Casa oamenilor care zboară

Timpul stă nemişcat pentru cel care se plimbă în întuneric, singur.

Dar, de după celălalt soare vine cineva care se uită la cer.

De la cei care eram, la cei care am jurat că nu vom deveni.

De acolo s-a pierdut timpul

Cei care sunteţi răniţi, asta e singura şansă să simţiţi că trăiţi, că aţi găsit perioada temporală care trebuie.
Am trăit de parcă sufletul meu e în flăcări, ca să-l pot ţine pe al tău sus, sus, foarte sus.
Şi mi l-aş da oricând ca să te pot face perfect.
Pentru că momentele astea sunt exact alea în care aş fi dat orice ca să pot să vorbesc cu tine.
Şi dacă îmi pot schimba forma, vreau să devin pământ.
Acum trei minute era totul bine, iar acum totul pare că se tranformă în cel mai urât vis.
Adu-mi aminte de ce îmi era dor de tine.
Pentru că e vorba de altceva, nu doar de o persoană cu care să vorbeşti, pur şi simplu.
Pentru că mi-era dor de tine, de conexiunea aia dintre noi doi.
Ori vobesc prea mult, ori îmi muşc limba prea mult.
Ori sunt prea ataşată, ori sunt prea rece.
Şi tu vrei să mă ştii, dar nici măcar eu nu aş vrea.
Ieri ai spus că azi.
Dar primele impresii sunt greu de schimbat.
Să fie felul în care se simte corpul tău lângă al meu, sau să fii tu un coşmar frumos?
Am acceptat deja faptul că nu o să fiu vreodată ceva special.
Ar trebui să te repari înainte să vrei să mă repari pe mine.
Ar trebui să te salvezi pe tine, până să vrei să mă salvezi pe mine.
Mi-am luat boabele şi pastilele şi am plecat.
Lasă-mă să mă simt bine.
Nu mai da vina pe mine pentru problemele tale.
Pentru că vreau ca lumea să plece.