Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

luni, 3 august 2015

04

"Nimeni nu mi-a spus ca se simte ca eternitatea cand stelele stralucesc pentru cineva la care tii."
"Trebuia sa stii."
"De unde? Sau de la cine?"
"Din tine."
"Mi-e dor de punctuatie."
"Pentru ca esti nebuna."
"De ce zici asta?"
"Nici nu conteaza. Edti nebuna mea."
"Dragoste, durere, tristete?"
"Cel mai probabil."
"Ne-am pierdut semnatica si sensul pe drum."
"Iti pare rau?"
"Nu stiu."

Uneori, ma intreb ce las cu tine cand plec, ssu daca iei ceva din mine cand tu pleci. De multe ori ajung la concluzia ca nici macar nu mai conteaza asta. Pentru ca atunci cand totul are sens, eu il pierd pe al meu. Si somnul ma invaluie incet, la fel cum mainile tale imi invaluie gatul. Da, te iubesc si cu mainile in jurul gatului mei.
Multi m-au intrebat de ce nu scriu toate chestiile prin care am trecut, un fel dr auto biografie. Le-am zis ca alea sunt lucruri pe care nu le stiu decat cateva persoane, si ca e mai bine asa. Dar, daca cineva ar sta sa citeasca printre randurile mele si cele din mine, ar afla ca zic tot si chiar mai mult, fir ca vreau sau nu.

"De ce ti-e atat de greu sa dormi?"
"Pentru ca sunt o persoana nocturna. Intotdeauna o sa prefer noaptea in favoarea zilei. Mi se pare mult mai interesanta, chiar magica."

"Stii ce mi se pare incredibil?"
"Ia zi."
"Faptul ca dupa atata timp, tot ai vrut sa incerci.
"Ce sa incerc?"
"Sa incrrci ceea ce acum cativa ani nu avea sens. Sa incerci sa existe un "noi"."
"...."
"Si stii ce mai e asa?"
"Ia zi."
"Sunt mai multe, de fapt."
"Avem timp."
"Nu-mi vine sa cred ca ru eram dispusa sa nu incerc, sa te refuz, sa raman cu tipul cu care eram. Faptul ca am crezut la inceput ca vrei sex si atat de la mine. Faptul ca avem un loc al nostru si atat. Ca mi-am revenit, ca nu mai sunt suicidala, ca nu mai ma gandesc la ce ma gandeam inainte de tine. Ca nu imi pare rau ca am acordat sansa asta unui om care mi-a fost prieten, cat de cat, inaibte de a-mi fi iubit."
"Regreti ceva?"
"Da."
"Ce anume?"
"Ca sunt proasta. Ca credeam ca tipul cu care eram era "the one", desi daca ma gandesc mai bine, aveam motivele mele. Dar, cand ma uit la tine si cand ma saruti, simt gustul urmatorilor multi ani. Atat de multi incat nu stiu care e numarul lor."
"Altceva?"
"Ca ma apuca sentimentalismul cand tu nu esti langa mine. Desi, si daca ai fi, nu cred ca ti-as spune, pentru ca am impresia ca par genul ala de tipa proasta cand o fac."
"Ai multe impresii gresite."
"Ai si tu dreptatea ta."

Nu, nu ma mai inec in somn. Si e bine. Mi-a luat 20 si ceva de ani sa invat sa ma iubesc, si nu am timp sa ii explic altcuiva cum sa o faca, sau de ce ar face-o. Nu, nu mai mi-e greu sa respir.  Si e bine. E mult mai bine decat ma asteptam eu.

Trimiteți un comentariu