Prinţesă a morfinei2

N-am absolut nici o scuză pentru deţinerea unor vise ce nu-mi aparţin , dar iată că încă ţin cont de visele tuturor celor ce au trecut prin viaţa mea de-a lungul anilor.

Poţi spune că am pierdut totul , dar încă mai am vise.

Am făcut ce ar fi făcut oricine altcineva : am făcut totul din nou , de la început.

Când mă  uit la viaţa mea nu e vorba de faptul că nu vreau să văd lucrurile exact aşa cum s-au întâmplat , e vorba de faptul că vreau să-mi aduc aminte de ele într-un mod mai artistic.

Minciuna tuturor e mult mai onestă decât totul pentru că eu am creat-o.

Trauma este cel mai bun criminal.

Amintirile nu sunt reciclate , în felul ăsta.

E ca şi cum trecutul meu e un tablou care nu a fost încă terminat.

Şi eu trebuie să umplu toate spaţiile goale pentru că eu sunt pictorul.

Sau poate ca daca stai sa te gandesti , ar fi o idee sa lasi totul sa se umple de la sine ,fara nici un pic de ajutor, poate asa o sa iasa ceva mai bun , sau mai bine facut.

Sau poate ca asteptarea celei mai bune zile a vietii o sa dea rezultat pana la urma.

Ma scufund in sunetul ploii care cade incet.

O promisiune in visul cui ?

Pentru cine e visul asta?

Vrei sa iubesti din interiorul tau gol?

Sau mai profund decat doua cuvinte?

Nu lasa mai mult decat ai lasat deja in urma ta.

Zilele nu se mai intorc , viata trece pe langa mine , dar conteaza ca pot sa mai cred in vise.

Da-mi un vers si note , care sa ma uite undeva unde nici eu sa nu stiu cum am ajuns.

Cine mai crede intr-o zi de maine , nu e constient in ce lume traieste.

E un fel de paradox care nu poate fi explicat.

Poate ca a incepe din nou un lucru nu e chiar asa rau. Pana la urma , ti se da dreptul de a face totul bine a doua oara.

Gasesc pace interioara intr-un loc in care e o liniste totala…