Dulcea mea boala...

Uneori nu cred ca as putea sa fiu eu daca nu as fi atat de instabila.

Cu toate cafelele baute, cu tigarile fumate fara sa-mi pese, paharele golite din cand in cand, sau sticlele sparte din cauza durerii, sau nervilor...

Toate astea sunt eu.

Nu a spus nimeni ca trebuie sa iti placa.

De fapt, nu a spus nimeni nimic.

Pentru ca nimanui nu ii pasa.

O sa ma pierd iar in acordurile unui pian care nu a cunoscut muzica, o chitara care nu stie ce sunt alea acorduri, o toba care nu a fost lovita, o voce care e muta, si un bass care nu a fost atins...

Poate ca la un sfarsit de genul asta ma asteptam oricum...

Senzatie de moarte, combinata cu o greata pentru tot ce are viata.

Nu o sa cunosc fericirea decat din bratele altora, de pe buzele altora, din amaraciunea unor buze pe care nu trebuia sa le fi atins vreodata, sau sa le fi sarutat.

Poti sa simti asta?

Stai...

Nu ai cum...

Niciodata nu a batut cu adevarat.

A stat intr-o stare de vegetatie continuua, si doar atunci cand a vrut a batut.

Poate era mai bine sa nu fi batut niciodata.

As fi putut sa jur ca sufletul tau e divin.

Undeva acolo stiam ca asa o sa fie.

Doar speram la altceva...

Poate, candva

Acasa...

Am ajuns acasa.

In sfarsit...

Esti tu cel care m-a mintit tot timpul, tu cel care habar nu am de ce a stat cu mine, tu cel care e lumea mea, tu cel care m-a facut sa uit cine sunt.

Ma simt in siguranta aici.

Habar nu am de ma simt asa, dar stiu ca am nevoie de cineva sa vorbesc cu.

Sunteti inchisi, sunteti pierduti, dar poate ca eu gresesc sau doar nu sunt prea sigura ca  tot ce simt e omenesc.

Ce dracu' caut aici?

Vreau sa opresc toate astea, nu ca as  avea ceva mai bun de facut  cu mine, sau pentru mine, sau pentru ratatii astia nu se merita sa fiu prezenta.

Ne vom desparti, probabil, stiti asta.

Si as vrea enorm de mult sa nu ne despartim.

Cand ma cred mai nihilista apareti voi ca sa imi aratati ca de fapt eram doar o umbra a adevaratului demonism din interiorul meu.

Si, poate pana la urma, mi-e si frica.

Copacii au inceput sa se arameasca pe ici pe colo. Nu au inca frunze de toamna, dar este in aerul cu care isi afiseaza frunzele verzi cu o presimtire a sfarsitului pe care o iubesc atat de mult.

Am fost de prea multe ori aproape de moarte, ca sa o mai vad ca pe ceva misterios sau infricosatore. Nu este decat ceva atat de sigur, la care toti ne asteptam, dar unii din  noi se tem de ea.

De ce sa nu traiesc macar o zi, o saptamana, o luna ca un om liber si dupa sa ma sinucid, daca alta scapare nu e...?

Nimeni nu poate da timpul inapoi...

Undeva in creierul meu auzeam cum mi se soptea "sinucidere,anihilare."

Pentru prima oara nu am vrut sa ascult asta.

E ok, razi de mine si poti sa si uiti ca am existat vreodata.

Eu inca nu inteleg motivul existentei.

Si tot cred ca in curand chestia asta o sa mi se graveze in inima.

Singurul lucru pe care il sti despre mine este ca nu imi poti lua sufletul si ca nu o sa fiu niciodata pe placul tau.

Suntem atat de diferiti si totusi ne asemananm atat de mult...

Daca vrei stimulare... iti dau.

Suntele care trebuiau sa fie un fel de ajutor s-au pierdut in raceala unor oameni care nu au stiut niciodata ce inseamna dragostea, fericirea, sau chiar si onestitatea.

Uneori chiar am impresia ca ar trebui sa nu mai incerc sa scriu asa impersonal si sa incep sa spun de ce mi-e frica, de ce ma tem chiar si noaptea, secretele mele unor oameni care niciodata nu or sa ma cunoasca, sa las macar oamenii care nu ma cunosc atat de bine sa ma judece pentru ce fac, sau pentru ce am facut, pentru ca asta e natura umana, pentru ca si eu si tu si el si ea facem asta, chiar daca nu o sa recunoasca niciunul dintre noi asta.

Ar trebui sa fiu sincera macar cu mine, asa cum sunt in dimineata asta cand fumez lenesa un Kent, pentru ca doar asta am putut sa fur de la tata..

Durerea mea si mintea si tot ce mai tine de toate instabilitatile mele psihice si emotionale ma fac ce sunt, si sincer, chiar nu regret asta. 

Da, ma bucur de fiecare depresie din mijloc de noapte, de fiecare aparitie ciudata in intuneric a unor lucruri care nu vreau sa inteleg ce sunt, ma bucur pentru ca ele ma definesc. Sunt rezultatul oamenilor care au trecut si inca mai trec prin viata mea, deci de ce m-ar mai deranja asta?

Tu...de cate ori te-ai gandit la moarte ca fiind cea mai buna solutie?

Sentimentele raman ?

Poate ca daca mi s-ar da sansa sa ma nasc din nou, as alege sa cunosc aceeasi oameni de nimic, sa fiu la fel de proasta, sa fiu tot asa instabila si sa nu stiu niciodata ce e aia fericirea. Da...cred ca as alege sa am aceeasi viata ca acum.... cu aceleasi probleme si amintiri si cu anii aia in care nu stiu ce s-a intamplat, cu parinti care nu o sa ii cunosc niciodata, cu un frate mult prea important dar caruia nu ii pasa, cu aceeasi persoana timp de 2 ani...

Da... totul la fel...

Poate o sa scriu ceva mai personal....

Poate..

Am cersit afectiune in timp ce beam tutun dintr-o sticla care nu se va termina niciodata.

Am pierdut ceva de dragul a altceva ce voiam.

In noaptea asta, moartea joaca o festa cuiva a carui nume nu l-ai cunoscut niciodata.

Uneori chiar ma intreb ce vezi cand te uiti la mine.

Oamenii care nu au o zi de maine au murit de mult.

Am inteles ca devin din ce in ce mai instabila emotional si psihic pe zi ce trece, dar tot nu ma pot obisnui cu asta.

Intr-o zi, tot eu o sa fiu de vina daca mor.

Sa ma lasi singura cu mintea mea nu e un lucru chiar atat de bun, sau inofensiv.

Am obosit de la o calatorie care nu-mi aduce nici macar o speranta.

Asta e pentru lucrurile care au ramas nespuse si pentru gandurile care nu au fost exprimate.

Oamenii cresc dupa ce au ranit si au plans.

Trebuie sa cazi de 7 ori si sa te ridici de 8.

Stii cum e sa fi torturat de propria ta minte?

Sa te simti cel mai vulnerabil om de pe planeta atunci cand stai singur si nu ai pe cine sa chemi sa te minta ca totul o sa fie bine?

Daca asta ar fi o lume perfecta, am fi impreuna toti.

Oamenii ar trebui sa spuna de la inceput, de cand ii cunosti :"Hei, nu am de gand sa stau prea mult aici, doar o sa te invat cateva lucruri si apoi am sa plec.Nu o sa mai existi pentru mine" . Nu ar trebui sa intre cu bocancii plini de jeg in viata ta, sa lase amintiri in urma lor si apoi sa plece pur si simplu, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Show time

Uneori am impresia ca sunt cea mai superba creatura de pe planeta asta. Ca sunt o fiinta minunata.
Ma consoleaza in nopti gri si fara sfarsit gandul ca lumea asta este atat de imputita, diforma si imbecila, incat oricat de adanc m-as afunda in mizerie, si oricat as slabi stransoarea si as ceda iubirii mele , vrajitoarea neagra care imi smulge carnea, imi sangereaza organele si imi ucide incet, perfid si cu precizie neuronii, voi fi oricum, intotdeauna cand imi voi aduce aminte sau cand imi voi privi reflexia in oglinda sau in apa, cea mai minunata fiinta care a existat vreodata pe pamant.
Vreau sa impietresc clipa de acum. Singura, uitata, si fericita. Sa retin mirosul de acum, un miros greu de descris in cuvinte, dar care imi strabate corpul provocandu-mi mii de senzatii, care imi arde gatul ca o palinca de tara, imi intra adanc in nas asemenea amfetaminei cu miros amarui acrisor, imi umple minte de sute si sute de ganduri, care de care mai volatile, mai efemere. Toate se sparg in cioburi, toate dispar in miile de secunde, imi ramane doar scheletul lor descarnat. Efemeritatea mi se pare, din nou, una dintre cele mai minunate chestii daruite-de nimeni-trecatorilor de o clipa de aici. Vreau sa retin senzatia de cadere usoara, libertatea de a-nu pasa catusi de putin de viitor si de oameni. Singura pe lume, si infiorator de fericita, ca un demon.
Asta spun azi, cand sunt total indiferenta-daca pot spune asa, caci nebunia este prezenta si in cel mai neinsemnat gand al meu, ma poarta intr-o lume in care termeni precum real si imaginar, fals si adevarat, capata o semnificatie cu totul diferita-si am oarece motive sa cred ca nu ma insel.
Probabil ca viata mea in momentul de fata are toate atributele pentru a fi detestata. Pentru mine, a-mi analiza viata este o chestie imposibila si falsa. Nu ma pot vedea prin ochii altora. Nu am criterii, dar am principii, traiesc doar pentru placerea de moment, pentru frumusete, iubire, ura, razbunare si pentru a desfide legile universului pe care toti le urmeaza orbi.
Viata mea se schimba insa, chiar in momentul asta in care vorbesc despre ea deja e altceva, deja tot ceea ce am spus nu mai este decat partial valabil. Trec din camera in camera, din cochilie in cochilie, las ceva din mine peste tot, pielea mi se descuameaza si devin din ce in ce mai usoara dar, poate, si din ce in ce mai adevarata.
Traiesc asa cum au facut-o si altii inaintea mea, si pentru ca sa demonstrez ca nu exita dumnezeu, pentru ca daca ar exista, nu ar putea permite o existenta ca a mea pe pamant, o sfidare de fiecare clipa, un scuipat pe care i-l arunc in sus cu fiecare gest. Daca dumnezeu ar exista, m-ar ucide. Nu m-ar lasa sa trec prin lume si sa demonizez fiinte pe care el le-a creat cu cele mai bune intentii.
La fel de sigur este ca nu imi pot privi  viata din afara si ma bucur ca inca este asa, ca desi am citit atatea carti inca nu am ajuns in faza in care teoretizez si cele mai profunde lucruri, propria-mi existenta. Ma bucur ca macar acum sunt inauntru, lipsita de perspectiva asupra mea, ce-i drept, dar ca inca pot sa mai simt lucrurile care ma ranesc si ma razbun ranindu-le de moarte, la randul meu.
Daca as avea posibilitatea de a schimba lumea si de a o salva, nu as face-o. As da foc cu voluptate universului, asa cum dai foc unui carton, pentru ca zi de zi m-a sedus si dezamagit cu brutalitate.

Invizibil

Ma pierd in sunetul unei ploi care nu o sa vina niciodata...

As vrea sa ma poti iubi mai profund decat doua cuvinte, chiar daca nu o sa se intample.

Tu, cel de langa mine, te spargi din interiorul meu.

Trecutul doare de fiecare data cand ma atingi.

Nu te las sa vezi cum imi sterg lacrimile, deci nu poti sa mai razi in fata mea.

As vrea sa pot uita, sa ma uit intre versuri si sa ma ingrop in muzica.

Mi-am dezlipit constiinta de nimic si greselile, ca sa ma asigur ca pasii mei nu mai fac zgomot.

Sunt constienta de ignoranta mea, totusi, care e mai de graba lasitate  decat lipsa de ajutor.

Lacrimile mi-au curs catre pierderea mea, o sa curga si cand trec prin atata agonie.

Tu, care ai asteptat ajutor, te-ai sters in nimic.

Daca ce am tot scris aici te atinge, o sa ma crezi o ipocrita.

Pariez tot pe un singur glont. Doar doua variante exista.

Chiar si soarele se stinge.

Povestile sunt pline de nonsens.

Intorc spatele zilei de maine pentru ca nu imi pasa de cea de ieri.

Am pierdut nopti in care toate luminile au fost stinse....

Unde sunt planurile pentru doi?

Nu poti sa te astepti ca o sa fiu bine, iar eu nu ma astept sa iti pese.

" Nu pierde ceva ca un viitor frumos pentru mine, sau pentru oricine altcineva. Tu sa fi fericita, si asa or sa fie si toti oamenii care o sa stea prin preajma ta."

Nu o sa uit niciodata cand mi s-a spus asta.

As putea sa mor vreodata si sa imi spun ca am facut tot ce am vrut, ca nu am nimic de regretat?

Poate ca nu...

Am incercat sa gasesc iertare pentru mine, dar nu am gasit decat un fel de a umple spatii goale din tabloul vietii mele cu momente imaginate.

Am mai pierdut un cuvant pentru ca vocea mea nu poate fi mai clara.

Mi-e frica de orice cuvant de repulsie.

Noi doi suntem atat de frumosi....pentru ca stiu prea mult din toata "impuritatea" asta.

Se pare ca eu imi doresc aceste rani de gol de parca le-as ridiculiza.

Chiar daca timpul te-a uitat, nimic nu se va schimba.

Ziua aia in care am murit in pieptul tau....

Sunt nascuta din tristete.

Da, m-am schimbat mult fata de acum nu stiu cati ani.

Asta face durerea din oameni.

Am vrut sa vad si sa iubesc tot in oameni.

Cea mai mare greseala a mea..

Niciodata sa nu crezi ca linistea mea inseamna ignoranta, calmul meu ca inseamna acceptare sau bunatatea mea ca pe o slabiciunea.

Zilele trecute si persoana pe care am iubit-o... se mai intorc vreodata?

E nevoie de rabdare ca sa astepti momentul potrivit si de curaj ca sa accepti faptul ca ai asteptat pentru nimic.

Vreau sa ma iubesti mai profund decat cuvintele alea ..

Urasc atunci cand oamenii imi zic care sunt defectele mele...

Chiar credeti ca nu stiu??

Sunt constienta de ele..mult mai constienta decat as vrea.De fiecare, dar absolut fiecare, in parte.

"Ramanem prieteni..orice ar fi..." Sunt minciuni.

Te uiti la tine?

Partea intoarsa a inimii tale ce spune?

Culeg amintiri de care nimeni nu mai are nevoie.

Zambesti in noaptea asta...doar in noaptea asta..

Simţuri mute

Sunt tot ceea ce nu am vrut să fiu.

Eşti tot ceea ce ai încercat să nu fi.

Culeg amintiri de undeva de mult prea jos.

E un moment când liniştea asta mă sufocă.

Chestia asta mă face să mă simt goală pe dinăuntru, mult mai goală decât sunt de fapt.

Am dat de o realitate pe care nu voiam să o văd.

M-am uitat la tine fără să spun măcar un cuvânt, dar ştiam amândoi că ar fi trebuit să tac mai bine.

Mi-e frică. Mi-e o frică incontrolabilă care îmi face inima să bată isteric, şi pe mine mă face să uit să respir.

Să-mi spun că vreau să te uit... Ce nonsens egoist...

Liniştea asta mă face să înnebunesc. Pot să-mi pierd minţile?

Am căutat un număr de greşeli infinite în mine, până când am ajuns la concluzia că nu mai are rost să le număr.

Sentimentul de eternitate nu e o minciună.

Nu am nevoie acum de nici măcar un fel de "Te iubesc." . Asta vreau să aud atunci când o merit cel mai puţin, pentru că atunci am cea mai mare nevoie.

Toate cuvintele...de la început până la sfârşit... au fost pentru tine.

De ce doare atât de mult dacă te ating?

Viitorul nu a fost niciodată promis...

De ce ar fi acum?

E un fel de dorinţă efemeră.

Iartă-mă...lasă-mă să dorm lângă numele tău puţin.

O să-mi arăţi un zâmbet?

Las in urma mea acest "Adio" si ma duc mai departe.

Intr-o zi o sa ne schimbam in doi oameni diferiti, care or sa treaca unul pe langa altul ca anotimpurile.

Aici e un iad pe pamant. 

Atat de simplu.

O minte tanara care e insetata de sange ..

Chiar si frica lipita de mana ta, pe care am atins-o o sa dispara mai devreme sau mai tarziu.

Suporta viitorul care nu o sa fie salvat si slabiciunea ta care te ocoleste.

Renunta la sinele in depresie pe care nu-l mai vezi si singuratatea prin care voiai sa trec.

Sa ne fie dor unuia de altul in zilele de stres care, brusc, au umplut totul... In fata ochilor si a melancoliei mele.

Tine aceasta ura in fata cuvintelor care sunt spuse din dragoste.

Moartea a devenit o rugaciune...

Ce fel de "zi de maine" o sa ceri de la mine ?

Sa nu plangi pentru vremurile la care nu poti sa te intorci.

Cand nu o sa mai exist, nu o sa ii pese nimanui.

Florile care si-au uitat culorile au murit de mult.

Nu e ca si cum as fi vrut ceva.Eu nu am vrut nimic de fapt, ca sa uit, pentru ca am cunoscut dezamagirea.

Pariez totul meu pe un glont.

E o eroare umana...

Ma mint ca este una.

Capitolul 3

    Nicio lacrima










Am un personaj care pare sa se contrazica singur , stiu , dar asa suntem cu totii în anumite momente , nu zic mereu . Cu totii avem momentele noastre în care ne contrazicem singuri , fie ca recunoastem sau nu .
-O sa înnebunesc ! Poate ca am înnebunit deja , astazi , acum . Oare exista Dumnezeu ? Dumnezeu exista , sau poate nu exista. Dar eu exist !
Statea si se contrazicea singura , în timp ce fuma un Pall Mall , pe la filtru rupt si îi cadeau lacrimi pe chip. Brusc , usa de la intrare se deschide si intra cea mai buna prietena a ei , cea cu care împartea ,înca, un apartament cu doua camere. Mereu a avut încredere în ea , i-a zis tot , nu a ascuns nimic , mai ales când discutau . Prietena ei este mai matura si mai inteligenta decât ar parea prima data.
-Te va distruge viata orasului mort , pustiu de suflete . Vei uita de cartile frumoase pe care înca le mai citesti... O sa lacrimezi , sau vei plânge , o toamna întreaga. Toamna cheama atât de  multe amintiri , mai multe decât ai putea tu sa-ti dai seama.... aude timid de la o voce calma si ironica în acelasi timp.
-Viata orasului  m-a distrus deja.
Se ridica si se duce in bucatarie  , împreuna cu prietena ei (sa-i zicem M deocamdata , numele i-l spun mai târziu ) . Stateau amândoua la masa extrem de mica si se uitau pierdute pe geam.
- Din fata geamului iubesti mereu ploaia , soarele , zapada , vântul...
Discutii lungi , terminate  cu lacrimi sau râsete , sau întrebari adresate catre necunoscut , întrebari care aveau ca raspun decât alte întrebari . Destainuiri  tinute deocamdata pentru sine. Amândoua erau confuze , poate una mai mult decât cealalta , dar amândoua duceau o lupta cu sine.
-Daca te complici prea mult pierzi timpul degeaba . Nu mai vreau sa stau . Vreau sa plec în lume . Vreau sa fiu la fel de nebuna ca Dante  sau Minos ! Instinctele mele mereu m-au dezamagit. Stiu sa pierd timpul ? Stii sa pierzi timpul ?  Daca apuc ziua de mâine , deja intru în viitor.
M. se uita la ea cu privirea pierduta. Aveam momentele ei în care zicea cuvinte profunde , iar atunci când zicea asa ceva , te punea pe gânduri. Mereu a reusit sa puna lumea pe gânduri , mult mai usor ca restul . Nu are nevoie de teorii complicate , doar de chestii logice  , sau care sa i se para ei logice  . Întotdeauna avea momente ca astea , exact când nu se mai astepta nimeni  si tocmai din motivul asta se considera o pierzatoare.
-Prima regula : nicio lacrima nu va mai curge !
- Ar fi ceva daca de regula asta te-ai si tine , sincer...
-Stiu....data trecuta am încalcat-o fara retineri.
-Da , dar nu ai regretat absolut deloc.
-Si nici acum nu o fac ... M-am îndragostit de el , dar nu regret absolut deloc nimic . Acum îl am , si nu am sa-i dau drumul nici daca ma implora în genunchi. Au trecut doi ani si n-a murit niciunul dintre noi , dar parca am murit multi.
Amintiri are multe , poate prea multe . Le considera  ca fiind  o dovada a timpului pierdut  si nimic mai mult . Nu putea sa-i lipseasca nici macar un detaliu amarât  din toate amintirile. "De ce sa pastrez amintirile ? " se întreba uneori. Fiecare noapte  sura de noiembrie o facea  sa-si aduca aminte  de lucruri pe care a tot încercat sa le uite. Ani la rând s-a chinuit sa uite de amintiri si sentimente , ani la rând a încercat ba sa se schimbe , ba sa se cunoasca , ba sa nu se mai urasca atât de mult , sau sa se accepte pur si simplu. Multe luni a stat în casa pentru ca nu a vrut sa mai întâlneasca pe nimeni , nu lasa pe nimeni sa-i vada ochii. Muncea în camera , terifiata de ceea ce lumea crede despre ea  si de ce i se tot cere de la cei din jurul ei .  A decoperit atunci ca întunericul te ajuta sa întlegi lucruri pe care , în mod normal , nu le-ai întelege nici într-o mie de ani.
Trupul ei era purtat peste tot de greutatea altora , a caror greutate  nici nu stia ca a luat-o cu ea. Suflet întesat cu mii , sau chiar milioane de alte suflete. Deja nu mai stia care suflet e al ei .  Sufletul ei adevarat s-a  înstrainat singur de ea.
În anumite momente ar da orice pentru o arma cu doar un glont în încarcator . Un glont. Stie unde ar da si nu ar avea nimic 
împotriva cu lucrul asta. Absolut nimic. Ar da un glont în inima si atât. Poate ca nu asa se rezolva o problema- de fapt , cu siguranta nu asa se rezolva ceva, orice - , dar asa ar rezolva ea orice . A mai avut o încercare si nu a reusit sa faca nimic  , si asta doar pentru ca nu a avut niciun glont la îndemâna. 
Îsi ia , cu multa gratie , un Pall Mall mentolat din pachet si-l aprinde  la aragaz. Bricheta nu o mai gasea . Se aseaza  jos , între canapea li fotoliu si fumeaza. Îsi aduce aminte de perioada în care statea exact la fel acasa, când parintii ei se certau , când nu plecase înca de acasa. Multi au admirat-o  ca a avut curajul sa faca lucrul asta , sa plece de acasa cum a împlinit 18 ani . dar nimeni nu a întelesc cât de greu i-o fost .
"Adio mama , adio tata ! E ultima data când ma mai vedeti si ultima data când va mai zic asa ceva. Nu o sa ma mai vedeti niciodata . " Astea au fost ultimele ei cuvinte , înainte de a pleca de acasa . Nu a cautat-o  nimeni , dar si daca o cautau nu o interesa. A lasat anii agitati  de adolescenta în urma. Adolescenta marcata de miopie si dependente idioate , lovita cu nebunie sau neputinta , terminata în plâns chinuit în mijlocul noptii , pe care nu l-a auzit sau banuit nimeni . Si-a facut atât de multe promisiuni , dar nu a respectat decât o mica parte din ele . A promis multe , si-a pus sau a pus extrem de multe reguli , doar ca sa le încalce .
- Nicio lacrima nu va mai curge.... La dracu ! Pe cine dracu mint ? 

Libertate fără nume . Şase gloanţe.

Minciuni mici care au reuşit să îngroape totul în pământ , mult prea adânc ca să mai ajungi undeva dacă o să cauţi.

O să las acest "Adio" aici şi o să plec.

Doare...

Într-o zi o să fim doi oameni care o să treacă unul pe lângă altul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Într-un vis adânc , nimic nu se termină niciodată.

Nu o sa poti iubi umbra unor zile care au trecut catre un viitor care nu a inceput inca.
Tu,care esti langa mine,te spargi din interiorul meu.
Caram niste legaturi care nu pot sa dispara.
Vreau sa te iubesc din goliciunea mea interioara.
Nu mai sunt obisnuita cu albastrul cerului,dar poate ca daca i-as descoperi adevarata culoare as fi salvata.
Visul unor culori calde...
Cuvinte care au uitat sa fie rostite s-au pierdut de mult.
Unde scri despre mine?
Realitatea care zboara in pupilele alea este doar o protectie a omului.
Poate pentru ca emotiile mele sunt paralizate.
Durerea care nu are corp acopera o zona prea mare....iar eu am creat un cantec care sa imi vindece ochii inchisi.
Unul poate sa cada in depresie uitandu-se la frumusetea putrezirii cu ambii ochi, in timp ce unul poate sa rada gandindu-se ca e doar singuratate.
Ingroapa-mi numele.
Sunt prea atenta cand ascult niste sunete pe care nu le prea pot explica.
Pot sa innebunesc definitiv??
Am inghitit toate cuvintele taboo care mi-au trecut prin minte.
Cand lacrimile o sa fie uscate, o sa fiu omorata de liniste.
Cuvintele scrise nu spun decat atat : "Ingroapa-ma!"
Pana sa termin de mers prin umbre o sa imi pierd mintile..
Acolo sunt eu, cea care te-a iubit.
Acolo sunt eu, cea care s-a uitat la tine.
Acolo sunt eu, cea care te-a vrut.
Aici sunt eu, cea care o sa te piarda.
Acolo esti tu, cel care mi-ai iubit.
Acolo esti tu, cel care s-a uitat la mine.
Acolo esti tu, cel care m-a distrus.
Acolo esti tu, cel care m-a dus departe.
Acolo esti tu, cel care m-a omorat.

Imun

 

Spune-mi ca e doar un cosmar...

Un fel de lucru care nu o sa se mai repete..

Noapte inecata in durere...

Vreau sa zambesc macar pentru ultima data.

O intelegere a lucrurilor e imposibila,pentru ca nu sti ce sa intelegi.

E ca atunci cand incerci sa explici un paradox,sau un adevar.

Vreau sa vad tot din tine, doar asa o sa te iubesc.

Doar asa o sa fie mai profund decat doua cuvinte.

Raspunsul se ineaca intr-un zambet.

Nu o sa iubesti acea umbra a fiecarei zile, atunci cand o sa dispara.

Cat mi-as dori sa fim amandoi plangand la acest "Adio"!!

Nu lasa mai mult decat ai lasat deja , pentru ce o sa ramana nespus e cel mai de pret cadou pe care il las in urma mea.

Atunci era in regula daca te chinuiai...

 Sa intelegi tot e imposibil.

Cineva tot ar trebui sa raspunda intrebarilor puse in miez de noapte

Prinţesă a morfinei2

N-am absolut nici o scuză pentru deţinerea unor vise ce nu-mi aparţin , dar iată că încă ţin cont de visele tuturor celor ce au trecut prin viaţa mea de-a lungul anilor.

Poţi spune că am pierdut totul , dar încă mai am vise.

Am făcut ce ar fi făcut oricine altcineva : am făcut totul din nou , de la început.

Când mă  uit la viaţa mea nu e vorba de faptul că nu vreau să văd lucrurile exact aşa cum s-au întâmplat , e vorba de faptul că vreau să-mi aduc aminte de ele într-un mod mai artistic.

Minciuna tuturor e mult mai onestă decât totul pentru că eu am creat-o.

Trauma este cel mai bun criminal.

Amintirile nu sunt reciclate , în felul ăsta.

E ca şi cum trecutul meu e un tablou care nu a fost încă terminat.

Şi eu trebuie să umplu toate spaţiile goale pentru că eu sunt pictorul.

Sau poate ca daca stai sa te gandesti , ar fi o idee sa lasi totul sa se umple de la sine ,fara nici un pic de ajutor, poate asa o sa iasa ceva mai bun , sau mai bine facut.

Sau poate ca asteptarea celei mai bune zile a vietii o sa dea rezultat pana la urma.

Ma scufund in sunetul ploii care cade incet.

O promisiune in visul cui ?

Pentru cine e visul asta?

Vrei sa iubesti din interiorul tau gol?

Sau mai profund decat doua cuvinte?

Nu lasa mai mult decat ai lasat deja in urma ta.

Zilele nu se mai intorc , viata trece pe langa mine , dar conteaza ca pot sa mai cred in vise.

Da-mi un vers si note , care sa ma uite undeva unde nici eu sa nu stiu cum am ajuns.

Cine mai crede intr-o zi de maine , nu e constient in ce lume traieste.

E un fel de paradox care nu poate fi explicat.

Poate ca a incepe din nou un lucru nu e chiar asa rau. Pana la urma , ti se da dreptul de a face totul bine a doua oara.

Gasesc pace interioara intr-un loc in care e o liniste totala…

Ziua 1

Aştept.

Sfârşitul.

Un început nou-nouţ.

Ceva bun să se întâmple.

Cea mai bună zi din viaţa mea să aibă loc.

Să nu mai îmi pese de alţii.

Cine ştie? Poate într-o zi o să se întâmple...

Încă aştept ziua aia , la fel cum o aştept şi pe cea în care nu o să mai am sentimente....

Capitlolul 2

                                                 "Spun o poveste si e adevarata."





-Finalul îl scirem împreuna . aude din gura persoanei pe care o iubeste.
-Asta ce vrea sa însemne?
-Ca nu s-a terminat nimic pâna când  nu spunem amândoi cum se termina si suntem de acord cu ce zicem.
I-a zâmbit si i-a placut ce a auzit. Toata viata a cautat pe cineva care sa-i ofere iubirea pe care i-a oferit-o el . Se uita cu mult calm si un zâmbet mai mult fermecator i s-a pus pe fata. Tocmai din motivul asta nu a zis nimic . Nu stia ce sa spuna , cum sa spuna , nu avea nici macar cuvinte în clipele alea.
S-a ridicat de pe jos , ca asa îi placea sa stea  si se duce la fereastra din camera.Niciodata nu i-a placut sa fie multa lume în jur , mai ales lume grabita , iar atunci când vedea cât de multa lume se agita fara motiv  se enerva si îi venea un citat în minte :"Se zice ca atunci când mori , viata ti se deruleaza în fata ochilor. Fa-o sa merite sa fie vazuta din nou."Credea în el si tocmai din motivul asta  a facut mereu tot ce a vrut , cum avrut si nu a lasat pe nimeni sa se amestece în deciziile lui . Avea tarie de caracter numai atunci când nu trebuia si nici nu avea sens.
-În ce crezi tu ?aude difuz.
-Stii....ti-am scris o lista de secrete . Secretul numarul 23 : nu stiu în ce cred.
Niciodata nu a fost absolut convins în ce crede , dar  mereu a crezut în ea  , rareori în altii , niciodata în Dumnezeu  , cum nu crede nici în fericirea deplina. Fericirea o vede ca pe o stare de idiotizare absoluta , pentru ca întotdeauna   starea de fericire e scurta , sau îi aduce numai suparari dupa si starea de fericirea oricum se evapora pâna la sfârsit de zi.
"Ar trebui sa ma fac altceva. Ar trebui sa caut ceva cu care sa ma pedepsesc. Pentru ca nu sunt nimic altceva decât modelul unui om imbecil. Mi-am tot pierdut timpul prin parcuri cu asa zisii prieteni iar acum mi-l pierd  visând lucruri pe care niciodata nu am sa le primesc. Sunt cel mai natâng dintre toti oamenii si nu mai ma pot ascunde. Nici macar nu ma revolta ziua asta pierduta în bratele oamenilor care m-au dezamagit de atât de multe ori , slabiciunea mea si a sufletului si inimii mele , ruina vointei mele . Nopti la rând  ma plimb pe sub coroana cerului  , honaresc pe strazi si visez ca îi marturisesc cât de mult o iubesc sub clar de luna , sau ca îi spun cuvinte patimase pe care nu le-am mai rostit niciodata si poate ca nici nu am sa le rostesc vreodata."
- Te-am iubit vara , toamna , iarna , primavara. Te-am iubit în toate anotimpurile . Nimeni si nimic nu o sa ma împiedice sa te iubesc înca atâtea anotimpuri. suspina timid , printre lacrimile ce îi curgeau pe obraji.
- A iubi nu are timp...aude calm în timp ce o îmbratisare tandra  se simte în întreg corpul.
Îmbratisarile calduroase îl bucurau întotdeauna , îi dadeau dovada necesara ca traieste cu un scop , ca are o anumita importanta pentru cineva anume . Adora momentele în care i se dovedea ca nu iroseste aerul din lume degeaba.
A trait mult prea mult pentru altii , iar acum traiesste numai pentru el . De prieteni falsi , "cunostinte"-pentru ca nu îi poate numi mai mult de atât - , oameni care se folosesc de el s-a saturat. Tocmai din motivul asta  lumea personajului meu se învârte  în jurul celei pe care o iubeste  , cea mai buna prietena -pe care o are înca din scoala generala - si atât  . Nimeni nu mai reprezinta un interes pentru el.
-Te iubesc... aude timid.
Chipul i se îmblânzi si înfatisarea exprima durerea  pe care o simte un copil atunci când realizeaza ca e singur. Si era singur , pentru ca tatal si mama sa zaceau undeva în cimitirul de la periferia orasului , de unde auzea în fiecare dimineata clopotul. Si era copil înca , pentru ca mai credea în bunatate , basme , adevar , suflete pereche si prietenii adevarate si care nu erau pe interes.
De cunoscut nu se cunoaste . Da , niciodata nu s-a cunoscut cu adevarat , dar a constientizat anumite lucruri la el . Stie bine ca e un sentimental , ca el cauta iubirea în bratele tuturor oamenilor , ca e usor de influentat si multe altele. "Ei ma cred nascut pentru a-i asculta pe ei . Cine a zis ca ma intereseaza viata lor? N-au înteles niciodata cât de putin ma intereseaza sufletele lor . Pentru ca destainuirile facute în public sunt dintre cele mai false. Sunt facute fie pentru a primi vorbe de lauda , fie pentru a primi compasiune falsa , pe care m-am saturat sincer sa o mai ofer. "
- Sunt fericit...
- De ce ? întreaba mirata.
- Sunt fericit ca pot uita tristetea cu tine ! Nici nu ai idee câte toamne la rând am stat si m-am uitat pe geam si mi-am spus :"Toamna viitoare  nu voi mai privi singur pe geam si nu voi mai asculta singur ploaia si vântul." pâna sa dau de tine.
- Regreti cumva ca ai dat de mine?
- Esti cel mai bun lucru din viata mea . Te-am iubit de la început pentru ca mi-ai placut . Te-am urât pentru ca aveai tot ce am cautat la cineva , ca ma cunosteai mai bine decât eu pe mine si pentru ca mi-ai zis ca ma iubesti când nici nu erai sigura cum ma cheama.
- Hai sa-ti spun o poveste adevarata pâna la radacini.
- Zi.
- O sa plânga întreaga lume cu lacrimi de soare , dar asculta-ma. Ploua în povestea mea . La fel ca acum. O sa iesim în ploaie ca sa ramânem puri , fara pacate , ura si toate sentimentele negative.  Când ploua afara esti împlinit . Daca ploua  , cineva regreta ceva . Lumea e falsa , aparentele înseala mereu  , limitele care îti sunt puse  în viata trebuie depasite si , de ce nu , încalcate majoritatea , si nu le poti depasii decât daca vrei si tu asta . Tu înca mai esti copil si admir , dar mai si urasc asta la tine , în acelasi timp.  Soarele rasare în fiecare dimineata pentru noi doi si atât. Desi ai ramas copil , ai momentele tale în care dai dovada de o maturitate iesita din comun.
- As minti daca as spune ca viata nu ma sperie , dar am trecut prin ea pâna acum  , asa ca asta e un motiv destul de bun ca sa continui sa fac ce am facut pâna acum.  Singurul motiv pentru care înca mai am o inima care sa bata esti tu . Am încercat de multe ori sa ma sinucid , dar nu am reusit  si tocmai din motivul asta încerc sa ma distrug pe interior , mai mult prin gânduri . E mai greu asa , dureaza mai mult , dar macar am moartea garantata la un moment dat. Nu stiu pentru ce merita sa lupti în viata , nu stiu pentru ce merita sa mori.
- Vorbesti cu dublu înteles...
- Asa am facut mereu . spune luându-si o tigara de Assos din pachet.
Nu avea niciodata o marca anume de tigari , lua ce îi venea , lua ceva care sa se încadreze în banii pe care îi avea. Desi atunci când înca mai statea cu parintii îsi cumpara tigari scumpe . Lipsa banilor l-a împins la multe gesturi care nici macar nu fac sens . Nu a furat niciodata ,dar a obtinut ce voia.
Ei doi erau logoditi de doi ani , dar nu au avut bani de nunta ,asa ca au hotarât sa ramâna asa . "Pâna la urma , de ce trebuie sa demonstrez unei idei preconcepute numite Dumnezeu ca te iubesc? Eu o stiu , tu o stii si asta e tot ce conteaza." Se întelegeau bine , chiar daca uneori se certau ca nebunii , dar se sarutau si se împacau imediat. Asa au fost mereu. Poate ca în mare parte s-a datorat totul de la prea multa iubire...