- Ai fost ultima care a aflat?
- Nu. Mi-am reprimat dorinţa de a şti că nu sunt bine, că nu suntem bine. Am minţit prima când am aflat că nu suntem ok.
- De ce nu mi-ai spus unde să mă duc în noaptea asta?
- Pentru că ai propria ta voinţă.
- Da, dar tot tu ai zis că nu suntem bine. Nu puteai să spui şi asta?
- Nu, pentru că dacă spuneam eu asta, tu nu ai mai fi încercat nimic, şi rămâneai la ideea asta şi atât.
- Da, corect, ai şi tu dreptatea ta....
- Ştii cât de mult urăsc părţile noastre comune?
- Care din ele?
- Faptul că ne-am impus amândouă să nu mai avem sentimente, de frică mai mult, că dacă stai să te gândeşti, alt motiv nu avem, că nu putem să ne scoatem din cap anumite persoane, mai ales una singură, că am abandonat orice fel de emoţie la fel cum am făcut şi cu pasiunile....
- Trebuie să ne oprim o data şi o dată din a ne căuta greşelile din noi, şi pe cele din alţii, şi poate să şi acceptăm că cineva poate să ne iubească, să iubească persoana care suntem de fapt...
- O să se întâmple vreodată?
- Habar nu am... Ştiu doar că acum, niciuna din noi nu vrea asta.
- Ne-am impus să ascundem, anulăm, să nu mai arătăm nimic. Dar de ce? De ce ne e atât de teamă de ceva ce e atât de probabil?
- Psihic..
- Am ajuns să terminăm cu un simplu salut, şi tot aşa să începem....
- Am ajuns ce am zis amândouă că nu o să fim niciodată..
- Nu facem asta cu toţii?
- Poate că da, dar noi nu suntem ei.
- Dar nici nu ne deosebim chiar atât de mult pe cât am vrea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu