un alt titlu

Mi-ai spus că o să fim legende, că nu e decât soare în ochii mei, că o să mergem pe apă, şi o să ne împiedicăm în rai. Ştiai că voiam să fiu în rai, dar mi-ai zis că sunt o simplă muritoare în noaptea asta.

"Hai să fim zei tineri, şi să alergăm pe străzile lor, şi să fim."

Să se scurgă sânge din viermi, şi să pot să zâmbesc.
Să se ducă tot ce e singurătate, să fim alpha şi omega. Să nu ne pară rău că am ajuns să avem doar un ghiozdan în spate, şi că ne-am cheltuit toţi banii pe băutură într-o singură noapte. Să te uiţi la toate cicatricile mele, şi să mă iubeşti oricum. Să nu mai fumăm ţigări, să fumam cristale, şi să ne rupem blugii în împiedicarea mea.

"Vreau să te uiţi în ochii mei roşii, şi să-mi spui că sunt verzi. Vreau să văd că pupilele ţi se dilată când mă iubeşti, dar şi când mă urăşti."
"Cum vine asta?"
"Când te uiţi la oamenii pe care îi urăşti, pupilele ţi se dilată la fel de mult ca atunci când te uiţi la cineva pe care îl iubeşti. Deci, practic, ochii mereu sunt sinceri."
"Nu chiar."
"Ba da, pentru că tot ce urăşti e ceva ce ori iubeşti, ori ai iubit."


"Vrei să ştii trecutul meu, şi de ce am atâtea semne? Să înţelegi de ce abia aşteptam să cresc, deşi nu era ce e acum? Să înţelegi că nu am fost nimic altceva decât nimic, şi încercare de a înţelege cum se poate ca dragostea să fie ură pură?"
"Ştii, în mod normal, trăieşti o singură dată... dar după vi tu. Şi dai peste cap noţiunea asta, pentru că trebuia să mori de prea multe ori."
"Hai să nu discutăm despre asta... Ăsta e un toast pentru toţi anii care au trecut!"

Voiam să mă laşi să îţi arăt toate străzile din mine, şi pe care am mers. Dar ştiam că afară încă plouă, şi că e prea frig. Să-mi dai o şansă să nu mă ascund.

"Am un vis că o să schimbăm lumea în curând. Că o să plecăm pe bune din oraşul ăsta e căcat, să le demonstrăm că am făcut mult mai multe decât credeau ei că o să se poată. Pentru că aici, de unde îţi scriu, ca să trăieşti trebuie să mori. Să fim cam ce ai putea prin invincibili."
"N-am mai fi noi...."
"Eu nu sunt aşa singură.... Lasă-mă în scenariul meu, respectă replicile!"



Sunt un pic bipolară, trebuie doar să mă laşi să mă duc pe filmul meu, şi să dai din cap...


PS: există şi asta.

1:44 PM

"Ştii, mă gândeam că o să ajung să nu mai aud nimic..."
"De ce te-ai gândi la asta?"
"Pentru că oricum nu aud cu o ureche, şi nimeni nu înţelege, sau ştie de ce."
"Păi da, bine, dar de ce te-ai gândi la momentul când nu o să mai auzi deloc. Poate că doar nu o să auzi bine cu urechea dreaptă."
"Era mai drăguţ unde mă duceam eu, chiar dacă era un moment de negativism..."
"De ce?"
"Pentru că dacă nu aş mai auzi, în condiţiile în care ai rămâne lângă mine, ţi-aş simţi altfel mirosul, aş ştii de când eşti la uşă că o să vi acasă, aş putea să pun mâna pe tine, şi să simt tot ce e în neregulă cu tine, poate şi ce te doare, sau pur şi simplu, cum a fost ziua ta, cât de obosit eşti după ce ne futem, sau cât te calmezi dacă fumezi o ţigară, sau cum respiri după ce am fumat un cui. Şi crede-mă,  într-un fel, mi-e frică dar sunt mega-curioasă de altceva..."
"Ce anume?"
"Cum am să te văd. Poate că în continuare dublu, cu imagine care tremură, sau cu totul şi cu totul altcumva."

Voiam să te mângâi, dar nu făceam altceva decât să iau în braţe cana de cafea.
Să te uiţi la mine, sau la televizor, sau să dormi. Să te lipeşti de mine, când mă întorc cu spatele la tine, să mă iei în braţe. Sau, pur şi simplu, să-mi pui capul la loc pe pieptul tău, şi să-mi dai părul la o parte, ca să nu-l mai înghiţi.

"Voiam atât de mult să vi aici, şi să o luăm de la început."
Ştiu asta."
"De ce eşti aşa?"
"Nu am absolut niciun motiv, crede-mă."

Urăsc momentele astea în care nu-mi dau seama cum ar decurge o conversaţie de-a noastră, sau despre ce am putea să vorbim, în afară de chestii de genul "Cum a fost la muncă?", sau "Ce mâncăm?", care ştim că nu o să aibă niciodată un răspuns. Îmi dau seama că nu ştiu ce îţi place, nici măcar culoarea preferată, nu ştiu de ce ţi-e dor, nu ştiu ce îţi place la mine, sau de ce vrei chestii mari, peste 2 ani, şi e şi mai dubios că nu mă deranjează, îmi alimentează nişte vise construite pe speranţele că vrei aceleaşi lucruri la care mă gândesc eu, şi mă entuziasmez aiurea, şi visele alea devin uşor-uşor planuri. Şi mă sperie chestia asta, penru că ultimele dăţi când am făcut asta a fost un dezastru total, din care nu m-am ales decât cu ani, sau luni, de suferinţă pentru nimic altceva în afară de faptul că sunt o retardată, şi că niciodată nu am umblat cu cine trebuie. Sau faptul că eşti cam la fel ca mine, mai mult sau mai puţin, şi tu eşti familiarizat cu chestii de nebunie de moment, sau măcar înţelegi ceva din anarhie, sub orice formă de-a ei, şi.... Pula mea, nu ştiu, poate nu face sens, dar deşi mă gândesc la chestii mari, şi mi-e frică de ele, aş putea să omor pe cineva doar ca să fie realitate.

"La ce te gândeşti?"
"Habar nu am de ce am scris aşa ceva...."



Deigur, mai e şi partea aia în care tot ce s-a întâmplat aici, e doar o altă discuţie pe care nu o să o avem niciodată... Nu ştiu ce imagine ai despre mine...

"Nu voiam sa iasă aşa, voiam să rămână totul aşa cum era. Sa visez în continuare, încercând să schimb ceva ce nu poate fi schimbat, să fiu un nimeni, aşa cum eram."
"De ce?"
"Pentru că timp, şi pentru că distanţă, şi pentru că viermii erau împotriva noastră, şi naziştii nu erau de acord."
"Eşti o idioată."


Voiam să ies, totuşi, din chestia aia în care îmi trăiam viaţa împieducându-mă de paturi de spital. Dar, civilizaţia mă obliga, şi încă mă mai obligă, şi trebuie să uit tot ce am învăţat, să mă coformez. Mereu o să trebuiască să fac asta, chiar dacă scriu pentru molii şi unicorni. Oricum, dorm într-un stup de viermi despre care nu percep mai nimic.

"Bună dimineaţa, pentru sufletul tău!"
" Nu suferi despre libertatea pe care nu o ai, şi să îţi placă tot ce faci, şi tot ce simţi, oamenii nu te simt, e ok, nu trebuie să fi panicată aiurea."
"De ce aş fi panicată?"
"Pentru că urăşti oamenii, şi mai ales atingerea lor. Se observă."
"Nu am sentimente, sau ani lumină. Dar eu mă bucur, nu-mi pasă ce crezi."

Ştiam că mă bucur, pentru că am ajuns la concluzia că timpul trece, şi nu trecem noi prin el, că a fi copil, naivă, să visezi mult, să fie totul o simbolistică care e continuă, nu mă ajut în a muri liniştită.Să văd că încep să am probleme, dar să cred că nu o să conteze.
Pentru că tata nu mai e copil, şi nimic nu e uşor.
Pentru că într-o lume de duzină, mi-am pierdut simţul de "acasă", pentru că a devenit doar un loc plin de alcool şi fum de ţigară, prin care trec pentru că sunt om, şi pentru că părinţii contează, nu vremea când "tot ce aducea în heroieşti bucurină" devine o preocupare continuă. 

11:56

"Mai ţii minte momentele alea în care m-am îndoit de tine, cam cum se îndoiesc unii de oamenii ajuns pe lună?"
"Nu, nu chiar, de ce?"
"Viziunile tale sunt mai de căcat decât unghiile mele cu violet de genţian pe ele."
"De ce ai violet pe unghii?"
"Mi-am făcut părul mov."
"De ce?"
"Că aşa am vrut eu. Nu, nu am făcut-o pentru tine, cum nici nu ma îmbrac pentru tine, ci doar ca să pot să mă admir când trec pe lângă vitrine."
"Ai cumpărat bere?"
"Nu, am luat vin. E mai ok aşa."

Nu ştiu dacă chiar e mai ok, sau dacă ungiile mele chiar arată naşpa, dar nu mai beau bere. Nu mai beau, mai bine zis, decât uneori, şi atunci e vin.

"Nu am mai vorbit de ceva timp."
"Vorbim zilnic."
"Da, dar nu chestii importante. Vorbim lucruri care nu au sens."
"Părul tău mov nu are sens."
"Nu neg, dar nici nu-ţi dau dreptate."

Hai să nu mai schimbăm nimic, chiar dacă nu e totul bine. Niciodată nu o să fie bine, sau nu total, cel puţin. Mereu o să se poată mai bine. Mi-ai consumat liniştea în timp ce consumam stelele unor oameni care nu erau ai mei. Nici tu nu eşti al meu, cum nici eu nu sunt a ta. Eu sunt a mea, tu eşti al tău. Mai înainte de orice.

"Ştii, de multe, foarte multe ori nu înţeleg nimic din ce scri."
"Asta e bine."
"De ce?"
"Te provoc să te gândeşti, măcar cât să încerci să înţelegi ceva."
"Păi da, dar nu înţeleg."
"Da, dar ai gândit ceva, chiar dacă nu ai înţeles. Şi, până la urmă, cine ştie. poate că ai înţeles, doar că nu ţi-ai dat seama."
"Te uiţi prea mult la House."
"Da, dar e mai bine decât să o ascult pe colegă-mea când vorbeşte la telefon. Şi ştii ceva, îmi bag pula în a fi sinceră! Niciodată nu e mai bine, zilele oricum trec şi noi murim pe secundă ce trece!"
"Îţi mai pun un pahar de vin..."