Ma pierd in sunetul unei ploi care nu o sa vina niciodata...
As vrea sa ma poti iubi mai profund decat doua cuvinte, chiar daca nu o sa se intample.
Tu, cel de langa mine, te spargi din interiorul meu.
Trecutul doare de fiecare data cand ma atingi.
Nu te las sa vezi cum imi sterg lacrimile, deci nu poti sa mai razi in fata mea.
As vrea sa pot uita, sa ma uit intre versuri si sa ma ingrop in muzica.
Mi-am dezlipit constiinta de nimic si greselile, ca sa ma asigur ca pasii mei nu mai fac zgomot.
Sunt constienta de ignoranta mea, totusi, care e mai de graba lasitate decat lipsa de ajutor.
Lacrimile mi-au curs catre pierderea mea, o sa curga si cand trec prin atata agonie.
Tu, care ai asteptat ajutor, te-ai sters in nimic.
Daca ce am tot scris aici te atinge, o sa ma crezi o ipocrita.
Pariez tot pe un singur glont. Doar doua variante exista.
Chiar si soarele se stinge.
Povestile sunt pline de nonsens.
Intorc spatele zilei de maine pentru ca nu imi pasa de cea de ieri.
Am pierdut nopti in care toate luminile au fost stinse....
Unde sunt planurile pentru doi?
Nu poti sa te astepti ca o sa fiu bine, iar eu nu ma astept sa iti pese.
" Nu pierde ceva ca un viitor frumos pentru mine, sau pentru oricine altcineva. Tu sa fi fericita, si asa or sa fie si toti oamenii care o sa stea prin preajma ta."
Nu o sa uit niciodata cand mi s-a spus asta.
As putea sa mor vreodata si sa imi spun ca am facut tot ce am vrut, ca nu am nimic de regretat?
Poate ca nu...
Am incercat sa gasesc iertare pentru mine, dar nu am gasit decat un fel de a umple spatii goale din tabloul vietii mele cu momente imaginate.
Am mai pierdut un cuvant pentru ca vocea mea nu poate fi mai clara.
Mi-e frica de orice cuvant de repulsie.
Noi doi suntem atat de frumosi....pentru ca stiu prea mult din toata "impuritatea" asta.
Se pare ca eu imi doresc aceste rani de gol de parca le-as ridiculiza.
Chiar daca timpul te-a uitat, nimic nu se va schimba.
Ziua aia in care am murit in pieptul tau....
Sunt nascuta din tristete.
