Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

sâmbătă, 27 februarie 2016

"Nu voiam sa iasă aşa, voiam să rămână totul aşa cum era. Sa visez în continuare, încercând să schimb ceva ce nu poate fi schimbat, să fiu un nimeni, aşa cum eram."
"De ce?"
"Pentru că timp, şi pentru că distanţă, şi pentru că viermii erau împotriva noastră, şi naziştii nu erau de acord."
"Eşti o idioată."


Voiam să ies, totuşi, din chestia aia în care îmi trăiam viaţa împieducându-mă de paturi de spital. Dar, civilizaţia mă obliga, şi încă mă mai obligă, şi trebuie să uit tot ce am învăţat, să mă coformez. Mereu o să trebuiască să fac asta, chiar dacă scriu pentru molii şi unicorni. Oricum, dorm într-un stup de viermi despre care nu percep mai nimic.

"Bună dimineaţa, pentru sufletul tău!"
" Nu suferi despre libertatea pe care nu o ai, şi să îţi placă tot ce faci, şi tot ce simţi, oamenii nu te simt, e ok, nu trebuie să fi panicată aiurea."
"De ce aş fi panicată?"
"Pentru că urăşti oamenii, şi mai ales atingerea lor. Se observă."
"Nu am sentimente, sau ani lumină. Dar eu mă bucur, nu-mi pasă ce crezi."

Ştiam că mă bucur, pentru că am ajuns la concluzia că timpul trece, şi nu trecem noi prin el, că a fi copil, naivă, să visezi mult, să fie totul o simbolistică care e continuă, nu mă ajut în a muri liniştită.Să văd că încep să am probleme, dar să cred că nu o să conteze.
Pentru că tata nu mai e copil, şi nimic nu e uşor.
Pentru că într-o lume de duzină, mi-am pierdut simţul de "acasă", pentru că a devenit doar un loc plin de alcool şi fum de ţigară, prin care trec pentru că sunt om, şi pentru că părinţii contează, nu vremea când "tot ce aducea în heroieşti bucurină" devine o preocupare continuă. 
Trimiteți un comentariu