Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

marți, 31 iulie 2012

Am cersit afectiune in timp ce beam tutun dintr-o sticla care nu se va termina niciodata.
Am pierdut ceva de dragul a altceva ce voiam.
In noaptea asta, moartea joaca o festa cuiva a carui nume nu l-ai cunoscut niciodata.
Uneori chiar ma intreb ce vezi cand te uiti la mine.
Oamenii care nu au o zi de maine au murit de mult.
Am inteles ca devin din ce in ce mai instabila emotional si psihic pe zi ce trece, dar tot nu ma pot obisnui cu asta.
Intr-o zi, tot eu o sa fiu de vina daca mor.
Sa ma lasi singura cu mintea mea nu e un lucru chiar atat de bun, sau inofensiv.
Am obosit de la o calatorie care nu-mi aduce nici macar o speranta.
Asta e pentru lucrurile care au ramas nespuse si pentru gandurile care nu au fost exprimate.
Oamenii cresc dupa ce au ranit si au plans.
Trebuie sa cazi de 7 ori si sa te ridici de 8.
Stii cum e sa fi torturat de propria ta minte?
Sa te simti cel mai vulnerabil om de pe planeta atunci cand stai singur si nu ai pe cine sa chemi sa te minta ca totul o sa fie bine?

Daca asta ar fi o lume perfecta, am fi impreuna toti.
Oamenii ar trebui sa spuna de la inceput, de cand ii cunosti :"Hei, nu am de gand sa stau prea mult aici, doar o sa te invat cateva lucruri si apoi am sa plec.Nu o sa mai existi pentru mine" . Nu ar trebui sa intre cu bocancii plini de jeg in viata ta, sa lase amintiri in urma lor si apoi sa plece pur si simplu, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.


Trimiteți un comentariu