Abis

Să-ţi dau din timpul meu, doar ca să nu fii orb degeaba.

Îngerii cad, şi nu e vina ta.

Pentru că timpul continuă şi fără tine.

Dar o să ne mai întâlnim.

Ştiu sigur asta.

Pentru că tăiam florile şi le omoram pentru că erau frumoase.

Şi mă tăiam şi omoram pentru că nu credeam asta despre mine.

Şi da, poate că o să rămâi persoana aia care o să fie mereu în mintea mea, indiferent ce aş face.

Dar asta nu înseamnă că trebuie să mă ţin de tine.

Am trăit până acum ascunzându-mă în umbre.

Pentru că îmi pasă. Şi mă sperie faptul că îmi pasă atât de mult.

Am nevoie de toată lumea de pe planeta asta.

Pentru că e timpul meu, momentul în care nu mai îmi pasă.

Pentru că e pentru tot spectacolul ăsta, şi pentru că e timpul să fim pregătiţi.

Vreau să vă văd că începeţi un război şi o revoluţie.

Când nu o să mai fie nimic de ars, ascultă liniştea.

Înghite tot albastrul ăsta, pentru că sunt bărci pe mare care te aşteaptă.

Pentru că eşti un coşmar frumos, şi nimic altceva nu mai contează.

Să fie felul în care vorbeşti, râzi, săruţi, guşti?

Sau felul în care corpul tău se simte lângă al meu?

Primele impresii se schimbă foarte greu, ştii şi tu asta.

Nimic nu mai contează, oricum.

Vreau pe cineva care să stea cu mine pe acoperiş, la 2 dimineaţa, să vorbim despre noi şi despre lume, să ascultăm balade. Cineva în care să pot să am încredere.

Să cauţi cu mine, prin locuri singuratice, persoane care nu o să le găseşti. Şi după să dai sfaturi unor oameni, să nu se ataşeze de nimeni şi de nimic. Pentru că ştii cât de greu şi rău poate să fie asta.

Nu pot să îmi dau seama de ce tu te rupi în bucăţi, dar nu sunt eu de vină că înnebuneşti. Nu de data asta.

Spune-mi toate lucrurile teribile pe care le-ai făcut, şi lasă-mă să te iubesc oricum.