Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

luni, 27 ianuarie 2014


Ce am făcut eu, ai făcut şi tu.
Nu crezi că e plictisitor felul în care oamenii vorbesc? 
Am ajuns să zâmbesc prin cuvinte.
Vreau să văd venele oraşului pe care îl iubesc, de undeva de sus, foarte sus, chiar dacă ştiu că nu e pentru totdeauna.
Sunt fericită şi atunci când zâmbesc de frică.
Când mi-am creat propria mizeri, nu am realizat că o să încep să mă ţin de ea, că o să vreau să se schimbe. Şi toate astea pentru că mizeria mea e ceva ce ştiu prea bine, şi deja a devenit confortabilă.
Oamenii nu vor să audă adevărul, pentru că nu vor ca iluzia lor să fie distrusă.
Nu vreau să mai fiu doar un fel a de a-ţi pierde timpul cu mine până găseşti ceva mai bun de atât, sau ce voiai tu de fapt.
Dacă am învăţa cu toţii să facem linişte, ar fi mai bine.
Acum mi-ar plăcea să mă uit în ochii tăi ţinându-mă de lacrimile pe care nu le-am plâns încă din cauza unor dorinţe goale şi sensuale.
Da, poate că doar sentimentele pot să ne vindece pe noi toţi, pentru că până la urmă suntem doar nişte oameni.
"Nu mă forţa. Nu mai am nimic de pierdut."
Cum fugi de lucrurile care sunt numai în capul tău?
Nici o viaţă întreagă de somn nu ar putea să mă ajute să nu maă fiu obosită.
"Vrei să vorbim despre asta? Cum te simţi? Vrei să îmi zici ce te deranjează?"
Nu.
Nu mă lăsa să plec, ţine-mă aproape, chiar şi atunci când nu mai merit asta. Priveşte-mă şi fi conştient că am un fel mai dubios de a iubi oamenii, pentru că îi dau la o parte tocmai pentru că mi-e frică să nu rănesc, pentru că ştiu că pot să fac asta şi fără să vreau.
Ce nu m-a omorât nu m-a făcut mai puternică, doar m-a lăsat cu semne, întrebări puse la miezul nopţii către un fel de transcedental, şi multe regrete.
Viaţa poate o să îmi părăsească mâinile şi vocea, dar o parte din mine o să rămână mereu pe lângă tine, chiar dacă nu mă vrei pe acolo.
Hai să găsim o cale să ne pierdem.
Eu vreau să fugăresc curcubee.
Tot nu pot să cred că am reuşti să îmi supravieţuiesc mie însumi.
Şi am înţeles că ceva anume o să mă aducă mereu aproape de tine, indiferent cât de mult nu vreau să se întâmple. Pune-mi sare pe răni, oricum nu o să pot să schimb felul în care ţin la tine. Am momente în care îmi dau seama că am vrut să te rup bucată cu bucată, pentru că nu mă pricep la nimic.
Nu promite când eşti fericit.
Nu răspunde când eşti supărat.
Nu lua decizii când eşti trist.
Cel mai frumosc lucru care mi s-a spus a venit din parte unui necunoscut, care nu a făcut nimic altceva decât să mă asculte: "Copile, o să poţi muta munţii! ", şi totuşi mi-a rămas în minte şi acum.
Putem să înecăm păcatul?
Tot ce ai luat de la mine îmi ţinea inima şi sufletul întregi...

Trimiteți un comentariu