11

"Vrei sa mergem la mare?"
"Vreau inghetata."
"Haide, ma, putem sa mergem in Vama, sau Costinesti!"
"Vreau sa facem lucruri mari impreuna. Adica, sa incepem de la nimic, sau mai nimic, si sa ajungem sa avem ceva misto impreuna."
"Si eu."
"Esti atat de simplu."
"Ce vrea sa insemne asta?"
"Asta a foat singura ta reactie, "si eu"? Sa-mi fut un cap in gura!"
"De ce pula mea te-ai enervat?"
"Pentru ca esti simplu, sau asa imi pari, cand nu scriu despre tine. Pentru ca nu te stiu, de fapt, dar vreau sa te cunosc. Usor. Treptat. Ritmat. Inconsistent."
"Esti sincera?"
"Nu, te mint. Ce cacat, ma?"
"Nu mai zice "ma". Ai zis ca nu mai zici asta."
"Unul va muri, si celalalt o sa sufere."
"Ce?"
"Exact ce ziceam. Da-mi si mie berea si o tigara."
"Ne lasam de fumat."
"Da, stiu. Nu-ti dau berea."
"De ce?"
"Ia-o, e langa tine."

Mereu ma faci sa ma simt  proasta cand vorbesc cu tine. Chiar si atunci cand te intreb ce ai zis, pentru ca stii ca nu aud cu o ureche, si niciodata nu cred ca inteleg ce trebuie. Iti dau generozitate, nu imi da cruzime. Pentru ca esti genul ala de om dupa care nimic nu mai are sens. Acelasi sens, sigur nu.

"Mintea deschisa."
"De fapt, e usa deschisa. Atat. Nu mai avem mancare."
"Nici bani."
"Da-mi berea.!
"Ce ai mai scris?"
"Nu e treaba ta. Uneori, nici a mea."
"Scrie-ma!"
"Esti arta, idiotule! Arta mea, arta care nu ma intereseaza daca ajunge undeva. Nu ai sa mori vreodata."
"Scrie-mi pe corp."
"Luna mi-e muza. Hai sa o asteptam."
"Uite berea. Ia si o tigara."
"Te-am iubut dinainte sa te cunosc. De parca atomii din mine au fost mereu atrasi de atomii din tine, si cumva, s-au intors unii la altii. Si e un intreg, un univers,  complet si imperfect. Si poate chiar suflete-pereche."
"Tocmai ai explicat stiintific, fantastic, literar asta."

Toarna-mi vise in strecuratoarea dintre coaste si stern. Trei puncte, lipseste unul.

"Hei!Ce mai faci, eşti bine?"
"Da, sunt bine. Mersi. Respir foc şi sunt un dragon, deci invincibilă."
"Arăţi bine. Eşti cumva la dietă?"
"Nu, nu, nu. Nu sunt o fată grasă. Şi ştii ceva, ştiu că am mai luat câteva kilograme, dar chiar îmi place să lovesc umflăturile abdomenului când stau jos."
"Nu îmi place să mă uit în oglinzi, pentru că e doar sticlă, până la urmă. Şi eu sunt mai mult de atât."
"Eşti foarte frumoasă, ştiai asta?"
"Mereu am ştiut, doar că nu am ales timpul potrivit să accept asta. Cred că prefer să fiu incomodă, să am aşteptări mari de la a fi frumoasă. Pentru că mărimea picioarelor mele nu ar trebui să conteze, şi nici culoarea părului nu ar trebui să-mi dicteze ce pot sau nu pot să fac, şi faptul că sunt fată nu ar trebui să însemne că sunt o păpusă."
"Mai ai ceva urme de depresie?"
"Da. Depresia şi ura de sine îşi fac părul împreună, şi uneori le las să-l facă şi pe al meu. Deseori stau în duş şi vorbesc cu Dumnezeu. Nu cred că mă aude, pentru că nu prea cred în el. Dar aştept să-mi revin total.(dacă aşa ceva există, măcar)"
"Nu mai avem timp, dar vorbim săptămâna viitoare, ok?"
"Sigur, O să mă uit dacă am planuri."
"Ok. Sună-mă ca să putem aranja o întâlnire, dacă obişnuitul nu iese cum ar trebui. Şi ţine minte că şi ceea ce e stricat şi făcut bucăţi e frumos. Altfel, puzzle-urile nu s-ar vinde."

Şi a plecat, şi lumina a început uşor să moară.
Nu ne-am mai văzut de ceva timp, dar am un motiv bun pentru asta, aşa că nu fii supărată. Ţi-am promis că nu o să mai am nevoie de tine, nu e chiar vina mea dacă nu ai vrut să mă crezi. Dialogurile noastre nu mai au atât de mult sens acum, asta e chestia. Mă descurc fără tine, nu am murit, sunt bine, sunt mai bine decât am fost vreodată, de fapt, deci, cred că pot să spun că poţi să pleci. Oricum, e imposibil să te uit. Suntem aceeaşi persoană, şi nu cred că am să mă mai uit vreodată.

05

Dacă mă laşi să-mi pierd minţile, promite-mi că nu mă ajuţi să le caut niciodată. Şi că nici tu nu ai s-o faci.
Nu ar mai avea nici măcar un sens, deci de ce să te mai chinui, până la urmă?
Intră în istorie cu mine, şi hai să schimbăm tot ce nu ne-a plăcut niciodată, nu are ce să se întâmple. Rău. Cred. Sper. Nu ştiu. Poate că da, de fapt, poate că e cel mai probabil că da.
"E posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei."
Hah!
Nu, nu sunt genul ăla de tipă care nu a vrut "decât" lumea, sunt genul de tipă care vrea să-şi facă lumea, cu oamenii care trebuie, locurile care trebuie, aşa cum trebuie. Şi fiecare ar aduce câte ceva, dar ceva anume, care să se potrivească cu tot ceea ce există deja. Da, asta ar fi frumos.
Pentru că mă bucur că te-am cunoscut, şi vreau să ştii asta. Pentru că asta e pentru tpţi care nu merită şi pentru toţi cei care s-au întrebat dacă am scris vreodată despre ei.


Închide ochii, totul va fi bine.