Trebuie

Trebuie sa se fi inselat. Toti. Toti trebuie sa se fi inselat. Chiar si cei care mi-au dat dreptate de atat de multe ori...
Imi iubesc visele si realitatea din starile mele pierdute tocmai pentru ca aia e realitatea mea ideala. Realitatea in care aerul.pe care il respir e al meu, in care eu nu o sa mor niciodata, pentru ca nu o sa vreau niciodata sa mor. In care imi permit sa fiu extrem de egoista, pentru ca doar 3-4 persoane au voie in realitatea aia. Doar cateva persoane o inteleg. Si nici nu as vrea sa fie mai multe. Ei imi sunt de ajuns, si uneori chiar prea mult.
In orasul asta e o panica enorma, iar eu am o supradoza de vise, realitatea actuala ma seaca de orice as vrea sa simt, sa sper, sau vreau.
Si nu e vina nimanui. In afara de vina mea. Si stiu asta.
Am scris despre asta, am scris despre trecut, prezent si viitor. Scriu si acum despre viitor, chiar daca nu stiu daca trenul in care ma aflu o sa ajunga la destinatie, sau ceva se va intampla pe drum. Poate sa se intample ceva chiar acum. Dar, stai, care "acum"? Nici nu are sens sa ma intreb care din ele...
Cum as putea sa cresc ceva din mine, care sa iasa in realitatea voastra?! Nici macar nu intelegi ce vreau sa zic, indiferent de cand ma citesti...
Ne intamplam si ne intersectam. Atata tot. Saraciti de cuvinte si fapte, am lasat marea si vara in spatele nostru. Vrei sa fie soare pe notele astea? Ia nisipul si marea mea, ti le aduc. Eu m-am uitat undeva intre niste stanci, pe faleza din Vama Veche, unde sufletul meu si eu privim stelele de fiecare data cand ma chemi si ma lasi. Alea sunt stelele pe care le-am vanat pentru cineva drag mie. Doua persoane pe care.le-am.dezamagit in ultimul hal, dar inca ma iubesc.
Vin din spasme, fara voce si cu impacari selenare. Pentru ca s-a intamplat sa.fiu cum sunt, sa scriu cum scriu, sa fac ce fac.
Nu, nici acum.nu mi-e frica sa ajung undeva sus, sau sa.duc cele mai grele lupte. Dar ma sperie oamenii, indiferent cat de mult i-as iubi, si cat de putin ar conta.
Cei care ma cunosc si ma iubesc nu or sa planga daca am sa mor. Ei o sa asculte o singura melodie, de fiecare data cand or sa ma vrea aproape. Or sa stea in liniste, cu ochii inchisi.
Atat.
Inima mea s-a transformat in stea, pentru ca in colturile buzelor am galaxii intregi care curg din mine. Tot ce scriu vine din iubire, si sper sa ajunga la tine. Intreaga mea viata e o metafora, oricum.
Imi.aduc aminte cand nu stiam prea multe, cand nu aveam frici sau griji. Si realizez ca eram mult mai naiva decat acum. Credeam ca nu o sa duc viata pe care o duc. Ca nu o sa fie greu. Ca o sa ma descurc cu orice, ca nu o sa am o lista de lucruri pe care le ascund.
Ca nu o sa inteleg ca pot sa vad cu ochii inchisi, ca nu o sa stiu ce inseamna durere. Si ma amuz cand realizez cat de naiva eram... Ma amuz si intristez in acelasi timp.

Sa pun stele pe cerul cuiva, sa ratacesc pe drumuri. Sa astept primavara la adapostul unui copac, in timp ce fumez o tigara cu aroma de vanilie si scortisoara. Sa simt natura care sa schimba si sa ma schimb cu ea. Sa ma intorc cu toate stolurile de pasari pe care le vad. Sa fac o limonada din toate lamaile pe care le-am primit pana acum. Sa ma bucur ca sunt aproape, cu o mie de culori si sentimente noi.
Sa stau intinsa si sa nu mai simt un gol in locul in care iti puneai tu capul. Sa pot sa adorm la o ora decenta, fara sa stau sa ma gandesc la atat de multe lucruri care ma macina.
Mi-ai spus ca sunt ciudata, si ca vreau lucruri si mai ciudate. Poate ca asa e, dar in sinea mea pot sa vreau orice. Acolo nu intervine nimeni.
Sun un dezastru acum, dar caut un mod de a ma preda. Dar nu e asta sfarsitul, si stiu asta. Nu, stiu asta de prea mult timp, de cand am vazut flacarile din ochii unei persoane care a insemnat prea mult pentru mine. Si care inseamna in continuare, desi au trecut ani de cand am pierdut-o. Insa stiu ca o sa o gasesc din nou. Nu-mi trebuie decat rabdare.
Nu mai vreau sa mai stau pe aici. Vreau sa fiu ca ploaia. Sa cad, dar sa nu fiu singura. Sau, sa vina o persoana care sa.ma faca sa realizez niste lucruri, care sa ma ajute sa nu mai fac ce fac.
Va las acest imperiu de praf pe care l-am creat. Poti sa il iei pe tot. Am sa ma ranesc, doar ca sa vad daca mai simt. Oricum, surerea e singurul lucru real.
Uite ce am devenit..

Dragoste si metamfetamina...