Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

luni, 1 decembrie 2014

Monolog inutil

 - Mi-ai spus că visezi la o lume mult mai mare decât tine. Şi că nu contează cât o să îţi ia să ajungi la tine, că poţi ajunge unde vrei, că drumul spre altă viaţă poate să fie oricât de lung, nu te deranjează. Şi ai prins totul într-un vis. Zâmbetul tău trebuie pus printre stele, şi nu îmi pasă cî nu eşti de acord cu mine. Eşti ruptă în atât de multe bucăţi, încât habar nu ai pe care să o urmezi. Şi aş vrea să ieşi din starea asta, să laşi lucrurile astea în spate, pentru că nu mai au sens. Ce a fost, a fost, şi poate e mai bine aşa. Ai sufletul amanetat, marcat, blocat. Nu ai fost bine psihic, nici atunci, nici acum. Nu mai regreta, nu mai lovi cu pumnii în perete, pentru că el nu mai trece pe aici. Eşti ca o molie, un arhitect, pentru că te-ai izolat de prieteni, de familie, de tot ce a avut vreodată sens în viaţa ta, pentru el. Şi lui nu îi pasă. 
Şi timpul stă pe loc. Pentru că vrei să-l găseşti, deşi ştii că el nu vrea. Nimeni nu poate schimba ce a fost, şi asta e bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămâi acolo. Ridică-te şi pleacă. Aşa cum faci când filmele nu îţi plac, când cafeaua e prostă, când berea e caldă, sau liniuţa prea scurtă.
Ţi-ai canalizat toată durerea în suflet. Ţi-ai deschis inima şi ai uitat că cea mai mare slăbiciune a ta e că îţi pasă prea mult. Compasiunea e în natura ta, şi asta nu cred că o se schimbe vreodată. Nu te mai îngrijora, a fost acolo. FOST. Treci o dată peste, pentru că nu mai are sens să aştepţi.
 - Poate se întoarce...
 - Încă mai vrei asta, deşi ştii că nu o să se întâmple. Aş scrie tot ce s-ar putea, doar ca să te iubeşti singură, să nu mai ai nevoie de dragostea altora. Pentru că nu ţi-o oferă nimeni. O mie de kilometrii, trenuri, maşini, să mergi pe jos, până la urmă... Ai face-o şi pe asta, pentru nimic. Pentru că nu se va întâmpla nimic, pentru că nu o să îi pese nimănui, mai ales lui. Şi vezi ce a făcut din tine, deci, poţi la fel de uşor să renunţi la orice idee de mai bine, la orice idee care îl implică. Treci prin atât de multe, şi nimeni nu ştie asta. Ai nevoie de cineva care să te ţină de mână, să-ţi spună că totul o să fie bine, chiar dacă e la fel de speriat ca tine, chiar dacă nu crede asta. Indiferent cum stă treaba, sau ce se întâmplă. De ce te răneşti şi urăşti atât de mult? Şi nu îmi spune că meriţi asta! Termină cu căcaturi de genul ăsta. Trecutul e real, şi ai atâtea semne care să-ţi aducă mainte de asta. Vrei să fii singură, nu-i aşa? 
- Vreau să fiu singură acum, de fapt şi de drept.
- De ce? Ştii că niciodată nu a ieşit ceva bun când s-a întâmplat asta. "Un sărut pentru tot ce doare."
- Doar atât. Şi nimic mai mult.
- Mai ascultă încă o dată acelaşi cântec pe care îl asculţi de câteva zile. Dă afară toate lacrimile din tine, nu mai te preface că eşti o persoană puternică, pentru că nu eşti. Pentru că nu eşti ce vrei să pari, chiar dacă îi convingi pe ceilalţi. Când eşti singură, tu cu tine, nu mai eşti nimic. Şi uite aşa "nimic"-ul de tine a devenit ceva. Pentru că eşti o persoană naivă, emoţională, credulă, sinceră şi mincinoasă în acelaşi timp, mai ales faţă de tine însuţi, eşti o nenorocită, o romantică incurabilă, ai creeat atât de mulţi demoni pentru tine, încât nici tu nu mai ştii cine eşti de fapt. Dar eu ştiu. Şi ştii de ce?
- De ce?
- Pentru că noi suntem aceeaşi persoană, dar nu în acelaşi timp. Şi nu vreau să mori în ruşine, vreau să te înţelegi, vreau să te cunoşti. Vreau să te iubeşti aşa cum meriţi. Nu te-ai născut să fii un schelet, nu te-ai născut ca să fii altcineva decât eşti deja, nu te-ai născut pentru alţii. Te-ai născut să fii tu, să fii pentru tine, şi să îţi ajungi,


Trimiteți un comentariu