Albă cu neagră

Iţi mai scriu un rând, pentru că eu nu sunt o simplă stradă de beton.

De fapt, eu sunt cam tot.

Dragostea mea creşte în fiecare zi, la fel şi copacul vietţi tale.

Trage aer în piept.

Ţine în tine.

Suflă încet... Încet...Încet.

Scriu de o viata, asa ca lasa-ma sa te iubesc in albe foi si negre vene.

Nu ne cunoastem, stiu.

Parfumul tau a topit luna asta.

Pune-ma pe cer si fa-ma un astru, lasa-ma sa cad in plumb.

Arta mea e tinuta in captivitate, pentru ca lumea crede ca e nebuna.

Canta-ma pentru ca imi place.

Nu te indragosti, pentru ca sunt prea multe de pierdut.

Si stai calm, toti suntem nebuni.

Nu, nu sunt ok. Nu am mai fost de pe la 11-12 ani. Dar, totusi, sunt aici, Si pentru unele persoane asta e destul.

Chiar şi pentru mine e destul.

Da, de la bun început ştiam că eşti o "problemă", că eşti un dezastru, că habar nu ai ce vrei de la viaţă, că nu ai găsit nici acum locul tău în universul ăsta. 

Dar poate că tocmai asta mi-a plăcut la tine.

Arta mea naşte monştrii şi pe cei deja pe pământ îi trezeşte la viaţă.

Nu, nu o folosesc ca să manipulez pe alţii.

Mie nu mi-a păsat şi ţie ţi-a plăcut asta.

Ţie îţi place să trăieşti, te adaptezi doar ca să ai ce să povesteşti.

Eu sunt opusul.

Dar noi suntem bine, poate chiar aşa cum ar trebui să fim.

E puţin după 1 dimineaţa şi am nevoie de tine.

Doar de tine.

Şi eu şi tu suntem designerii propriilor noastre dezastre.

Eu cred că ştiu vreun secret sau niciunul.

Pune banii jos şi hai cu mine să te pierzi şi tu, pentru că eu am bilete spre cer.

Cântecul ăsta se repetă, iar eu sunt un mistic.

Vreau luceferi cu hanorace şi neveste superbe.

Nu mi-e frică de cuvinte, deci zi ce facem.

De dimineaţă până seara sunt plecată, dar nu ştiu unde, deci nu mă căuta.

Bucata asta e pentru cei care m-au înţeles.

Dacă îl faci, haide să fumăm căpşuni.

"Dacă eram Enescu scriam cheia sol pe un solfegiu în LA major, arpegiul meu de dirijor"

Da, melodia asta o am în cap acum.