- Iar ai sentimentul că habar nu ai ce se întâmplă cu tine, nu-i aşa?
- De ce zici asta?
- Pentru că asta simt şi eu.
- Ştii, e destul de uşor când nu ai nimic, pentru că nu mai ai ce anume să pierzi..
- Dar dacă ajungi să pierzi ceva ce nu erai conştient că ai de la bun început?
- Ce anume?
- De exemplu, pe tine însuţi.
- Mă am?
- Ne avem. Oricum, oamenii pe care i-am iubit nu ne-au iubit întotdeauna.
- Da, ştiu asta. Şi încă încerc să uit.
- De ce?
- Pentru că o să ajung să rămân fixată pe el, ca pe o obsesie. Asta dacă nu s-a întâmplat deja. Şi oricum, ştiu că sunt o fraieră pentru chestia asta, dar nu mă pot abţine.
- Sau nu vrei?
- Poisibil şi asta.
- De fapt, niciuna din noi nu vrea. Dacă voiam asta, nu mai eram într-o situţie de genul acum. Pentru că ştim că nimeni nu ar putea să îl iubească şi să îl accepte aşa cum am făcut-o noi, sau poate că asta vrem să credem.
- Da, pare mai bine aşa pentru orgoliul nostru.
- Nu neapărat de asta. O să folosesc singularul acum, cred că în momentul ăsta am ajuns să fim o persoană, după prea mult timp. Ştii, felul în care îmi sclipesc ochii când vorbesc despre el, sau cu el, felul în care ştiu că nu o să aud ce vreau, dar continui să sper, chiar dacă ştiu că nu o să se schimbe, sper, mai mult decât s-a schimbat deja. De fiecare dată când vreau să întâlnesc pe altcineva, îmi aduc aminte de el, şi totul se duce de râpă. Vreau să fie fericit, ca să îl pot uita.
- Deşi ştim amândouă că nu o să uităm.De câte ori nu am zis că e iubirea vieţii mele? De câte ori am zis asta, deşi ştiam că o să se termine, şi nu în favoarea mea?
- Hai să încheiem subiectul. E mai bine aşa.
- Chiar e, sau vrei să fie?
- Mai bine zis aşa...
- Mă autodistrug?
- Da.... Şi ştim amândouă asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu