Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

marți, 14 mai 2013

Cred in multe lucruri.
Cred in momente, sarutari, ceai.
Cred in oameni, carti, arta.
Cred in rasarit si apus si toate mometele dintre.
Cred in faptul ca o pare din noi e facuta din praf de stele si o parte din univers.
Uneori, cred si in dragoste.
Si e o rusine, sincer, pentru ca eu cred in toate lucrurile astea, dar nu o sa pot niciodata sa cred in mine.
Vreau sa mor in cuvinte, asa cum oamenii mor in ei insisi.
Si nu doar o data am auzit intrebarea:"De ce esti asa nefericita?"
Si nu doar o data m-am abtinut sa plang cand voiam sa raspund.
Cred ca ceva din mine nu doar ca nu poate sa accepte ideea de fericire, sau placere, ba chiar gaseste in durere si suferinta acel lucru pe care il cauta.
Ceva din mine nu a mers niciodata bine, a mers in permanenta impotriva mea.
Da, poate ca eu sunt cauza pentru care nu pot fi fericita.
Dar motivul principal, e ca niciodata nu am crezut ca sunt de ajuns.
De frumoasa, de desteapta, de originala, de talentatata, de orice. Tu spune-o, eu te contrazic.

"Hai, nu mai plange...Zambeste.."
Nici nu mai imi aduc aminte cand am fost ultima data fericita...
Adica, cu adevarat fericita, nu doar pentru ca am zambit.
Oamenii niciodata nu or sa te judece dupa personalitate.
Ei te judeca automat dupa imbracaminte, cum arati, si poate abea dupa incearca sa vada ce personalitate ai.
Dar in secunda in care nu le place cum arati, nu or sa incerce nicodata sa te cunoasca.
Asta e realitatea.
Imi place sa beau cafea singura, si sa citesc singura.
Imi place sa merg singura cu masina, sau cu autobuzul, si sa ma duc singura acasa.
Asa pot sa ma gandesc, si sa imi limpezesc mintea.
Imi place sa mananc singura, si sa ascult muzica singura.
Dar cand vad o mama si copilul ei, un iubit cu iubita lui, sau doi prieteni care rad impreuna, realizez ca in ciuda faptului ca imi place sa fiu singura....nu-mi place sa fiu singura.
Uneori, ridic ziduri in fata mea, doar ca sa vad cui i-ar pasa destul de mult, incat sa le darame, sau macar sa incerce.
Uneori, ridic aceleasi ziduri doar ca sa nu ma gaseasca nimeni.
Si atunci ma gasesc singura.


Trimiteți un comentariu