Carnival de rugina

Gusta-mi vina, daca aroma o sa iti aduca de mine, stiam ca nu puteai sa te ascunzi.

Poti sa hranesti ploaia?

Nici un sfarsit, nici un inceput.

Toti vrem sa nu esuam, dar culorile sangereaza... De ce nu ai da gres?

Nici un dezastru nu poate sa ma surprinda.

Mai mult ca niciodata rog infinitul care nu-mi raspunde sa simta mila pentru mine.

O sa ma bucur de un colt din iad, ca si cum ar fi raiul acolo...

Nu pleca.

Nu-ti intoarce spatele.

Asta esti tu.

Si asta e viata ta.

O sa dorm cand o sa mor.

Uita-te la cer.

E la fel pentru noi toti, depinde doar de felul in care vrem sa il vedem de fapt.

Uite cum iti plang numele in gol.

Poate ca azi nu te cunosc, dar maine am sa te iubesc....

O postare scurta pentru ca aveam nevoie de asta...

As fi vrut sa nu ma mai ridic de pe scaunul din tramvai ieri. Sa cred ca o sa ma duca undeva unde nu am mai fost pana acum, ca acolo totul o sa fie bine, roz, pufos...Ca oamenii sunt oameni acolo,la capat de linie, ca totul are o singura parte nu doua trei sau mai multe.
As fi vrut atat de mult sa cred ca tramvaiul ala, vinul fiert, muzica si scrisurile mele o sa ma duca intr-un alt loc.
Dar a trebuit sa cobor pt ca totul ar fi fost prea frumos daca visele astea ar fi devenit realitate.
Si in mod ironic, nu am dat de locul ala fericit nici acum, nici atunci, nici in alta perioada...

Nu.

Se banuieste ca omul este o fiinta inteligenta, cu suflet, si asa mai departe, dar cineva ar trebui sa rescrie filosofia zilelor noastre. Astfel de specimene de oameni evoluati din punct de vedere intelectual devin din ce in ce mai rare, si poate ca din cauza lucrurilor astea, ne cautam non stop, ne punem pana si pe noi insine la indoiala de cele mai multe ori, ne gasim cele mai rele modele in viata...
Ca tot purtam azi o discutie legata de craciunul crestinilor din zilele de azi, de unde aceasta ignorare a intelesului adevarat al craciunului? De cand oamenii de craciun merg in cluburi, fiind vorba de crestini, pana si eu, ateu fiind, stau in familie. Asta e craciunul meu.
Asta a fost o paranteza.
Promisiuni, bine, infern, rai, iad, miscari laice, toate chestiile astea care nu mai au pic de inteles in zilele astea....

Tragedie pentru viata.

O viziune a placerii...
Sa ma dus si sa imi gasesc un loc fericit?! Si unde dracu se banuieste ca ar trebui sa fie ala? Fugaresc Universul de cand ma stiu...
Cand il aveam aici, acolo, in fine, parca traiam. Imi lipsesc momentele ale romantice, sau intr-un oarecare fek ce se vrea sa fie romantic. Nu stiu ce, dar nu e ok. Mi-ar placea sa traiesc in carti.. sa nu stiu nimic de dragoste,ura, fericire, manie, depresie sau orice altceva. Sa fiu eu...
Asa cum sunt. Eu asa cum vreau sa fiu. Eu asa cum stiu ca sunt. Eu asa cum nu am fost niciodata. Si sa am o pisica... sa fie complet alba. Cica aduce noroc pisica alba...
Si sa munces. Sa am pentru ce si cine sa muncesc de fapt.
Si pe pisica sa o cheme Negai (dorinta). Si sa aiba ochi albastrii. Si cand vin acasa sa ma miaune ca sa ii acord atentie.
Si sa nu am iubit, iubita, prieten, prietena, familie, sau orice alt fel de cunostinta. Sa fiu eu cu tigarile, cafeaua, vodka si cartile mele. Atat.
Doar atat.
Sa stiu sa cant la chitara...sa stau sa scriu versuri, sa visez non-stop.

Mda.....
Asta ar fi o viata potrivita pentru mine.....

Dar poate...

Poate ca ceva o sa mearga bine, sau mult mai rau decat a mers deja.
Poate ca ar fi fost mai bine sa nu uitam cine suntem de fapt, ce insemnam unul pentru altu, cat timp a trecut si mai ales ce avem, indiferent de ce se intampla.
Uneori ar fi fost mai bine sa tac, sa ma abtin, sa uit, sa iert, sa accept, sa constientizez, sa....
In fine, sa multe.
O cafea, doua tigari, un shot, ceva sa taie, ceva sa arda, o carte, un pahar, o sticla pana la urma...
Fara mine, fara tine, fara el, fara ea, fara ei, fara ele, fara noi, fara scrupule.

Recenzie „Sânge Satanic„- Cristina Nemerovschi

            Un umor negru, aproape mortal, un roman viu, liber în exprimare și acțiuni, o poveste de dragoste dublă care mai târziu atrage și o adolescentă de 14 ani, petreceri sălbatice, sex, droguri, alcool, toate adunate într-un roman atât de actual, încât te regăsești în el, idniferent de categoria socială, vârstă, sex, etnie, orientare sexuală, sau orice alt lucru de genul acesta.

            „Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi și mă droghez în fiecare săptămână.” Așa se autocaracterizează M, personajul principal al romanului, care are o iubită, R, văzută uneori ca singura sa cale de salvare, alteori ca un izvor de ură, și un iubit, B, care începe să îi semene din ce în ce mai mult, psihic și fizic, considerat uneori chiar un frate.

            O retrăire a adolescenței, o descriere a „infernului” cotidian și primul roman actual al societății din Bucureștiul zilelor noastre, fraze filosofice zise fie la beție, fie în momentele de maxim satanism.  O descriere foarte pe scurt a acestui roman, sau ceva de genul acesta. Din primele pagini te poate bufni râsul, chiar dacă înțelegi, sau nu, toate lucrurile povestite într-un limbaj simplu, dar într-o manieră care te poate face să te pierzi în unele momente.  O identificare cu vreun personaj? Da, tot ce e posibil. Nu-ți trebuie nimic mai mult decât o minte deschisă, și o stare de maximă sinceritate față de tine și adevăratul tău eu interior.

            Dacă nu te temi de introspecții și filosofii din ce în ce mai profunde legate de orice aspect al vieții oamenilor, tinerilor, adolescenților din zilele noastre, recomand această carte nu numai pentru maniera în care este scrisă, dar și pentru felul în care toate lucrurile sunt evidențiate, mai ales prin acel umor negru, de nedescris.