Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

vineri, 24 octombrie 2014

Două Sute Opt


"Vino aşa goală cum eşti, şi nu vei mai avea nevoie de mine, nu vei mai avea nevoie de nimic. Nu vreau să te pierd, dar uneori uit asta, mai ales când amintirile tale sunt nişte ţigări. Temporare şi atât. Ştiu, nu vrei să te ridici de jos, pentru că ţi-e frică să cazi iar. Nu credeai că o să te îndrăgosteşti, nu? Nu credeai că tu o să pui stop, nu? Nu cred că mâinile tale or să fie vreodată curate. Nu, nu vreau să merg o mie de paşi în încălţările tale, nu e nevoie. Nu vreau să trec prin ce treci şi prin ce ai trecut tu. Te minţi în continuare că poate, într-o zi, când o să vă vedeţi pe stradă, o să zică "Fata aia a fost cel mai bun lucru din viaţa mea, şi uite că am îndepărtat-o." când o să îi zâmbeşti. Nu ai putea să nu îi zâmbeşti. Şi mâinile tale or să poată să mă ducă acasă, şi o să stai cu mine până când adorm, chiar dacă o să fie murdare. Nu mai vorbiţi, dar încă îţi e dor de el. Ai încercat să îţi îneci sentimentele în cuvinte scrise, dar degeaba. El nu e doar o amintire de 1 an de dependenţă de cafea. 
Ai observat cât de artistică ai devenit de când ai inima frântă? Nici nu încerci să scri un cuvânt, dar uite ce iese. Zâmbetul lui, nu? Nu mai ai nimic de când nu-l mai vezi. Şi te-ai săturat să te simţi singură şi goală, aşa că te umpli cu amintiri false. Ai dezamăgit toţi oamenii care te-au iubit vreodată. Şi încă îl iubeşti pentru că nu e dependenţa ta el, el e sănătatea ta mentală. Mi-e frică de faptul că într-o zi o să pleci de lângă mine. Eşti familiară. Ai un gust de extasy şi puţin deja-vu. Şi mi-a plăcut de prima oară asta la tine. 
O să mergi în continuare, când nu ai nimic la care să te gândeşti. Să faci tot ce poţi ca să îl mai ţi o dată în braţe. Ca să te simţi în viaţă. Ai obiceiul să cari după tine o umbră a morţii, nu a vieţii. Eşti prea narcisistă ca să mori. Şi îţi pasă prea puţin de tine ca să trăieţi în continuare. mai ţi minte când ţi-ai promis că dacă o să trăieşti după supradoză o să te opreşti, nu o să mai încerci să pui capăt nimic, o să trăieşti în continuare? Ce s-a întâmplat cu asta? Când am realizat cât de aproape a fost să te pierd am realizat că nu sunt destul stele pe cer ca să strălucească până am să mor, ca să îţi zică cât de dor mi-e de tine. Te întristezi când îţi dai seama că singura persoană de la care ai vrea să auzi că te iubeşte, că zice asta când tu ai să mori, e persoana pe care ai dezamăgit-o cel mai tare. Ai da orice ca tot ceea ce ai trăit până acum să fie o minciună. Crezi că ţi-ai primit a doua şansă, şi că ai dat-o la o parte, pentru că ai fost mult prea egocentrică şi orgolioasă. Ai da timpul înapoi, dacă ţi-ar cere să vi înapoi, într-o bătaie de inimă ai fi acolo. Sper că o să te opreşti o dată şi-odată din a trăi pentru alţii, că o să îţi pese de tine, că o să îţi dai seama ce e înăuntrul tău, cine eşti, cum eşti. Că o să spui ce ai pe inimiă, că nu o să îţi mai înghiţi cuvintele. Mai ţi minte cât de proşti eram când am zis că o să creştem împreună? Şi uite am ajuns... Fără să te văd cu zâmbetul pe buze, nu mă simt bine. Din ce îţi las aici nu pare asta, dar aşa e, crede-mă. Ai prefera să îţi pui capăt zilelor decât să accepţi ideea că ai pierdut cele mai importante persoane pentru tine. Îmi aduc aminte de atunci când am plecat cu tine prin ţară, cu o pancartă în mână pe care am scris "ORIUNDE" şi aşteptam să ne ia cineva cu stopul de pe autostradă. Atunci te-am văzut aşa cum eşti tu. Cât de sinceră ai fost cu mine atunci. Erai aproape fericită, dar nu te simţeai ca acasă. Îţi lipsea o singură persoană, care să vină să te ia în braţe, să îţi spună că "Totul o să fie ok" aşa cum a făcut şi prima dată când aţi stat împreună. Şi dacă nu îţi zicea nimic era perfect oricum. Nu era  nimic pentru tine acolo, dar tu erai acolo pentru el.
Şi de cele mai multe ori îmi aduc aminte ce îmi spuneai tu când nu ştiai ce stare ai. Îmi spuneai că tristeţea atinge toţi oamenii. Chiar şi pe cei care nu ar trebui să fie trişti. Şi ştii ce e interesant..? Pot să se întâmple atât de multe lucruri rele, dar a doua zi soarele tot o să răsară, tu o să îţi bei oricum cafeaua şi o să îţi fumezi cele 5 ţigări la cafea. Indiferent ce s-ar întâmpla. Dar mai e şi chestia că atunci când lucruri rele se întâmplă oamenilor buni, tu ajungi să te întrebi ce e bine şi ce nu e. Şi sincer, habar nu am cum de încă mai rezişti, cum poţi să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic, când în interior tu te destrami.
Sper să îţi dai seama că el e fericit şi fără tine, poate chiar mai fericit decât era cu tine. Că nu se mai gândeşte la tine, indiferent de starea în care e, sau ce e în mintea lui. Nici măcar un pic. Şi când o să îţi dai seama, vreau să vi la mine, să bem o cafea amândoi şi să-mi spui tot ce te doare. Pentru că şti că te aştept, nu plec nicăieri, şi că o să fiu mereu acolo pentru tine, chiar dacă o să fiu mort.
Te iubesc, îmi eşti cea mai bună prietenă, dar m-am săturat să văd cum te distrugi pentru toate lucrurile care nu contează de fapt."



Cred că un "Mulţumesc" şi un "Îmi pare rău" spun totul acum.
Trimiteți un comentariu