Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

vineri, 31 ianuarie 2014

Soundcheck


Să ţi se spună mereu că undeva în lumea asta există o persoană care ar da orice ca să cunoacă pe cineva ca tine, e un fel de speranţă că sufletele pereche încă mai există.
Cred că am aflat adevărata definiţie a Iadului : când mori, persoana care eşti să cunoască persoana care ai fi putut să fi.
 Atât de simplu, nimic altceva.
Mi-am adus aminte brusc de mirosul mării, şi apoi mi-am dat seama că acolo am construit universul, şi de legătura mea nevorbită cu el şi cu tot restul.
Mi-ar plăcea să pot să spun  oamenilor ce cred eu despre ei de fapt, dar ştiu că nu le pasă şi nici nu vor să audă adevărul.
Să simţi totul mult prea puternic. Ca şi cum lumea asta e mult prea mult pentru tine. Şi să nu poţi să spui "stop" pentru că într-un oarecare fel chiar îţi place senzaţia pe care ţi-o dă.
Înainte eram bine. Acum sunt doar patetică.
Ce înseamnă să crezi?
Cu toţii devenim dependenţi de ceva care ne ia durerea, măcar pentru puţin timp. Cea mai grea parte este să realizăm că am devenit dependenţi şi să vrem să schimbăm asta.
Am o prăjitură de iluzii, nu vreau decât să se strice, să se aprindă starea.
Oricine poate crede că există ceva mai mult şi mai bun şi mai oricum decât sunt eu. Nu pot învinui pe nimeni pentru asta. Şi eu aş zice la fel.
Uneori mă îmntreb cum pot alţii să fie trişti când sunt atât de frumoşi. Toţi sunteţi frumoşi şi nu meritaţi nici măcar o zi de suferinţă, chiar dacă ai nevoie de ea ca să ajungi să te cunoşti mai bine. Nu. Nimeni nu ar trebui să sufere, niciunul dintre voi.
Şi e greu să urăşti o persoană din momentul în care ai ajuns să o înţelegi. Admir oamenii care pot să îşi scrie toate gândurile, şi nu pot decât să sper că într-o bună zi o să pot să fac şi eu asta.

Trimiteți un comentariu