Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

vineri, 31 august 2012

Acasa...

Am ajuns acasa.
In sfarsit...
Esti tu cel care m-a mintit tot timpul, tu cel care habar nu am de ce a stat cu mine, tu cel care e lumea mea, tu cel care m-a facut sa uit cine sunt.
Ma simt in siguranta aici.
Habar nu am de ma simt asa, dar stiu ca am nevoie de cineva sa vorbesc cu.
Sunteti inchisi, sunteti pierduti, dar poate ca eu gresesc sau doar nu sunt prea sigura ca  tot ce simt e omenesc.
Ce dracu' caut aici?
Vreau sa opresc toate astea, nu ca as  avea ceva mai bun de facut  cu mine, sau pentru mine, sau pentru ratatii astia nu se merita sa fiu prezenta.
Ne vom desparti, probabil, stiti asta.
Si as vrea enorm de mult sa nu ne despartim.
Cand ma cred mai nihilista apareti voi ca sa imi aratati ca de fapt eram doar o umbra a adevaratului demonism din interiorul meu.
Si, poate pana la urma, mi-e si frica.
Copacii au inceput sa se arameasca pe ici pe colo. Nu au inca frunze de toamna, dar este in aerul cu care isi afiseaza frunzele verzi cu o presimtire a sfarsitului pe care o iubesc atat de mult.
Am fost de prea multe ori aproape de moarte, ca sa o mai vad ca pe ceva misterios sau infricosatore. Nu este decat ceva atat de sigur, la care toti ne asteptam, dar unii din  noi se tem de ea.
De ce sa nu traiesc macar o zi, o saptamana, o luna ca un om liber si dupa sa ma sinucid, daca alta scapare nu e...?
Trimiteți un comentariu