Alas

Vreau să zbor şi să ating sfârşitul.

Du-te pe mare, departe, şi eu am să rămân aici.

Acum ceva timp aveam multe de luptat pentru ele, aveam un vis, şi un plan.

Vedeam cum luceşte aerul.

Zilele ploioase sunt ale mele şi ale tale...

Acum ceva timp ardeam lumânări doar ca să ştiu că ceva încă se termină. Aveam un loc pe care îl numeam "acasă".

Şi fiecare zi era un dar pentru mine, poate chiar cel mai frumos cadou posibil.

Rup bucăţi din mine şi le pun aici, le pun în fotografii, le pun în hârtie..

Nu am niciun motiv să mint, sau să mă prefac, mă bucur că am murit şi acum trăiesc.

Şi-mi place când noaptea îmi strigă numele, când simt că în sfârşit tot haosul din timpul zilei se duce şi parcă nu o să se mai întoarcă.

Mi-am abandonat mintea pentru linişte.

Mi-am făcut din inimă un prizonier, care să nu mai simtă nimic. M-am golit de sentimente, emoţii, afinităţi şi pasiuni. Şi de fiecare dată când se întorc, le simt prea puternic, devin prea mult pentru mine, şi ajung să fiu amorţită total, să mă pierd, să nu mai mă caut şi să nu vreau să mă găsesc.

Nu vreau să spun povestea mea tuturor, pentru că ştiu că o să mă marginalizeze şi mai mult. Oamenii nu pot oferi ceea ce vrei tu, undeva în adâncul inimii şi sufletului tău.

Dacă dispar, o să mă cauţi?

Pot să îmi aud sufletul... 

Sunt un dezastru, dar ştiu că te pot face să iubeşti ca în prima zi.

Mi-ar fi plăcut să te ştiu deja. M-ai salvat. Mi-ai adus speranţa înapoi. Îţi mulţumesc.

Du-mă acasă.

Eu mă îndrăgostesc de defectele oamenilor.

Frica, obsesia, iubirea mea.

Oamenii.

Am văzut cum ţi-ai pierdut interesul pentru cineva pe care ai zis că o să iubeşti tot restul vieţii tale, şi din momentul ăla nu mai am încredere în cuvintele unui îndrăgostit.

M-am pierdut în mine, şi am ajuns la concluzia că sunt făcută pentru distrugere.

Sunt aici, dar nu mă simţi. 

Doare?