Ce nu m-a omorat, m-a lasat dorindu-mi sa o fi facut.

De fiecare data.

Si o iau de la capat mereu.

Sunt tot ce nu poti sa controlezi.

Si urasc sa spun "Ti-am zis eu!", dar, hei, ti-am zis eu!

Si ti-am zis de fiecare data...

Ca ma atasez usor, si raman atasata de cineva, indiferent cat de putin ar merita asta dupa un timp.

Ca sunt o antiteza ambulanta, si ca asa am sa raman.

Ca nu pot sa scriu despre altceva decat ceea ce simt, si sunt, pentru ca nu ar mai fii personal, si si-ar pierde tot intelesul pe care il are pentru mine.

Pentru ca totul devine ca o dedicatie pentru finalul si sfarsitul tuturor lucrurilor de pe planeta asta.

Pentru ca ieri ai spus ca maine.

Renunta pentru ca faci totul mult mai greu decat e de fapt.

Pentru ca nu exista o revolutie pasnica.

Pentru ca am momente in care sunt indragostita de orase in care nici macar nu am fost.

Pentru ca nu stii cum e cand dai drumul unor persoane pe care le iubesti, doar pentru ca stii ca ala e singurul mod in care pot fi fericiti, indiferent cat de tare te doare pe tine.

Ai grija ce iti pui in minte, pentru ca o data ce a ajuns acolo, nu o sa il mai scoti niciodata.

Fa complimente oamenilor, si nu mai scoate in evidenta tot ce e gresit in ei.

Pentru ca am cunoscut oameni care nu ar fi murit daca cineva le zambea, chiar si un strain de pe strada.

Viiroul se intampla atunci cand incepe sa iti fie frica, si sa nu stii de ce ti-e frica de fapt si de drept.

Pleaca de langa tot ce te-a durut vreodata, pentru ca o data ca niciodata aveai un plan, aveai niste vise, aveai pentru ce sa lupti, si in tine erau niste sclipiri care nu erau in nimeni altcineva.

Pentru ca, atunci, aveai tot ce iti trebuia.

Doar ca nu stiai asta.

Pastreaza-mi zilele ploioase, si lasa noaptea sa imi strige numele.

Pentru ca sunt copilul nascut din dragoste si ura.

Stiu, nimeni nu vrea sa auda ce ai de zis de fapt, dar nimic nu te opreste din a spune tot ce vrei sa spui.

Viitorul deja a inceput.

Nu renunţa la vis.

Nu renunţa fiind nedorit.

Nu renunţa la ce ţi-ai dorit.

Pentru că şi eu te vreau.

Pentru că nu se scurge nimic, pentru că nu am o inimă ca o strecurătoare.

Nu fac decât să mă împleticesc în tine.

Şi să-mi fie frică să fiu singură.

Durerea asta de cap dispare, dar casa asta nu mai e "acasă".

"Ia zi, îngere, mai poţi?"

Pentru că ai văzut ceva în toate măştile mele, care te-a făcut să vrei să vezi cum sunt de fapt.

De când m-am născut am început să mor.

Fără să am un lucru care să meargă aşa cum vreau eu de fapt.

Consumă-mi teama, şi lasă-mă să o simt pe a ta.

Pentru că am o cameră care e ca o celulă de la închisoare: pot să plec oricând, dar nu vreau, pentru că atunci când ies afară sunt prea speriată.

Dar aş face-o oricând, doar ca să pot să îţi mai simt mirosul pielii, să văd esenţa persoanei tale, nu forma ta.

Eu, sinceră să fiu, sunt ciudată şi neobişnuită.

Dar nu prea mă plac, orice s-ar întâmpla.

Dar, chiar şi aşa, tu ai reuşit să mă faci să înţeleg, din nou, că nu prea mai contează felul în care arăt, ci felul în care sunt. Pentru că suntem atât de buni împreună, infiniţi în toate momentele, perfecţi în toate imperfecşiunile noastre. Şi vreau să te fac mândru de mine, pentru că  mi-ai dat încrederea aia pe care nu am mai simţit-o de foarte mult timp. 

Suntem nişte visători, care aşteaptă să nu mai aibă niciun fel de legătură cu realitatea.

Pentru ca ai galaxii in ochi si eu nu am nici macar o stea.
Pentru ca mi-ai fost aproape cand te-am dat la o parte.
Pentru ca stii ca nu sunt ok chiar din mesajele pe care ti le dau.
Pentru ca fiecare moment e unic, chiar daca pare la fel.
Pentru ca am fost in Vama impreuna si ti-am aratat locul meu secret.
Pentru ca stii cat tin la tine, desi nu o arat mereu.
Pentru ca esti printre putinele persoane care ma inteleg si cunosc cu adevarat.
Pentru ca ma iubesti asa cum sunt.
Pentru ca te iubesc asa cum esti.
Penrru ca nu te superi din nimicurile mele.
Pentru ca esti cum esti si e bine asa.
Pentru ca ti-ai facut griji pentru mine mereu, mai ales atunci cand voiam sa fac o prostie enorma.
Pentru ca stii foarte bine de ce si cum.
Pentru ca numaram stele impreuna la mare.
Pentru ca ai mancat din stelele alea cu mine, si nu doar o data.
Pentru ca nu ma asculti.
Pentru ca stii ce vreau sa zic.
Pentru ca esti printre putinele persoane pe care le respect.

Pentru ca... "Hai La multi ani, nu mai stiu a cui e ziua, dar a cui e noaptea?!"

La multi ani!

Abis

Să-ţi dau din timpul meu, doar ca să nu fii orb degeaba.

Îngerii cad, şi nu e vina ta.

Pentru că timpul continuă şi fără tine.

Dar o să ne mai întâlnim.

Ştiu sigur asta.

Pentru că tăiam florile şi le omoram pentru că erau frumoase.

Şi mă tăiam şi omoram pentru că nu credeam asta despre mine.

Şi da, poate că o să rămâi persoana aia care o să fie mereu în mintea mea, indiferent ce aş face.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să mă ţin de tine.

Am trăit până acum ascunzându-mă în umbre.

Pentru că îmi pasă. Şi mă sperie faptul că îmi pasă atât de mult.

Am nevoie de toată lumea de pe planeta asta.

Pentru că e timpul meu, momentul în care nu mai îmi pasă.

Pentru că e pentru tot spectacolul ăsta, şi pentru că e timpul să fim pregătiţi.

Vreau să vă văd că începeţi un război şi o revoluţie.

Când nu o să mai fie nimic de ars, ascultă liniştea.

Înghite tot albastrul ăsta, pentru că sunt bărci pe mare care te aşteaptă.

Pentru că eşti un coşmar frumos, şi nimic altceva nu mai contează.

Să fie felul în care vorbeşti, râzi, săruţi, guşti?

Sau felul în care corpul tău se simte lângă al meu?

Primele impresii se schimbă foarte greu, ştii şi tu asta.

Nimic nu mai contează, oricum.

Vreau pe cineva care să stea cu mine pe acoperiş, la 2 dimineaţa, să vorbim despre noi şi despre lume, să ascultăm balade. Cineva în care să pot să am încredere.

Să cauţi cu mine, prin locuri singuratice, persoane care nu o să le găseşti. Şi după să dai sfaturi unor oameni, să nu se ataşeze de nimeni şi de nimic. Pentru că ştii cât de greu şi rău poate să fie asta.

Nu pot să îmi dau seama de ce tu te rupi în bucăţi, dar nu sunt eu de vină că înnebuneşti. Nu de data asta.

Spune-mi toate lucrurile teribile pe care le-ai făcut, şi lasă-mă să te iubesc oricum.

Casa oamenilor care zboară

Timpul stă nemişcat pentru cel care se plimbă în întuneric, singur.

Dar, de după celălalt soare vine cineva care se uită la cer.

De la cei care eram, la cei care am jurat că nu vom deveni.

De acolo s-a pierdut timpul

Cei care sunteţi răniţi, asta e singura şansă să simţiţi că trăiţi, că aţi găsit perioada temporală care trebuie.
Am trăit de parcă sufletul meu e în flăcări, ca să-l pot ţine pe al tău sus, sus, foarte sus.
Şi mi l-aş da oricând ca să te pot face perfect.
Pentru că momentele astea sunt exact alea în care aş fi dat orice ca să pot să vorbesc cu tine.
Şi dacă îmi pot schimba forma, vreau să devin pământ.
Acum trei minute era totul bine, iar acum totul pare că se tranformă în cel mai urât vis.
Adu-mi aminte de ce îmi era dor de tine.
Pentru că e vorba de altceva, nu doar de o persoană cu care să vorbeşti, pur şi simplu.
Pentru că mi-era dor de tine, de conexiunea aia dintre noi doi.
Ori vobesc prea mult, ori îmi muşc limba prea mult.
Ori sunt prea ataşată, ori sunt prea rece.
Şi tu vrei să mă ştii, dar nici măcar eu nu aş vrea.
Ieri ai spus că azi.
Dar primele impresii sunt greu de schimbat.
Să fie felul în care se simte corpul tău lângă al meu, sau să fii tu un coşmar frumos?
Am acceptat deja faptul că nu o să fiu vreodată ceva special.
Ar trebui să te repari înainte să vrei să mă repari pe mine.
Ar trebui să te salvezi pe tine, până să vrei să mă salvezi pe mine.
Mi-am luat boabele şi pastilele şi am plecat.
Lasă-mă să mă simt bine.
Nu mai da vina pe mine pentru problemele tale.
Pentru că vreau ca lumea să plece.

Picture perfect

Vreau să ştiu tot ce te-a apăsat vreodată, dar dacă nu îţi mai pasă, e în regulă.

Pentru că nu mai vreau să ştiu ce gând îţi tremură pe buzele care ascund cel mai drăguţ zâmbet pe care l-am văzut de ceva timp.

S-au spart mii de raze în tavanul ăsta care a rămas la fel de negru.

Mă uit pe geam, şi mă întreb dacă ţi-a fost dor de mine în timp ce plecasei să te cauţi în atât de multe persoane şi locuri.

Proza mea ascunde ochii tăi şi lacrimile lor.

Te-ai oprit din a-ţi păsa, şi eu nu mă mai aştept la nimic.

"Viaţa în paşi, silabe în vers."

Tot ce vezi a ajuns să îţi provoace durere, nu-i aşa?

Cândva credeam că totul o să fie bine, că o să trecem peste tot, toţi şi toate.

Acum nu mai sunt sigură că mai apucăm mâine.

"I-am scris scrisori. Scrisori pe care nu le-am trimis niciodată. Scrisori pe care le-am făcut bucăţi, sau le-am dat foc."

Era frig şi e ianuarie.

Scăparea mea e noaptea, pentru că nu mai e nicio închisoare sub pielea mea.

"Florile tale preferate s-au uscat în vaza aia în care sunt de când te cunosc. Dar le ţii acolo. Pentru că nimeni nu o să îţi mai dea altele, oricum. Pentru că în sufletul tău e mereu primăvară, sau vară. Dar în inima ta e mereu iarnă."

Societatea asta m-a făcut să-mi fie frică să mia fiu eu.

Pentru că vodka de aseara a avut gustul că o să-ţi dau mesaj mai târziu.

Nici nu ai idee cât de greu a ajuns să fie să zâmbes, sau cât de greu e să-mi placă răsăritul, când mă prinde singură, pe drumuri, făcând acelaşi drum de care sunt sătulă până la refuz.

Nişte bestii frumoase au ieşit din mine, şi acum o duc mai bine decât mine. Deşi eu le-am ajutat mereu.

E o plăcere dubioasă în a iubi persoana, sau persoane care nu iubesc.

Asta e cheia de la uşa inimii.

Trăiesc de parcă viaţa mea e un foc care arde încontinuu.

Cândva mă întrebam cum pot să trăiesc fără oamenii pe care îi iubesc, dar acum am ajuns să nu mai recunosc pe nimeni.

"Dormi liniştită, că mie nu mi-e frică."

Mi-ai spus că inimile sălbatice nu pot fi rupte. Nici nu ai idee cât de mult te-ai înşelat.

"Sufletul tău m-a ridicat din ce în ce mai sus, până nu am mai putut să cobor."

Mi-aş da ochii ca să te mai văd o dată, şi buricele degetelor ca să pot să te mai ating, fără să mă întreb dacă am înnebunit.

M-am săturat să mă nevoie de tine aici, dar să mă împac cu gândul că nu o să se întâmple niciodată.

Într-o seară mi-ai spus că nimic nu mai contează atâta timp cât mă ai.

Nu poţi să speri la ceva normal cu mine, niciodată nu am fost aşa.

"Puiule de om, o să te doară. O să te doară atât de mult, încât ţigările nu o să mai poată să facă nimic."

Ţi-am şoptit ceva frumos şi dulce în ureche, în timp ce tu te înfundai în tristeţe.