Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

joi, 29 iulie 2010

Nu mi-e frica...








Nu mi-e frica sa merg singura pe drumul pe care l-am ales, oricare ar fi ala.Nu mi-e frica sa fiu ranita , doar stiu ca asa o sa ajung intr-un final . Nu mi-e frica sa dezamagesc oamenii , dar mi-e tarsa. Nu mi-e frica de sentimente , am nevoie de ele ca sa traiesc. Nu mi-e frica sa iubesc , mi-e frica de cel pe care o sa il iubesc.Nu mi-e frica sa mor , doar am privit moartea in ochi de 8 ori.Nu mi-e frica sa pierd anumite persoane , doar ca nu vreau .Nu mi-e frica de adevar. Nu mi-e frica sa il spun , desi , da , in anumite situatii il ascund.Nu mi-e frica sa pierd prieteni.Nu mi-e frica de lumea din jur si nici de criticile ei .Nu mi-e frica de vorbe reci , dure , de multe ori am dat de ele.Nu mi-e frica de sfarsit , legat de orice ar fi el. Nu mi-e frica si nici rusine de faptul ca plang mult prea usor , din motive care nu au ABSOLUT niciun sens , sau rost.Nu mi-e frica de provocari , desi stiu ca nu o sa le pot face fata.Nu mi-e frica decat de mine... Niciodata nu m-am placut , nu am avut incredere in mine , m-am temut eu singura de situatia in care m-am bagat . Mi-e frica de faptul ca niciodata nu i sa ii rasplatesc pe cei care chiar (!!!) conteaza pentru mine , ca ii dezamagesc atunci cand nu vreau , ca nu o sa le pot multumi niciodata pentru cate au facut pentru mine. Mi-e frica de momentele in care sunt prea sincera si ii ranesc fix pe oamenii pe care nu vreau , momentele in care nu mai fac niciun pic de sens , si ma pierd complet...
Trimiteți un comentariu