24

"Scuze că am întârziat."
"E ok, timpul nu există, şi tu ştii asta foarte bine."
"Sunt prea aproape de tine."
"Adică?"
"Nu mă mai pot ascunde. Şi ştiu că totul o să se termine în curând."
"De ce zici asta?"
"Pentru că o să pleci, şi nu o să-ţi mai pese de mine, sau de faptul că între noi doi e ceva."
"Eşti tu sigură de asta?"
"Da."
"De ce?"
"Pentru că am mai trecut prin chestia asta o dată. Şi s-a întâmplat la fel. Şi ştii, şi prietenii pot să îţi frângă spiritul, de asemenea."
"E prea devreme pentru asta."
""De ce e prea devreme? Pentru că am pierdut tot şi pe oricine am iubit? Şi, ştii, pot să trăiesc fără tine, dar chestia e că nu prea vreau."
"De ce?"
"Pentru că sunt egoistă, şi pentru că am investit prea multe în tine, în noi, ca să las totul să se ducă dracu. Dar, în acelaşi timp, sunt conştientă că aşa se va întâmpla. Şi e chestia e dubioasă în care m-ai făcut să mă simt eu, lucru care nu s-a mai întâmplat de prea mult timp."
"Dar totuşi, crezi că tot se va termina."
"Sunt destul de sigură. Pentru că o să merg cu pereţii de lângă mine, tu o să uiţi că exist, nu o să îţi mai pese, mie o să-mi pese, şi de fiecare dată când o să mă uit la telefon o să sper să fie un semn de la tine, dar nu o să fie."
"O să fie timpul nostru."
"Dacă timpul nu există, nici noi nu existăm?"

Linişte. Ca de fiecare dată când discutăm ceva serios. Din Eden, şi până aici. Din Purgatoriu şi un pic mai departe. De acolo până dincolo. Pentru că e ceva tragic în mine, şi ceva frumos în tine, dar nu se poate ca astea două lucruri să crescă la unison. Sau să existe.
Nici măcar un pic de ironie. Nu e timp pentru mine.
Pentru că am cunoscut mulţi oameni până acum, şi niciodată nu mi-au plăcut ochii căprui. Şi apoi, ai apărut tu, care eşti un amalgam de lucruri care nu mi-au plăcut niciodată atât de mult. Şi, brusc, ochii ăia căprui au devenit favoriţii mei.
Şi tot oraşul dormea cu mine, tot oraşul simţea ce simt eu, tot oraşul te vedea cum te văd eu.
Să punem difuzoare pe spitale. Să anunţăm naşterea şi moartea atunci când se întâmplă. Să vedem care câştigă.

"Ştii, dacă aş dispărea din viaţa ta, nu cred că mi-ai simţi lipsa."
"De ce?"
"Nimeni nu-mi simte lipsa. E exact chestia aia, cu sau fără mine, lumea continuă, oamenii trăiesc şi mor, la fel cum e normal. Nu am niciun  fel de efect, nici atunci când sunt, nici atunci când nu sunt."
"E doar o părere."
"Poate, dar nimeni nu mi-a dovedit contrariul."
De fiecare dată când zâmbesc, sper că te uiţi. Nu pentru că vreau să vezi că sunt fericită, ci pentru că sper să te îndrăgosteşti de zâmbetul meu, la fel cum m-am îndrăgostit şi eu de-al tău.

"Sunt multe lucruri pe care nu o să ţi le spun niciodată, şi de asta le scriu."

04

"Nimeni nu mi-a spus ca se simte ca eternitatea cand stelele stralucesc pentru cineva la care tii."
"Trebuia sa stii."
"De unde? Sau de la cine?"
"Din tine."
"Mi-e dor de punctuatie."
"Pentru ca esti nebuna."
"De ce zici asta?"
"Nici nu conteaza. Edti nebuna mea."
"Dragoste, durere, tristete?"
"Cel mai probabil."
"Ne-am pierdut semnatica si sensul pe drum."
"Iti pare rau?"
"Nu stiu."

Uneori, ma intreb ce las cu tine cand plec, ssu daca iei ceva din mine cand tu pleci. De multe ori ajung la concluzia ca nici macar nu mai conteaza asta. Pentru ca atunci cand totul are sens, eu il pierd pe al meu. Si somnul ma invaluie incet, la fel cum mainile tale imi invaluie gatul. Da, te iubesc si cu mainile in jurul gatului mei.
Multi m-au intrebat de ce nu scriu toate chestiile prin care am trecut, un fel dr auto biografie. Le-am zis ca alea sunt lucruri pe care nu le stiu decat cateva persoane, si ca e mai bine asa. Dar, daca cineva ar sta sa citeasca printre randurile mele si cele din mine, ar afla ca zic tot si chiar mai mult, fir ca vreau sau nu.

"De ce ti-e atat de greu sa dormi?"
"Pentru ca sunt o persoana nocturna. Intotdeauna o sa prefer noaptea in favoarea zilei. Mi se pare mult mai interesanta, chiar magica."

"Stii ce mi se pare incredibil?"
"Ia zi."
"Faptul ca dupa atata timp, tot ai vrut sa incerci.
"Ce sa incerc?"
"Sa incrrci ceea ce acum cativa ani nu avea sens. Sa incerci sa existe un "noi"."
"...."
"Si stii ce mai e asa?"
"Ia zi."
"Sunt mai multe, de fapt."
"Avem timp."
"Nu-mi vine sa cred ca ru eram dispusa sa nu incerc, sa te refuz, sa raman cu tipul cu care eram. Faptul ca am crezut la inceput ca vrei sex si atat de la mine. Faptul ca avem un loc al nostru si atat. Ca mi-am revenit, ca nu mai sunt suicidala, ca nu mai ma gandesc la ce ma gandeam inainte de tine. Ca nu imi pare rau ca am acordat sansa asta unui om care mi-a fost prieten, cat de cat, inaibte de a-mi fi iubit."
"Regreti ceva?"
"Da."
"Ce anume?"
"Ca sunt proasta. Ca credeam ca tipul cu care eram era "the one", desi daca ma gandesc mai bine, aveam motivele mele. Dar, cand ma uit la tine si cand ma saruti, simt gustul urmatorilor multi ani. Atat de multi incat nu stiu care e numarul lor."
"Altceva?"
"Ca ma apuca sentimentalismul cand tu nu esti langa mine. Desi, si daca ai fi, nu cred ca ti-as spune, pentru ca am impresia ca par genul ala de tipa proasta cand o fac."
"Ai multe impresii gresite."
"Ai si tu dreptatea ta."

Nu, nu ma mai inec in somn. Si e bine. Mi-a luat 20 si ceva de ani sa invat sa ma iubesc, si nu am timp sa ii explic altcuiva cum sa o faca, sau de ce ar face-o. Nu, nu mai mi-e greu sa respir.  Si e bine. E mult mai bine decat ma asteptam eu.