Cum ramane cu tot?

Planuri...

Sperante...

Vise...

Ce voiam amandoi sa ducem la capat...

Vreau sa iti aud vocea, sa nu ma lasi singura in patul asta atat de gol, sa nu mai am doar vaga impresie ca te simt cum imi respiri pe mana, sa stiu ca nu sunt singura.

Da...imi lipsesti.

Da...tin la tine mai mult decat ai putea sa iti imaginezi...

Dar nu pot asa. Sa nu stiu nimic, nu-i ce aveam in plan.

Poate asta e cea mai personala postare a mea pe blog-ul asta, de cand l-am facut si am postat pentru prima oara, dar imi vad blogul ca fiind cel mai bun prieten al meu, si singurul care e mereu acolo.

Da, stiu, nu am viata.

Sa adorm cu aminitiri e din ce in ce mai greu.

In noaptea asta o sa ating stelele, pentru ca acolo e cineva care mi-e dator.

As vrea sa te aud, sa stiu ca imi zici mie ceva, sa pot sa te ating, sa stiu ca inca esti al meu.

Ia tot, poza cu noi, ce e langa calorifer la tine acasa, ce am uitat in patul tau, ia-le. 

Poti sa uiti de ele, poti sa faci ce vrei cu ele, atata timp cat stiu ca nu ai uitat de ele, nu pentru moment cel putin.

Uite ce am facut...Puteam sa jur ca asa va fi.

Poate o sa ma intorc, dar nu o sa fie datorita tie.

E ceva intre mincinosi ca noi doi, ceva ce a luat foc din prima.

Nu e nici un alt loc unde as vrea sa fiu decat acasa.

Acasa e acolo unde ti-e inima, nu-i asa?

Acasa e la tine in brate.

Am fost tot ce am putut pentru zambetul tau.

Nu stiu cat de bine a mers, dar aparent nu a mers deloc bine.

Nu stiu de unde sa incep..

Am vrut sa dau foc la tot..

Nu pot.

E ceva in mine ce spera la mai bine.

Banuiesc ca aici tre' sa apara un "Adio, o sa ma inec in linistea asta fara lege!"

Nu stiu...