Da, m-am schimbat.

Dar stiu si acum  de ce m-am indragostit acum cativa ani.

De o inima care mi-a acceptat problemele si trecutul si pe mine, de simplitatea ochilor, de un zambet ranit, de un suflet confuz, care nu stia pe cine iubeste.

Sa port o masca in fata ta, ca sa ma iubesti?

Nu fac asta.

Iubeste-ma pentru ce si cum sunt.

Inima mea s-a instrainat de corpul meu.

O sa infloresc ca o floare otravitoare.

O sa fiu ok... si intr-o zi, poate o sa fiu chiar bine.

Daca as spune ca nu sunt ca restul?

Daca as spune ca nu sunt doar o marioneta?

Daca as spune ca nu o sa renunt niciodata?

Oare m-ai crede?

Oare ai vedea in mine o posibila Sarah?

Poate ca sunt doar un alt suflet de vanzare, sau poate ca incerc sa fiu prea pura.

Sunt vocea din capul tau, pe care refuzi sa o auzi.

Sunt ce a ramas, sunt bine, sunt inamicul.

Eu sunt Alfa si Omega.

Inceputul si Sfarsitul.

Asta e un oras de "Adio" si doar atat...

Cred in multe lucruri.

Cred in momente, sarutari, ceai.

Cred in oameni, carti, arta.

Cred in rasarit si apus si toate mometele dintre.

Cred in faptul ca o pare din noi e facuta din praf de stele si o parte din univers.

Uneori, cred si in dragoste.

Si e o rusine, sincer, pentru ca eu cred in toate lucrurile astea, dar nu o sa pot niciodata sa cred in mine.

Vreau sa mor in cuvinte, asa cum oamenii mor in ei insisi.

Si nu doar o data am auzit intrebarea:"De ce esti asa nefericita?"

Si nu doar o data m-am abtinut sa plang cand voiam sa raspund.

Cred ca ceva din mine nu doar ca nu poate sa accepte ideea de fericire, sau placere, ba chiar gaseste in durere si suferinta acel lucru pe care il cauta.
Ceva din mine nu a mers niciodata bine, a mers in permanenta impotriva mea.
Da, poate ca eu sunt cauza pentru care nu pot fi fericita.
Dar motivul principal, e ca niciodata nu am crezut ca sunt de ajuns.
De frumoasa, de desteapta, de originala, de talentatata, de orice. Tu spune-o, eu te contrazic.

"Hai, nu mai plange...Zambeste.."
Nici nu mai imi aduc aminte cand am fost ultima data fericita...
Adica, cu adevarat fericita, nu doar pentru ca am zambit.
Oamenii niciodata nu or sa te judece dupa personalitate.
Ei te judeca automat dupa imbracaminte, cum arati, si poate abea dupa incearca sa vada ce personalitate ai.
Dar in secunda in care nu le place cum arati, nu or sa incerce nicodata sa te cunoasca.
Asta e realitatea.
Imi place sa beau cafea singura, si sa citesc singura.
Imi place sa merg singura cu masina, sau cu autobuzul, si sa ma duc singura acasa.
Asa pot sa ma gandesc, si sa imi limpezesc mintea.
Imi place sa mananc singura, si sa ascult muzica singura.
Dar cand vad o mama si copilul ei, un iubit cu iubita lui, sau doi prieteni care rad impreuna, realizez ca in ciuda faptului ca imi place sa fiu singura....nu-mi place sa fiu singura.
Uneori, ridic ziduri in fata mea, doar ca sa vad cui i-ar pasa destul de mult, incat sa le darame, sau macar sa incerce.
Uneori, ridic aceleasi ziduri doar ca sa nu ma gaseasca nimeni.
Si atunci ma gasesc singura.

Vreau acea parte din tine pe care nu vrei s-o dai.

Am invatat multe despre cum poti sa fi om, atunci cand sunt singura.

Oamenii pe care ii admiri sunt reflectati in ochii mei, si eu nu pot decat sa ma gandesc:"as vrea sa pot fi ca ei."

Chiar daca, poate, nu am niciun motiv sa ma gandesc la asta, iau foarte des in considerare.

Poate ca e normal.

Si ceilalti vad asta.

Sau poate ca nu.

"O sa ma schimb...o sa fiu altfel..."

De ce ?

De ce sunt atat de fascinata?

O sa pun o masca pe care am creat-o, si o sa va dezamagesc.

Vocile lor ma acopera.

Poate o sa ajung aproape de idealul dupa care tanjesc...

"Nu accepta tot doar ca sda sti tu ca poate te-ai protejat de ei. Inrunta-i. Mai devreme, sau mai tarziu, tot o s-o faci. Foloseste-te de cuvinte, create de cineva, cuvinte care le incarci tu."

Eu sunt regula.

Regula care e mai sus decat orice.

Eu sunt Alfa, si Omega.

Inceputul, si Sfarsitul.

Cerul meu dispare.

....