Nu conteaza ce iti dau.
Niciodata nu iti ajunge.
Mereu am crezut ca pot sa te fac sa vrei sa ramai etern cu mine.
Poate ca inima unui om mediocru nu poate sa multumeasca inima unui artist, dar eu nu renunt.
Trebuia sa stiu in ce ma bag de la bun inceput.
Sunt mai usor de uitat decat fumul sau oglinzile.
Nu pot sa sparg timpul umplut de tristete, si nici tacerea inimii tale.
Sa ma las purtata de sentimente si de ce cred eu ca e cel mai bine?
Stim amandoi ca nu ar fi ok daca as face asa ceva.
Lumina lunii reflecta eternitatea din ochii tai...
Timpul se tot repeta si noi ne tot torturam inutil...
Daca durerea mea e placerea ta, fie, o sa suport si asta.
Ne-am impartit promisiuni intr-un intuneric in expansiune permanenta.
Vremurile astea intunecate se vor transforma in vise si in idealuri.
Oare sensul de a trai chiar e plictisitor?
2 comentarii:
:| Acelasi lucru mi se intampla mie. M-am regasit in postarea asta. >:D<
Hei, ma bucur sa aud asta, ca sa stiu ca nu sunt singura.
Ai grija de tine . Te-am pupat.
Trimiteți un comentariu