Mereu.
La fel.
Dacă aş fi o persoană sinceră, aş mai da o şansă lumii ăsteia.
Ce o să fac?
M-am îndrăgostit de tine, şi mereu uit ce vreau să spun.
Ce o să fac?
Dacă tu chiar ai să te schimbi?
Când m-am trezit, aveai bagajele deja făcute, plecasei, şi degeaba i-am sunat pe toţi prietenii tăi, nimeni nu ştia nimic de tine.
Dacă te-aş salva, ai putea să mă salvezi şi tu?
Cred în magie, şi tu nu o faci.
Da, nu mi-am dat seama de tot încă.
Mă am doar pe mine acum.
Şi ăsta e un alt test pe care am să îl pic dând tot ce am mai bun din mine.
Lasă-mă să încep şi să termin cu partea bună din toată situaţia asta extrem de complicată.
Zile la rând care au fost stricate de persoane, de nopţi pierdute, de nopţi stricate, de nopţi cu tine, de nopţi fără tine, nopţi în care te-am învăţat că tu contezi cel mai mult şi că eu sunt pe locul doi, zile şi nopţi în care nu ştiam niciunul din noi ce facem, dar te iubeam atât de mult...
E destul de interesant să găseşti părţi din tine în alte persoane, şi nici măcar nu ai idee cât de fericită aş fi dacă aş putea să te ţin acum în braţe.
În nopţi ca asta, mi-aş dori atât de mult să pot să te ţin în braţe, să mă bag în sufletul tău, să te mă încolăcesc pe spatele tău, să te sărut, să te sărut şi pe spate, şi să adorm lângă căldura aia a ta, auzindu-ţi bătăile inimii...
În fiecare noapte târzie adorm cu gândul că încă împărţim acelaşi cer, măcar atât.
Acum, chiar aş da orice ca să ştiu că îmi dai o îmbrăţişare, una caracteristică ţie: puternică, lungă, minunată.
Da, îmi lipseşti mult, prea mult, mai mult decât ai merita, mai mult decât vreau să meriţi, mai mult decât vreau să simt eu asta, mai mult decât îmi plănuisem. Şi ştii de ce?! Pentru că eu chiar te-am iubit, chiar dacă nu cred că ai meritat...
Sau poate că da, cine ştie...
17 comentarii:
De ce nu exista nici macar un minim comentariu la postarile tale ?
Te-ar deranja unul ?
Nu-ti doresti un win - win ( comentarii si comunicare in ambele sensuri iar nu doar monologuri ) ?
Sant doar intrebari ... le poti ignora - doar vin de la un anonim ...
Nu, nu m-ar deranja, dar nici nu scriu neaparat pentru aprecierea publica a altor persoane. Scriu pentru mine. Daca se intampla ca altora sa le placa, foarte bine. Daca nu, asta e. Oricum o sa scriu.
Bine !
Te voi citi constant .
Nu inseamna ca voi comenta neaparat postarile tale .
Cred totusi ca este bine sa stim ca cineva ne simte ori ne impartaseste gandurile ...
Poate ca am dreptate ori poate nu dar asta este .
Oricum te voi citi !
Ma bucur sa citesc asta, mai ales daca e vorba de impartasit ganduri.
Multumesc.
Eu iti multumesc !
Spune-mi te rog , accepti povestile ?
Mai cu seama ai timp sa te apleci asupra lor ptr. a le simti , intelege , decanta mesajul , incarcatura emotionala , scanteia de suflet ce se regaseste chiar si intr-o poveste ori mai bine spus : mai ales intr-o poveste ?
Daca da - vei primi o poveste .
Daca nu - le vei sti pe toate ca si pana acum , mai putin cu o poveste .
Desigur , ar putea fi o poveste insignifianta .
Doar tu decizi !
Desigur, accept povesti.
Chiar sunt curioasa.
Bine !
Doar ca fiind o poveste cuprinde mai multe pagini ce se vor constitui intr-un comentariu atipic liniaritatii si stereotipurilor de blog .
Inteleg ca am ingaduinta ta sa trec peste aceste sabloane .
DOAR O POVESTE
Au trecut multi ani de atunci , s-au derulat multe evenimente , anotimpurile s-au succedat cu repeziciune insa si acum toamna care se apropie imi induce aceleasi emotii , ganduri , trairi ca rezumat al povestilor pe care le port mereu in sufletul meu ...
Eram atat de tineri atunci si credeam ca toata lumea este a noastra .
A inceput in ultimul an de liceu cand am simtit si am inteles cat imi este EA de draga .
Mi-am facut atunci atatea sperante , planuri ... Doar ca toate s-au aranjat altfel , EA devenind ptr. mine doar " cel mai bun prieten "
De fiecare data o priveam lung si imi doream cu disperare sa fim mai mult decat prieteni insa nu am indraznit niciodata sa i-o spun , considerand ca nu va observa si nu va intelege asta .
Intr-o zi mi-a cerut notitele mele , EA lipsind des de la cursuri . Desigur ca le-a primit si atunci a fost prima oara cand m-a sarutat pe obraz spunandu-mi :
" Multumesc , esti un prieten bun ! "
Am vrut sa-i spun atunci cat imi este de draga dar nu am indraznit ...
Mai apoi , am gasit-o singura in clasa si plangand - se certase cu prietenul ei . Am mangaiat-o usor pe părul ei superb si pe frunte iar ptr. ca m-a invitat la EA nedorind sa fie singura in momentele acelea am decis ca este timpul sa-i spun ca incep sa ma indragostesc efectiv de EA si ca imi doresc grozav sa fim impreuna , nu doar ca " doi prieteni buni " ci mai mult decat atat .
Nu am indrazinit sa-i spun asta , crezand ca EA nu observa zbaterile mele , iar dupa o zi intreaga petrecuta in discutii banale , la plecare , mi-a spus : " Multumesc ca ai fos alaturi de mine - esti un prieten adevarat ! " si m-a sarutat pe obraz ...
>>
trebuie sa aibe si o continuare, nu-i asa?
Sa nu fie genul ala de friendzone tipic.
Sper.
Astept o continuare.
Da ... textul de introducere inca nu a ajuns la tine - probabil peste cateva ore sau deloc ...
E o problema comuna browser.ului Samsung la un anumit moment .
Trec pe Note 3 peste catva timp si voi reveni .
Pana atunci iti dorerc NUMAI BINE !
Asta e toata povestea? Chiar astept o continuare.
O zi faina
CONTINUARE >
La petrecerea de absolvire am mers tot impreuna , ca doi prieteni buni , evident .
Am dansat amandoi toata noaptea iar dimineta mi-a spus : " Multumesc ptr. ca mi-ai fos alaturi , esti cel mai bun prieten al meu ! "
Nu am indraznit nici acum sa-i spun ca o iubesc ...
Apoi de revelion m-a chemat sa trecem impreuna clipa dintre ani , deoarece prietenul ei era plecat din tara .
M-am dus hotarat sa-i spun ca o iubesc si sa o iau cu mine ptr. toata viata .
Dar nu am indraznit sa-i spun nimic si am considerat ca EA nu observa zbuciumul meu . La plecare am avut o strangere ciudata de inima si presimtirea ca nu o s-o mai vad , atunci cand sarvandu-ma pe obraz mi-a spus : " Multumesc ptr. seara de neuitat - esti un prieten bun si drag ! "
Si imi dorisem atat de mult sa-i fiu mai mult decat un prieten ...
A venit apoi primavara , vara , insa nu ne-am mai vazut , insa in prima zi din toamna eram in Biserica , asezat pe ultimul rand , langa iesire ... Se casatorea EA .
I-am admirat superba rochie alba de mireasa si am avut o durere grozava in suflet cand Preotul le-a pus verighetele ...
M-am ridicat si m-am indreptat incet spre iesire , dar tocmai in clipa accea langa mine a venit EA si fara sa-i pese de ceilalti m-a sarutat pe obraz spunand:
" Stiam ca vei veni ! Mi-ai fost mereu alaturi - Multumesc ! Ai fost cel mai bun prieten al meu si nu te voi uita ! "
Privind-o , ascultand-o , am simtit clar strangerea aceea de inima si am stiut ca nu o s-o mai vad niciodata ...
Era prea tarziu sa-i mai spun cat de mult o iubesc , cat de mult imi doream sa fim mai mult decat prieteni buni , cum nu indraznisem atata timp sa-i marturisesc si cat de mult sperasem ca EA sa observe zbuciumul meu ...
Era prea tarziu ptr. toate - era nunta EI !
Apoi , toate s-au derulat ca intr-un scenariu al destinului , implacabil , de neinteles , de necceptat :
Peste doar patru saptamani , la sfarsitul lui septembrie , eram iarasi in Biserica - in aceeasi Biserica si pe acelasi loc de data trecuta .
Era si EA acolo ... in acéasi rochie superba , alba , de mireasa .
Era inmormantarea EI ...
La intoarcerea din voiajul f nunta avusesera un accident chiar la intrarea in Bucuresti , pe drumul acela care a rapit atat de multe vieti chiar in locul acela .
La volan fiind , el scapase cu viata dar EA nu .
Inainte de a se termina slujba , m-am ridicat incet si am iesit ... de data aceasta nu m-a mai oprit nimeni ...
Trebuia sa fiu printre cei care urmau s-o poarte pe umerii lor pana la mormant dar nu am mai putut sa o fac - simteam ca ma voi prabusi definitiv .
Am asteptat-o in fata mormantului proaspat sapat si m-am gandit la multe ... la zborul ei care-si frangea aripite atat de timpuriu , la viata mea care nu avea sa mai fie niciodata aceeasi fara ea ...
Apoi au adus-o si inainte de a o aseza in mormant , cineva din grupul nostru a dorit sa tina o cuvantare , sa spuna cateva cuvinte despre ea .
A ales ptr. asta sa citeasca ultima insemnare , ultimele randuri din jurnalul ei .
CONTINUARE >
Cand unul din fostii nostri colegi a deschis jurnalul EI si pe care incepuse EA sa-l scrie inca din liceu - cand a inceput deci sa citeasca ultima pagina , acolo la capataiul EI si in mijlocul nostru - am simtit ca inghet , am incremenit !
Acolo , in jurnal , in ultima pagina scrisa , EA spunea :
" IL PRIVESC MEREU PE EL SI DORESC TARE MULT SA FIM MAI MULT DECAT CEI MAI BUNI PRIETENI ...
IMI DORESC SA FIE NUMAI AL MEU , SA RAMANEM MEREU IMPREUNA IN TOTI ANII CARE VOR VENI .
DAR NU INDRAZNESC SA-I SPUN ASTA , DESI INERC MEREU SA O FAC .
EL NU OBSERVA NIMIC DIN ZBATERILE MELE ...
ASA CA IL SARUT MEREU PE OBRAZ SPUNANDU-I : MULTUMESC , ESTI CEL MAI BUN PRIETEN AL MEU !
INCA MAI ASTEPT CU NERABDARE CA EL SA-MI SPUNA INSFARSIT CA MA IUBESTE ...
OARE DE CE NU INDRAZNESTE SA O FACA ? "
----------
IN LOC DE FINAL
A fost o poveste simpla dintr-o toamna de alta data ...
Cred ca povestile despre suflete si spuse din suflet ajung atunci cand trebuie la alte suflete . Ajung si raman acolo , in sufletul celor care au cu adevarat de ele .
Astfel , cei care cred ca au pierdut totul , vor intelege ca in elanul si necunoasterea lor au facut si se complac intr-o eroare totala .
O eroare care rezulta din necunoasterea adevaratei iubiri , o eroare care face sa se creada valide si normale prieteniile pe jumatate , relatiile fara relatie , singuratatea in doi , despartirile ca urmare a unei legaturi practic inexistente dar insusite si adjudecate cu insistenta doar de una dintre parti - toate acestea culminand cu decizii irevocabile si autodistrugatoare nu sunt decat consecintele unei primei erori .
Pierderile adevarate , iubirile de foc , sufletul sfasiat - ne dau de fapt demnitate , siguranta , hotarare si constientizarea faptului ca avem datoria de onoare de a pastra amintirile noastre si a celor pe care i-am iubit si atentie - CARE NE-AU IUBIT CU ADEVARAT !
A ne sinucide amintirile , a ne sinucide dintr-un sir de erori este un act nu doar de lasitate ci si sub demnitatea umana .
Viata este totusi frumoasa si trebuie pretuita chiar si atunci cand pierdem . Vom avea intradevar un zambet amar , vom fi intradevar aparte si dincolo de toti si toate , dar asta ne va conferi un statut aparte si o intelepciune pe care ceilalti nu o au ...
Nu , nu fac disertatii pe teme psiho analitice si nici colocvii filozofice !
Ti-am spus doar o poveste ... daca ai simtit ceva din ea si din cuvintele mele din incheiere doar sufletul tau va sti .
Iar daca ti-ai insusit ceva din final doar tu vei sti .
Este viata ta si vei face ce vei crede cu ea ...
< doar un anonim >
iesi de sub anonimat.
te rog.
Trimiteți un comentariu