Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

luni, 18 august 2014

Tout ce qu'ils veulent




Asta e povestea mea fara sfarsit.
Intr-un fel, sau in altul, o sa ne intalnim din nou.
Povestea asta e a mea si a ta, pierduta in muzica, inecata in culori, sufocata de fum, udata de apa marii.
"Toate drogurile din lume nu or sa te salveze de tine insuti."
Da, poate ai dreptate. Sigur ai dreptate.
Vreau mai multa arta!
Cu totii stim ce avem, nu e nevoie sa pierdem acel lucru, sau acea persoana. Doar ca nu credem ca o sa vina un moment in care acel lucru sa ne fie luat, sau persoana respectiva sa plece.
Eu trebuie sa scriu ca sa fiu fericita, si nu imi pasa daca o sa fiu platita vreodata pentru asta, sau  nu. E o boala cu care e greu sa traiesti. Dar iubesc sa fac asta. Ceea ce e si mai rau. Astaa o transforma din boala in viciu. Apoi, vreau sa o fac mai bine ca oricine, si atunci devine obsesie. E oribil sa ai o obsesie, dar sper sa aveti cu totii cate una.
Am iubit toti baietii cu ochii blanzi si sufletul pierdut.
"Îmbătrânim în fiecare zi câte puţin. Îmbătrânim nu pentru că se mai scurge un an, ci pentru că viaţa ne dă lovituri una după alta. Îmbătrânim iar şi iar cu fiecare dezamăgire, dar tragem aer în piept şi ne cârpim rănile, mergem în cârje, ne sprijinim de pereţi şi ne anesteziem sufletele. Îmbătrânim când vedem cum se dărâmă castele pe care le-am construit cu trudă şi când ne găsim singuri printre ruine. Îmbătrânim atunci când, în loc de zâmbete, purtam zi de zi fete îngândurate şi când refuzam să zburăm de teamă să nu cădem. Dăruim părţi din noi oamenilor şi îmbătrânim când realizăm că ne-am pierdut printre străini."
Bun venit intr-o lume care e doar a mea.
O lume pentru mine, si pentru cei ca mine.
O lume in care aerul pe care il respir este al meu.
O lume in care timpul nu exista.
O lume in care sunt nemuritoare.
Imperiul meu nu o sa se destrame niciodata, nici atunci cand eu nu voi mai fi.
Din momentul in care am realizat ca te indepartezi de mine, am inceput sa construiesc un imperiu in care tu nu aveai cum sa ma mai ranesti. La inceput, era un imperiu in care tu nu aveai ce sa cauti. Dar, la un moment dat, tu ai intrat in el, fara sa imi dau seama, si mi l-ai facut dupa imaginatia ta, si eu l-am lasat asa. Tocmai pentru ca a devenit imperiul nostru, si e singurul lucru pe care il mai am de la tine.
" Sa ramai asa cum esti, intotdeauna, indiferent ce se va intampla, cine va veni si va iesi din viata ta, ramai tu. Tu esti singura care iti aparti. Tu esti singura pe care o sa o ai mereu aproape. Tu esti singura. Tu."
Sufletul lumii este in mine.
Exist in ciclul asta de oameni care vin si pleaca.
In februarie 2009 am intors spatele acestei realitati, si era sa ma distrug. Dureri de cap, stari de rau, zilnic. Doar ca timpul trecea, si eu nu treceam prin el. Zambeam pentru mine, obrajii erau oricum uzi de tacere. Atunci mi-ai spus ca o sa te intorci, trebuie doar sa te astept. Esti printre putinele persoane pe care am sa le astept tot timpul vietii.
In timp ce eu imi doresc sa te vad, limbile de la ceas ma abandoneaza, 
Ma intreb daca ai ajuns sa ma urasti.
Da, inca mai am obiceiul de a-mi roade unghiile.
Timpul meu s-a scufundat in nimic.
Tu m-ai invatat cum ar trebui sa fie viata mea, mai ales cand mi-ai dat de ales.
Am inghitit ploaia amandoi.
Am zisca la un moment dat, o sa uitam.
Dar eu nu vreau sa uit.
Multumesc.
" Nu te indragosti de o fata care e rupta in bucati, daca nu esti dispus sa faci fata greului de a o pune la loc, bucata cu bucata, bucatica cu bucatica. Si sa faci asta chiar daca o sa fi ranit. Daca nu poti sa faci asta, nu te mai indragosti de ea deloc. Pentru ca dupa ce o sa pleci, o sa fie rupta in si mai multe bucati."
Nu ar fi prima oara cand ma trezesc si imi dau seama ca ceea ce am avut noi a murit.
Si nu sunt speriata. Vreau sa fiu speriata.
Azi, ma simt ca o matase, si sufletul meu zboara prin camera, alaturi de paienjeni fericiti care nu mai au case.
Fluturii sunt calzi, aluneca prin somn, in timp ce sange li se scurge din nuferi proaspeti.
Acum duc lupte naive, traiesc in fructe pe tavi am flori ofilite, flori de iris.
Cerbii plutesc pe o apa limpede.
E personal pentru ca scriu la persoana I.
Trebuie sa imi uit ranile si sa o iau de la capat.
Sa ma bucur de liniste cum ma bucur acum.
O pastila ca sa ma faca sa nu ma mai misc.
O pastila care sa ma faca oricine altcineva.
Am venit dintr-o lume perfecta. O lume care m-a alunga, care m-a facut sa fug de mine.
"Nu-l iubesti, dar el nu e aici, nu-i asa? D-asta ai ajuns sa stai cu oameni care te-au calcat in picioare. Tu ai nevoie doar de el, si de nimeni altcineva. Si tocmai din cauza asta ai ajuns sa-l cauti in alte persoane. Nu-l mai cauta in altii, el nu mai e cu tine oricum."
Sa iti fie frica de noi, de noi ce suntem "nimeni", cei care vrem sa fim "cineva", la fel cum sper ca iti e frica de cei care au trecut prin dureri. Ei sunt cei mai periculosi. Pentru ca sunt obisnuiti cu asta, stiu cum sa treaa prin asta, cum sa se prefaca. 

Trimiteți un comentariu