Dragă tu.

Nu-mi pasă dacă de trei luni te droghezi în fiecare zi, sau cât de mult somn ai pierdut aşa.

Nu mă interesează dacă ai bput o noapte întreagă şi te-ai dus cu cineva acasă şi ai făcut sex, şi te-ai trezit la 6 dimineaţa şi urai tot ce ai făcut până acum, tot ce e legat de tine. 

Nu-mi pasă dacă ai fumat atât de mult încât ai impresia că plămânii tăi or să explodeze.

Pentru că trează, sau nu, eşti tot tu în mintea mea.

Ştiu că cel mai probabil nu-ţi mai trec prin minte, dar sper ca într-o zi să vezi ceva care să-ţi aducă aminte de mine, sau să vezi ceva şi să îţi spui "Ţi-ar fi plăcut asta...", şi aşa să îţi aduci aminte de tot ce făceam împreună, de timpul în care stăteam de vorbă despre ele ore întregi, şi apoi de conversaţiile noastre despre noi de peste ani. Şi că gâtul ţi se usucă şi o bătaie a inimii e ratată, şi să-ţi fie dor de mine.

Continui să îmi spun că eram prea tineri, că să te cunosc când aveam doar 15 ani nu era destul ca să mă ţii prin preajmă

Cred că amândoi mai aveam atât de multe lucruri de făcut, locuri de văzut, persoane de care să ne îndrăgostim.

Dar, zilele se transformă în săptămâni, săptămânile în luni, şi lunile s-au transformat în ani. Şi mă întreb dacă mă cauţi în alte persoane, dacă faci chestii pe care le făceam noi doi, doar ca să-ţi trec prin minte.

Când o să ai 25 de ani, când prietenii din liceu nu mai sunt acolo, şi nici părinţii, şi o să iei singur nişte decizii, oare o să mă cauţi pe vreo reţea de socializare, şi o să vezi că părul meu e mai lung, că l-am vopsit roşcat, o să te uiţi la zâmbetul meu şi o să vezi că nu e acelaşi ca atunci când eram cu tine, o să vezi micile schimbări de care doar noi doi putem să ne dăm seama?

Te gândeşti la viitor şi speri să ne întâlnim cumva, ca atunci când aveam 15 ani şi nu am simţit asta până acum?

Şi ştiu că zilele vor continua să se transforme în cine-ştie-câţi-ani, darştiu şi că vocea ta mereu o să-mi răsune în urechi, dar sper ca la un moment dat să nu mai simt durerea aia când cineva mă întreabă de prima mea dragoste.

Pentru că aia era artă. Şi arta nu trebuie să fie frumoasă. Arta trebuie să te facă să simţi ceva.

Pentru că sucul a devenit vodkă. Bicicletele au devenit maşini. Sărutul a devenit sex. Umerii tatălui nu mai sunt cel mai înalt loc de pe planetă. Mama nu mai e o eroină. Cea mai mare durere nu mai e că mi-am julit genunchii, şi "la revedere" nu mai e până mâine.

Dacă nu era iubire, nu ajungeai să fii o amintire.