Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

joi, 17 mai 2012

Capitolul 3


    Nicio lacrima










Am un personaj care pare sa se contrazica singur , stiu , dar asa suntem cu totii în anumite momente , nu zic mereu . Cu totii avem momentele noastre în care ne contrazicem singuri , fie ca recunoastem sau nu .
-O sa înnebunesc ! Poate ca am înnebunit deja , astazi , acum . Oare exista Dumnezeu ? Dumnezeu exista , sau poate nu exista. Dar eu exist !
Statea si se contrazicea singura , în timp ce fuma un Pall Mall , pe la filtru rupt si îi cadeau lacrimi pe chip. Brusc , usa de la intrare se deschide si intra cea mai buna prietena a ei , cea cu care împartea ,înca, un apartament cu doua camere. Mereu a avut încredere în ea , i-a zis tot , nu a ascuns nimic , mai ales când discutau . Prietena ei este mai matura si mai inteligenta decât ar parea prima data.
-Te va distruge viata orasului mort , pustiu de suflete . Vei uita de cartile frumoase pe care înca le mai citesti... O sa lacrimezi , sau vei plânge , o toamna întreaga. Toamna cheama atât de  multe amintiri , mai multe decât ai putea tu sa-ti dai seama.... aude timid de la o voce calma si ironica în acelasi timp.
-Viata orasului  m-a distrus deja.
Se ridica si se duce in bucatarie  , împreuna cu prietena ei (sa-i zicem M deocamdata , numele i-l spun mai târziu ) . Stateau amândoua la masa extrem de mica si se uitau pierdute pe geam.
- Din fata geamului iubesti mereu ploaia , soarele , zapada , vântul...
Discutii lungi , terminate  cu lacrimi sau râsete , sau întrebari adresate catre necunoscut , întrebari care aveau ca raspun decât alte întrebari . Destainuiri  tinute deocamdata pentru sine. Amândoua erau confuze , poate una mai mult decât cealalta , dar amândoua duceau o lupta cu sine.
-Daca te complici prea mult pierzi timpul degeaba . Nu mai vreau sa stau . Vreau sa plec în lume . Vreau sa fiu la fel de nebuna ca Dante  sau Minos ! Instinctele mele mereu m-au dezamagit. Stiu sa pierd timpul ? Stii sa pierzi timpul ?  Daca apuc ziua de mâine , deja intru în viitor.
M. se uita la ea cu privirea pierduta. Aveam momentele ei în care zicea cuvinte profunde , iar atunci când zicea asa ceva , te punea pe gânduri. Mereu a reusit sa puna lumea pe gânduri , mult mai usor ca restul . Nu are nevoie de teorii complicate , doar de chestii logice  , sau care sa i se para ei logice  . Întotdeauna avea momente ca astea , exact când nu se mai astepta nimeni  si tocmai din motivul asta se considera o pierzatoare.
-Prima regula : nicio lacrima nu va mai curge !
- Ar fi ceva daca de regula asta te-ai si tine , sincer...
-Stiu....data trecuta am încalcat-o fara retineri.
-Da , dar nu ai regretat absolut deloc.
-Si nici acum nu o fac ... M-am îndragostit de el , dar nu regret absolut deloc nimic . Acum îl am , si nu am sa-i dau drumul nici daca ma implora în genunchi. Au trecut doi ani si n-a murit niciunul dintre noi , dar parca am murit multi.
Amintiri are multe , poate prea multe . Le considera  ca fiind  o dovada a timpului pierdut  si nimic mai mult . Nu putea sa-i lipseasca nici macar un detaliu amarât  din toate amintirile. "De ce sa pastrez amintirile ? " se întreba uneori. Fiecare noapte  sura de noiembrie o facea  sa-si aduca aminte  de lucruri pe care a tot încercat sa le uite. Ani la rând s-a chinuit sa uite de amintiri si sentimente , ani la rând a încercat ba sa se schimbe , ba sa se cunoasca , ba sa nu se mai urasca atât de mult , sau sa se accepte pur si simplu. Multe luni a stat în casa pentru ca nu a vrut sa mai întâlneasca pe nimeni , nu lasa pe nimeni sa-i vada ochii. Muncea în camera , terifiata de ceea ce lumea crede despre ea  si de ce i se tot cere de la cei din jurul ei .  A decoperit atunci ca întunericul te ajuta sa întlegi lucruri pe care , în mod normal , nu le-ai întelege nici într-o mie de ani.
Trupul ei era purtat peste tot de greutatea altora , a caror greutate  nici nu stia ca a luat-o cu ea. Suflet întesat cu mii , sau chiar milioane de alte suflete. Deja nu mai stia care suflet e al ei .  Sufletul ei adevarat s-a  înstrainat singur de ea.
În anumite momente ar da orice pentru o arma cu doar un glont în încarcator . Un glont. Stie unde ar da si nu ar avea nimic 
împotriva cu lucrul asta. Absolut nimic. Ar da un glont în inima si atât. Poate ca nu asa se rezolva o problema- de fapt , cu siguranta nu asa se rezolva ceva, orice - , dar asa ar rezolva ea orice . A mai avut o încercare si nu a reusit sa faca nimic  , si asta doar pentru ca nu a avut niciun glont la îndemâna. 
Îsi ia , cu multa gratie , un Pall Mall mentolat din pachet si-l aprinde  la aragaz. Bricheta nu o mai gasea . Se aseaza  jos , între canapea li fotoliu si fumeaza. Îsi aduce aminte de perioada în care statea exact la fel acasa, când parintii ei se certau , când nu plecase înca de acasa. Multi au admirat-o  ca a avut curajul sa faca lucrul asta , sa plece de acasa cum a împlinit 18 ani . dar nimeni nu a întelesc cât de greu i-o fost .
"Adio mama , adio tata ! E ultima data când ma mai vedeti si ultima data când va mai zic asa ceva. Nu o sa ma mai vedeti niciodata . " Astea au fost ultimele ei cuvinte , înainte de a pleca de acasa . Nu a cautat-o  nimeni , dar si daca o cautau nu o interesa. A lasat anii agitati  de adolescenta în urma. Adolescenta marcata de miopie si dependente idioate , lovita cu nebunie sau neputinta , terminata în plâns chinuit în mijlocul noptii , pe care nu l-a auzit sau banuit nimeni . Si-a facut atât de multe promisiuni , dar nu a respectat decât o mica parte din ele . A promis multe , si-a pus sau a pus extrem de multe reguli , doar ca sa le încalce .
- Nicio lacrima nu va mai curge.... La dracu ! Pe cine dracu mint ? 
Trimiteți un comentariu