Scurt

"Știi ce nu o sa mai poată face nimeni pentru tine?"
"Ce?"
"Să te facă artă, boule!

Dragă sine independent

Știu că îți porți sinele independent ca un fel de scut ca să te aperi, ca să te protejezi. Știu cât de rănită ai fost, și că știi cum e să faci totul singură.
Ai ales independența, ca să nu mai treci din nou prin toate astea. Și o porți de parcă ar fi tocurile alea pe care mereu vrei să le porți, când ai încredere în tine, când ieși în oraș. Chiar crezi că ai ales viața asta, nu? Lasă-mă doar să te corectez, ea te-a ales, pentru că ai lăsat-o.

Te rog, sau stai, mai bine zis, te implor să îți lași scutul jos, și sabia la fel- nu trebuie să te lupți cu lumea ca să demonstrezi ceva.

Știu că ai fost dezamăgită, și că ai fost lăsată să te descurci singură cu nopțile prin gări, trenuri, centre de orașe, mult prea multe stele, și să te întrebi cum ai ajuns în momentul în care ești.

Știu că te ți de independență, la fel cum te țineai de pisica aia de pluș când erai copil, pentru că ăsta părea că e singurul lucur pe care nu o să îl pierzi niciodată. Dar, știi care e treaba, chiar dacă poți să faci totul singură, asta nu înseamnă că și trebuie.

Poți să recunoști că ai nevoie de cineva, că în timp ce ești comfortabilă cu independența ta, nu înseamnă că ești si mereu fericită.

Sunt aici ca să îți spun că e în regulă dacă plângi, lasă-te atinsă de viață, și las-o să iasă din marea aia de maro verzui pe care o numești ochi. De parcă ai fi așa de simplă. Las-o să îți ude obrajii cu realitate.

Ți-ai ținut căcaturile împreună, indiferent cât de jos ai ajuns. Nimeni nu cred că se mai îndoiește că ești capabilă, dar poți să stai jos și să recunoști că ai nevoie de mai mult.

Știu că tu crezi că ești singura pe care te poți baza, dar nu e adevărat.

Aș vrea să-ți spun să distrugi pereții ăia la care muncești de o viață întreagă, dar știu cât de mult îț admiri munca. Fă câteva găuri în ei, până găsești persoana aia pentru care să îi dai jos.

O, tu, sine independent, nu îți neg realizările, dar încă meriți să aibă cineva grijă de tine, la fel cum vrei și tu asta. Știu, te speri cuvintele astea, pentru că dacă ai face asta, ai ajunge să renunți la independență, pentru că ar trebui să te lași în voia cuiva care ar putea oricând să te distrugă.

Știu că ți se frânge inima, pentru că ai fost învățată că e ceva în neregulă cu tine.

Știu că viața ideală pentru tine e greu de explicat altora,  și tocmai de aia ți se face frică atunci când cineva vine și se rezeamă de pereții în spatele cărora ești tu.

Stai liniștită, secretul tău e în siguranță cu mine, pentru că eu știu că ceea ce te sperie cel mai mult e și lucrul pe care îl iubești cel mai mult, și tot ceea ce contează pentru tine.

Știu că visezi că poate, într-o zi, vei avea parte de o iubire care să te țină în brațe, așa cum te ține independența ta, în fiecare noapte. La fel cum știu că nu crezi că există.

Dar, vezi tu, dacă o să te porți de parcă nu ai nevoie de nimeni, ei o să te creadă.


Știu că ți-e greu să lași garda jos, dar crede-mă, asta nu te face cu absolut nimic mai puțin independentă.

101016

Ma întreb ce faci, si daca te mai ascunzi. E plăcut sa stai in frig si sa il simți, dar da, as fi preferat sa stai pe capul meu, pentru ca ești mai înalt. Si poate sa am fesul meu, care seamănă cu un prezervativ cu moț, si sa faci mișto de el.
Să-ți povestesc despre faptul ca o sa fiu in alt departament, si nu tre sa mai răspund la apeluri. Ca am crescut.
Să-ți povestesc de ce m-am gândit la tine, si de ce mi-ai lipsit in atât de multe ocazii.
Sa mergem sa bem o bere, acar de început, in același bar in care am mers amândoi niciodată. Să-ți povestesc despre ce-am făcut, si tu la fel. Să știu cat de greu ți-a fost singur acolo, si cat de mult voiam sa te țin in brațe.
Sa ne aducem aminte amândoi perioada in care ne salutam in treacăt, si  zâmbeam o zi întreaga. Să-ți zic ca mi-am făcut griji când nu te-am mai văzut, si aveam o tristețe pe care nu o înțelegeam atunci când treceam pe la alee si nu te vedeam.
Să-ți zic ca am fost fericită si nu am mai putut sa scriu. Nu am înțeles niciodată chestia asta, cum nu înțeleg fericirea.
Să-ți folosesc tatuajele in licența mea, si sa vezi ce am reușit sa fac pana acum, si sa ma lași sa îți refac tatuajul de pe picior.
Sa ascultam impreuna aceeași melodie care ne-a dat unul din cele mai serioase subiecte de discuție de pana acum.
Sa îți zic ca ma bucit in avans, cu jumătate de an aproape, ca merg la concert la Asking Alexandria, si poate sa mergi cu mine.
Să-ți explic de ce nu o sa mai beau niciodată rom, si ca nu o sa fiu un pirat mainstream. Sa fi satul să-mi explici ca nu exista pirat femeie.

Noi ne-am întâmplat, si ne-am uitat langa mare. Ți-am dat corăbii si nisip, iar eu am rămas in mare.
Să-ți explic de ce vreau să-mi tatuez "sempiternal" si sa încerc sa te conving sa îți faci si tu. Ăsta sa fie tatuajul nostru.

Dar, na, lucrurile nu merg așa, si asta e o ironie dulce. Si n-am putut sa vad nimic. Nu mi-aș tine respirația așteptând sa se întâmple asta. Mi-ai distrus lumea, si nu ai ce sa mai faci.
Si despre cum puteam fi totul...
Despre cum puteai sa te strecori in pielea mea, si cum puteam sa te respir. Aveam un câine.
Îmi promiteai ca nu ai sa mai pleci. Îmi arătai ce nu puteam vedea, si eu îți promiteam ca nu o sa plec, ca nu o sa te las de data asta. Ne țineam de mana, si venea după tine de fiecare data.
Îți eram gravitație si tu îmi erai aer.
Dar, cum am spus, asta e ironia.

Am roate motivele sa nu ma întorc la tine, si totuși ma gândesc la asta....

190816

Mereu mi-a plăcut ploaia. Și viermii nu au înțeles. S-au ascuns sub plasticul deasupra lor, in copaci, sub tavane si in pereți.

"Dacă nu ai dansat in ploaie măcar o dată, sau să alergi, ești un vierme."

Nu-ți mai scriu. Nu te mai scriu. Nu ar mai avea sens.
Zi de zi ascult aceleași păsări fără cioc cum încearcă sa lege sunete între ele, și mereu eșuează sa dea naștere unor cuvinte.
Nu mă interesează când e ziua lor, cum nici pe ei nu îi interesează de a mea. Sau chiar și așa, lasă-mã să sărbătoresc singura faptul ca sunt mai aproape de moarte.

"Încă mai am pisica aia cu strabizm pe birou. Aia care scandează pentru cedările mele nervoase."

Dacă îmi împrăștii stropii de culoare peste pereți...

Dacă e cuvântul cheie, bănuiesc.

Odă pentru somn

Toate melodiile pe care le aud sunt atât de reci. Să nu am încredere într-o persoană perfectă, şi în ceva atât de lipsit de greşeală, dar ştiu câte ceva despre întuneric şi durere.
Da, nu am făcut prea mult timp umbră locului în care sunt, şi asta nu pentru că n-am stat aici mereu.


"Stai jos!"


Sunt aici unde m-ai lăsat, la fel de jos, la fel de mică.
Nu am radio în maşină.
Nu am sunet.
plămânii mei se măresc şi pe urma se anulează, şi urăsc maşina asta, în timp ce pielea mea îmi aduce aminte pe cine am omorât.
Desenez blocuri pe pereţi mult prea albi pentru a suporta sunetele mele negre.
Am arme pentru toate mâinile voastre, dar voi nu ştiţi să le folosiţi, la fel cum eu nu ştiu cât rom trebuie să beau.


Prinde-mi respiraţi, şi cunoaşte-mă tu. O să mă pierd în sunet, şi fantoma ta o să fie aproape de mine. Eu sunt pe afară, tu eşti pe lângă, sau pe jos, nu mi-am dat seama. Am minim 2 feţe, şi nu sunt una din ele. Am nevoie de ajutor să le dau jos, pentru că am căzut iar. Nu mă lăsa să plec, pentru că eu am să o fac fără niun fel de reţinere. Pentru că nu cred ce se dă la TV, chiar dacă e ce vreau să văd, pentru că ştiu că nu-mi trebuie, şi că mi-am ucis visele.
O să fac bani pentru că o să-mi vând părul. Obişnuiam să spun că vreau să mor până ajung bătrână, dar acum am început să nu mai gândesc aşa.

51220016

"Ascultă asta..."
"De ce?"
"Pentru că nu auzi ce trebuie, şi asta e mai bine, chiar dacă o să îţi ating sufletul cu gri."
"Niciodată nu înţeleg ce vrei să zici..."

Ştiu asta. De asta nu mă opresc..
Pentru că nu auzi fanfara care cântă noaptea, sau vioara din parc. Pentru că nu înţelegi meditaţia, pentru că mă laşi să-mi fie frică, să te vreau pierdut. Pentru că nu asculţi înainte de a judeca, răni, cataloga. Nu , mâinile mele nu sunt cum au fost, de aia am poza aia, pe care am folosit-o la admitere. Nu, costele nu sunt ok, şi nici picioarele, nici talia, nici gâtul, nici cotul drept... De fapt, nu ştiu ce e bine, sincer.

Dar el mi-a zis că primul lucru pe care l-a observat la mine a fost forma buzelor. În timp ce prietenii îmi spun că au remarcat ochii, şi prietenii vechi recunosc că am ochii trişti, dacă te uiţi mai atent. La fel cum sunt verzi, şi nu pentru că sunt roşii. Pentru că cineva mi-a spus la un moment dat că sunt un înger. Şi pentru că ea mi-a zis că sunt ultimul unicorn. Şi trebuie să-i demonstrez ceva, să duc ceva până la capăt, deşi n-am mai scris de luni bune. Pentru că trebuie să-l fac mândru, deşi nu cred că-i mai pasă, sau o să considere ceva.

Mi-am construit  un tron, şi cânt ceva vesel, că poate aşa îmi tace vocea din cap.

"Merg printre zombie şi îmi spun că ce frumos e sentimentul! Ignor că nu simt nimic, că am gheaţă în piept, ca o fantomă, şi trebuie să simt ceva ca să ajung acasă. Spune-mi că nu o să pleci niciodată, şi arată-mi ce nu văd, pune-mă în genunchi şi fă-mă să deschid ochii."

Nu ştiu dacă eşti ce-mi trebuie, şi îmi pun la îndoială un întreg viitor.
În care te ţin de mână prin iad, şi mă târăşti prin flăcări.
În care oricum vin cu tine.

"Vino lângă mine, vino cu mine, varsă-te în mine, şi lasă-mă să te respir. Ca un fel de oxigen, şi gravitaţie."
"Nu încă nu înţeleg....."
"Du-te-n pula mea!"


Pentru o secundă mi s-a părut prea politicos felul în care te scriu şi creez.
Mă gândesc că o să fie oribil că nu o să te las să mori niciodată. Poate când o să mor eu, dacă nu mă reîncarnez în acelaşi timp cu tine, şi tot restul de chestii...


"Cine ar face aşa ceva?"
"Un copil."
"Ai aproape 22 de ani, termină."
"Uite, vezi, asta ai înţeles niciodată... Nu sunt pregătită pentru tot pachetul de a fi adult, o să-mi fie frică de bărci în continuare, o să îmi fie frică de cum mă descurc, nu o să am totul sub control, o să am mood swings, şi momente în care o să vreau să-mi pun ştreangul de gât. sau să pierd intenţionat controlul asupra lucrurilor, când o să las totul în spate, pentru că e prea mult. Că o să fiu indecisă."


Ai continuat să judeci. Şi să rămâi acolo, ca mai târziu să faci mişto indrect

8:05 PM - 12:19 PM

"Fii şi tu mai bună, fiecare are luptele lui de purtat."
"Sunt mai blândă decât crezi, doar că ştiu că nu se merită să o arăţi oricum. La fel cum tu nu faci complimente aiurea."

Dă-mi tricoul jos, muşcă-mă de umeri, pentru că nu contează că nu mergem pe bulevard, şi că nu ai întunericul în păr. Mereu ne-am prefăcut că suntem îndrăgostiţi, şi acum nu mai e de ajuns. Mereu am ajuns fix la mometul potrivit către "nicăieri" şi "oriunde". Acum stăm la lumini roşii, călare pe lună.

"Orice ai face, nu pleca. Atât îţi cer."
"Adică? Sau, de ce?"
"Pentru că dacă pleci, lasă că pleci tu, să zicem că sunt pregătită pentru asta. Ştii, no expectations, no disappointments", sau, habar n-am, disappointed but not surprised. Despre ce vorbeam?"
"Să nu plec. Acolo ai rămas."


(mi-ar plăcea să cred că chiar ai fost atent, şi ştiai despre ce vorbeam)

"Aşa, da! Lasă că pleci tu, dar o sa iei cu tine toate visele mele, toată viaţa pe care mi-am petrecut-o în tine, ai lua toată puterea mea de a mai visa. Ai lua planuri, ani care trec, ani în care totul e în regulă, atâta timp cât ştiu că la sfârşit de zi, o să mă uit în ochii tăi, indierent dacă ai nervi, eşti cu curu în sus, sau sunt eu cu curu în sus, sau în care adormim exact după ce ne futem.Ani în care mă acopăr cu tine. Poate că nu zâmbeşti mereu când te uiţi la mine, poate iar ai uitat când e ziua mea, sau cum mă cheamă, de fapt. Ani în care nu-ţi fur libertatea, nu te forţez să mă iubeşti, în care nu îmi strici zilele de vineri. Ani în care să fii în continuare aici, şi să vedem unde ne duce asta. Nu vreau să mă duc acasă, şi să nu fii şi tu acolo."

Linişte, amândoi aveam nevoie de timp. Sau poate că nu.

Să lăsăm noaptea să curgă peste noi. Să fim treji în continuare, chiar dacă nu se întâmplă nimic interesant aici. Trebuie să fii ce trebuie, vreau să fii ce trebuie. Să găsim un drum fără nume, şi să-i dăm numele nostru. Nu trebuie să mergem acasă, nu trebuie să mergem nicăieri. Să se facă toate străzile verzi şi roşii, şi să vrei acelaşi lucru ca mine.

Să ne facem una cu marea.

şosetă

Mă uitam la una din tipele din bar, care era în baia "fetelor" (pus între ghilimele pentru că suntem penibile când bem), şi pe care o văzusem la intrare. Gagicăsu' tocmai i-a dat papucii. Fără să vreau m-am uitat după ea în bar, ca să văd cum e, şi am de fiecare dată când o vedeam, bea. Şi m-am dus după ea la baie, pentru că ştiu şi eu cum e. Am fost şi eu în aceeaşi situaţie în care e ea. Şi mi-a luat aproape 5 ani, şi multe, foarte multe, mult prea multe, relaţii de tot căcatu' ca să-mi revin. Cred că ăsta e unul din puţinele momente în care împart aceeaşi baie cu o persoană, în acelaşi timp, şi nu deranjează. Mă uitam la ea, şi vedeam cât de distrusă e, şi mă gândeam că nu are sens să îi spun că totul o să fie ok, pentru că nimic nu e ok, de fapt. Nu pot să îi promit că lucurile nu o să fie naşpa, şi poate că ştie deja că lucrurile or să fie naşpa. Ea avea nevoie de el, şi eu trebuia să o calmez, să îi zic că e de ajuns, că o să treacă peste, indiferent ce crede acum. Să îi spun să se uite la mine, că aşa eram şi eu, şi când o să mă întrebe cum mi-am revenit, să îi spun de tine, şi de felul în care, la un moment dat, o să fie cineva care o să-i acopere rănile, fără să ştie.

Evident, nu am făcut nimic, doar am stat ce am stat cu ea, şi după am ieşit, după ce mi-a promis că nu îi mai e rău, şi că o să iasă în curând din baie.

Şi îmi aduceam aminte de mine, în continuare, în timp ce îmi beam berea şi priveam cum se usca ploaia, şi îl înjur pe tata în timp ce o o iubesc pe mama, şi visez să fiu auzită, şi de aia încerc poezie proastă. Visez tăcută la imposibil, pentru că nu sunt bună la nimic, în viaţa reală.
Şi, indiferent cât o iubesc, o înjur şi pe mama. O înjur pentru că provin genetic din bestii, pentru că nu mi-a spus ce să fac când vin pe jos într-un loc jegos, nu mi-a spus ce să fac când am oameni morţi în portofel şi când mă îngrozesc singură. Că nu m-a învăţat să profit de oameni, să nu îi las să mă calce în picioare, că nu mi-a explicat cum să spun "nu", că nu înţelege că ea e pentru mine cum e Fixodent pentru ochi, pentru că eu nu am explicat niciodată că nu o să fiu ce vrea ea. O urăsc pentru că nu ştiu să profit, ştiu să ajut, şi să mă dau şi pe mine, atunci când nimic altceva nu mai e de ajuns. Pentru că sunt bună, şi niciodată egoistă. Pentru că sper că regretă că nu m-a învăţat despre superficialitate, şi faptul că îţi trebuie un cont mai mare decât inima,  Că regretă că mănânc cremă din aia de ciocoloată, gen Finneti, doar că mult mai ieftină, şi stau în pijamale, sub pătură, şi mă uit la Dexter, dorindu-mi să pot ucide.

Acum, când scriu asta, realizez că niciodată nu o să îşi dea seama că m-a distrus, că mi-a distrus mintea. Că m-a făcut să îmi ridic ziduri în jurul meu, m-a speriat, că mi-a fost frică să ţin la altcineva, sau să mai am sentimente. Că a fost totul legat de e a vrut el, în timp ce mie mi-era de ajuns că ţin la el. Dar, fuck it, acum mi-e mai bine, cred.

Şi îmi aduc aminte că cel mai trist lucru e atunci când îi explici cuiva ceva despre care eşti entuziasmat, şi all over your own head,  şi poţi să îi simţi, fizic, cum nu le pasă, cum te judecă, cum se retrag din conversaţie. Aşa că încerci mai mult, dar oricum nu merge, aşa că te retragi, uşor, şi îi laşi să facă ce făceau, şi spui "nu mă băga în seamă".

"La ce te gândeşti?"
"Nu trebuia să fiu cu tine aici. "

viermi de ciocolată care se scobesc în nas

Secretele noastre şi-au dat foc, ochii tăi mă înghit, şi umbrele au început să vorbească. Timpul stă pe loc, şi eu sunt somnabulă. Liniştea a devenit prea puternică şi greu de îndurat, aşa că las Youtube-ul să facă ce vrea, în timp ce stau la marginea lumii, şi mă întreb daca să mă înec, sau să dispar, pur şi simplu.

Trebuie să fiu realistă, din nou, şi să realizez că 6 luni e destul de mult, mai ales când vezi cum se scurg nopţi şi zile la rând, şi nimeni nu te ia de mână să-ţi spună să o iei de la capăt, că trebuie să reuşeşti la un moment dat. Că sunt singură, că nu am pe nimeni care să vrea să îşi piardă timpul cu mine, că toţi prietenii pe care îi consideram astfel, sunt doar o minciună frumoasă pe care o arunc în faţa singurătăţii zilnice. De parcă aş fi un dealer de singurătate şi timp pierdut.

Ştiu, aş putea să-mi mişc curu' şi să fac ceva, dar, vezi tu, nu suport să fiu singură, nu suport să fiu singură eu cu mine, şi gândurile mele. Urăsc oamenii, fără absolut nicio discriminare. Poate că sunt prietenoasă cu tine, dar aş vrea să fiu în cameră, şi să ascult muzică, sau să îţi trag un glonţ în cap. Şansele sunt cam aceleaşi. Şi atunci când vreau să fii acolo, să-mi pierd timpul cu tine, trebuie să te simţi mândru. Pentru că nu vreau asta aproape niciodată.

Lasă viermii să cânte, pentru că îmi strigă numele.

Am atâţia ani irosiţi pe educaţie, şi nimeni nu ne-a învăţat cum să ne iubim pe noi înşine, şi de ce e aşa important. Am ajuns în punctul ăla în care mă simt ca un eşec şi pentru că mănânc.

Şi tu... Tu ai putea să faci ce vrei, absolut orice vrei, oricum te-aş iubi la fel de mult.

Pentru că nu o să îţi dai seama că trăiesc fiind gata să mor, pentru că ochii mei nu o să-ţi spună niciodată că ne îndreptăm către nimic, practic.

Pentru că sub măştile astea zilnice, nu e nimic. Nu e niciun chip. Nu mai e de mult timp, poate nu a fost niciodată total definit. Şi asta pentru că niciodată nu am ştiu cine sunt, sau cum sunt, şi poate de asta mi-e frică să fiu eu. Multe din chestiile pe care le ştiu sunt doar amintiri false, pe care mi le-am repetat destul de mult încât să le cred. Şi în momentele alea în care mă întreabă cineva ce fac, sau  ce-am făcut azi, sau cu ce îmi umplu timpul pentru plăcere, sau distracţie, dau răspunsuri care să fie pe placul persoanei care mă întreabă. Pentru că nu fac nimic, fizic, dar mental fac prea multe. Mă gândesc mereu, mă iau la rost, mă descos, mă pun la loc, mă examinez din toate părţile şi pe toate straturile, şi ajung să mă urăsc. Pentru că aud liniştea, văd întunericul, şi pot să-i vindec, mai mult sau mai puţin, pe cei răniţi. Dar nu sunt în stare să fac asta cu mine. Nu pot să îmi salvez sufletul bastard, şi nimeni nu mă aşteaptă.


Mi-e frică să mă apropii, urăsc să fiu singură, şi abia aştept să nu mai simt nimic. Mă mint cu oamenii din jurul meu, mai ales cu cei care mă iubesc, sau mă plac, şi cu cei pe care îi iubesc necondiţionat, şi pentru care aş renunţa la dreptul meu de a fi vreodată fericită.

Nu am niciun castel. Nu am niciun imperiu.

Sunt atât de simplă încât îmi place să stau, să mă uit la cer, să realizez cât de mică sunt, şi să încerc să ţin greutatea lumii în continuare. Să vină valuri, să mă ia în braţe, să uit să respir.

Nu, nu e ok, şi nici eu nu sunt ok.

Ce nu m-a omorât, m-a lăsat vrând să o fi făcut. Ce nu m-a distrus, m-a lăsat ruptă în bucăţi, cu o gaură în suflet, şi neputând să mai suport liniştea.
Nu te baza pe mine, pentru că nici eu nu o fac.  Pentru că o să te dezamăgesc, mai devreme, sau mai târziu.
Dar, stai cu mine, pentru că nu pot s-o fac singură, am nevoie de tine să-mi spui că totul o să fie ok, şi că mă iubeşti. Sunt atât de simplă.
De dragul raiului, am să mă duc in iad, dacă cineva îmi cere asta.

Oamenii nu vor să mă vadă, sau să mă audă, pentru că diamantele au dispărut din oasele mele. Am sângerat toate cuvintele care mi-au fost spuse, am întors toate oglinzile pe dos, pentru că nu ştiu ce îmi arată.  Carnea are un număr infinit de curcubee în ea, şi sângele e un fel de ambrozie dubioasă pentru tot ce nu a mers bine niciodată.  Şi temperatura corpului o să scadă încontinuu, până când "Bună dimineaţa !" o să dispară. E o plăcere scârboasă în faptul că de la gât încep să putrezesc.


Cei fără de speranţă, puteţi să speraţi şi pentru mine?

un alt titlu

Mi-ai spus că o să fim legende, că nu e decât soare în ochii mei, că o să mergem pe apă, şi o să ne împiedicăm în rai. Ştiai că voiam să fiu în rai, dar mi-ai zis că sunt o simplă muritoare în noaptea asta.

"Hai să fim zei tineri, şi să alergăm pe străzile lor, şi să fim."

Să se scurgă sânge din viermi, şi să pot să zâmbesc.
Să se ducă tot ce e singurătate, să fim alpha şi omega. Să nu ne pară rău că am ajuns să avem doar un ghiozdan în spate, şi că ne-am cheltuit toţi banii pe băutură într-o singură noapte. Să te uiţi la toate cicatricile mele, şi să mă iubeşti oricum. Să nu mai fumăm ţigări, să fumam cristale, şi să ne rupem blugii în împiedicarea mea.

"Vreau să te uiţi în ochii mei roşii, şi să-mi spui că sunt verzi. Vreau să văd că pupilele ţi se dilată când mă iubeşti, dar şi când mă urăşti."
"Cum vine asta?"
"Când te uiţi la oamenii pe care îi urăşti, pupilele ţi se dilată la fel de mult ca atunci când te uiţi la cineva pe care îl iubeşti. Deci, practic, ochii mereu sunt sinceri."
"Nu chiar."
"Ba da, pentru că tot ce urăşti e ceva ce ori iubeşti, ori ai iubit."


"Vrei să ştii trecutul meu, şi de ce am atâtea semne? Să înţelegi de ce abia aşteptam să cresc, deşi nu era ce e acum? Să înţelegi că nu am fost nimic altceva decât nimic, şi încercare de a înţelege cum se poate ca dragostea să fie ură pură?"
"Ştii, în mod normal, trăieşti o singură dată... dar după vi tu. Şi dai peste cap noţiunea asta, pentru că trebuia să mori de prea multe ori."
"Hai să nu discutăm despre asta... Ăsta e un toast pentru toţi anii care au trecut!"

Voiam să mă laşi să îţi arăt toate străzile din mine, şi pe care am mers. Dar ştiam că afară încă plouă, şi că e prea frig. Să-mi dai o şansă să nu mă ascund.

"Am un vis că o să schimbăm lumea în curând. Că o să plecăm pe bune din oraşul ăsta e căcat, să le demonstrăm că am făcut mult mai multe decât credeau ei că o să se poată. Pentru că aici, de unde îţi scriu, ca să trăieşti trebuie să mori. Să fim cam ce ai putea prin invincibili."
"N-am mai fi noi...."
"Eu nu sunt aşa singură.... Lasă-mă în scenariul meu, respectă replicile!"



Sunt un pic bipolară, trebuie doar să mă laşi să mă duc pe filmul meu, şi să dai din cap...


PS: există şi asta.

1:44 PM

"Ştii, mă gândeam că o să ajung să nu mai aud nimic..."
"De ce te-ai gândi la asta?"
"Pentru că oricum nu aud cu o ureche, şi nimeni nu înţelege, sau ştie de ce."
"Păi da, bine, dar de ce te-ai gândi la momentul când nu o să mai auzi deloc. Poate că doar nu o să auzi bine cu urechea dreaptă."
"Era mai drăguţ unde mă duceam eu, chiar dacă era un moment de negativism..."
"De ce?"
"Pentru că dacă nu aş mai auzi, în condiţiile în care ai rămâne lângă mine, ţi-aş simţi altfel mirosul, aş ştii de când eşti la uşă că o să vi acasă, aş putea să pun mâna pe tine, şi să simt tot ce e în neregulă cu tine, poate şi ce te doare, sau pur şi simplu, cum a fost ziua ta, cât de obosit eşti după ce ne futem, sau cât te calmezi dacă fumezi o ţigară, sau cum respiri după ce am fumat un cui. Şi crede-mă,  într-un fel, mi-e frică dar sunt mega-curioasă de altceva..."
"Ce anume?"
"Cum am să te văd. Poate că în continuare dublu, cu imagine care tremură, sau cu totul şi cu totul altcumva."

Voiam să te mângâi, dar nu făceam altceva decât să iau în braţe cana de cafea.
Să te uiţi la mine, sau la televizor, sau să dormi. Să te lipeşti de mine, când mă întorc cu spatele la tine, să mă iei în braţe. Sau, pur şi simplu, să-mi pui capul la loc pe pieptul tău, şi să-mi dai părul la o parte, ca să nu-l mai înghiţi.

"Voiam atât de mult să vi aici, şi să o luăm de la început."
Ştiu asta."
"De ce eşti aşa?"
"Nu am absolut niciun motiv, crede-mă."

Urăsc momentele astea în care nu-mi dau seama cum ar decurge o conversaţie de-a noastră, sau despre ce am putea să vorbim, în afară de chestii de genul "Cum a fost la muncă?", sau "Ce mâncăm?", care ştim că nu o să aibă niciodată un răspuns. Îmi dau seama că nu ştiu ce îţi place, nici măcar culoarea preferată, nu ştiu de ce ţi-e dor, nu ştiu ce îţi place la mine, sau de ce vrei chestii mari, peste 2 ani, şi e şi mai dubios că nu mă deranjează, îmi alimentează nişte vise construite pe speranţele că vrei aceleaşi lucruri la care mă gândesc eu, şi mă entuziasmez aiurea, şi visele alea devin uşor-uşor planuri. Şi mă sperie chestia asta, penru că ultimele dăţi când am făcut asta a fost un dezastru total, din care nu m-am ales decât cu ani, sau luni, de suferinţă pentru nimic altceva în afară de faptul că sunt o retardată, şi că niciodată nu am umblat cu cine trebuie. Sau faptul că eşti cam la fel ca mine, mai mult sau mai puţin, şi tu eşti familiarizat cu chestii de nebunie de moment, sau măcar înţelegi ceva din anarhie, sub orice formă de-a ei, şi.... Pula mea, nu ştiu, poate nu face sens, dar deşi mă gândesc la chestii mari, şi mi-e frică de ele, aş putea să omor pe cineva doar ca să fie realitate.

"La ce te gândeşti?"
"Habar nu am de ce am scris aşa ceva...."



Deigur, mai e şi partea aia în care tot ce s-a întâmplat aici, e doar o altă discuţie pe care nu o să o avem niciodată... Nu ştiu ce imagine ai despre mine...

"Nu voiam sa iasă aşa, voiam să rămână totul aşa cum era. Sa visez în continuare, încercând să schimb ceva ce nu poate fi schimbat, să fiu un nimeni, aşa cum eram."
"De ce?"
"Pentru că timp, şi pentru că distanţă, şi pentru că viermii erau împotriva noastră, şi naziştii nu erau de acord."
"Eşti o idioată."


Voiam să ies, totuşi, din chestia aia în care îmi trăiam viaţa împieducându-mă de paturi de spital. Dar, civilizaţia mă obliga, şi încă mă mai obligă, şi trebuie să uit tot ce am învăţat, să mă coformez. Mereu o să trebuiască să fac asta, chiar dacă scriu pentru molii şi unicorni. Oricum, dorm într-un stup de viermi despre care nu percep mai nimic.

"Bună dimineaţa, pentru sufletul tău!"
" Nu suferi despre libertatea pe care nu o ai, şi să îţi placă tot ce faci, şi tot ce simţi, oamenii nu te simt, e ok, nu trebuie să fi panicată aiurea."
"De ce aş fi panicată?"
"Pentru că urăşti oamenii, şi mai ales atingerea lor. Se observă."
"Nu am sentimente, sau ani lumină. Dar eu mă bucur, nu-mi pasă ce crezi."

Ştiam că mă bucur, pentru că am ajuns la concluzia că timpul trece, şi nu trecem noi prin el, că a fi copil, naivă, să visezi mult, să fie totul o simbolistică care e continuă, nu mă ajut în a muri liniştită.Să văd că încep să am probleme, dar să cred că nu o să conteze.
Pentru că tata nu mai e copil, şi nimic nu e uşor.
Pentru că într-o lume de duzină, mi-am pierdut simţul de "acasă", pentru că a devenit doar un loc plin de alcool şi fum de ţigară, prin care trec pentru că sunt om, şi pentru că părinţii contează, nu vremea când "tot ce aducea în heroieşti bucurină" devine o preocupare continuă. 

11:56

"Mai ţii minte momentele alea în care m-am îndoit de tine, cam cum se îndoiesc unii de oamenii ajuns pe lună?"
"Nu, nu chiar, de ce?"
"Viziunile tale sunt mai de căcat decât unghiile mele cu violet de genţian pe ele."
"De ce ai violet pe unghii?"
"Mi-am făcut părul mov."
"De ce?"
"Că aşa am vrut eu. Nu, nu am făcut-o pentru tine, cum nici nu ma îmbrac pentru tine, ci doar ca să pot să mă admir când trec pe lângă vitrine."
"Ai cumpărat bere?"
"Nu, am luat vin. E mai ok aşa."

Nu ştiu dacă chiar e mai ok, sau dacă ungiile mele chiar arată naşpa, dar nu mai beau bere. Nu mai beau, mai bine zis, decât uneori, şi atunci e vin.

"Nu am mai vorbit de ceva timp."
"Vorbim zilnic."
"Da, dar nu chestii importante. Vorbim lucruri care nu au sens."
"Părul tău mov nu are sens."
"Nu neg, dar nici nu-ţi dau dreptate."

Hai să nu mai schimbăm nimic, chiar dacă nu e totul bine. Niciodată nu o să fie bine, sau nu total, cel puţin. Mereu o să se poată mai bine. Mi-ai consumat liniştea în timp ce consumam stelele unor oameni care nu erau ai mei. Nici tu nu eşti al meu, cum nici eu nu sunt a ta. Eu sunt a mea, tu eşti al tău. Mai înainte de orice.

"Ştii, de multe, foarte multe ori nu înţeleg nimic din ce scri."
"Asta e bine."
"De ce?"
"Te provoc să te gândeşti, măcar cât să încerci să înţelegi ceva."
"Păi da, dar nu înţeleg."
"Da, dar ai gândit ceva, chiar dacă nu ai înţeles. Şi, până la urmă, cine ştie. poate că ai înţeles, doar că nu ţi-ai dat seama."
"Te uiţi prea mult la House."
"Da, dar e mai bine decât să o ascult pe colegă-mea când vorbeşte la telefon. Şi ştii ceva, îmi bag pula în a fi sinceră! Niciodată nu e mai bine, zilele oricum trec şi noi murim pe secundă ce trece!"
"Îţi mai pun un pahar de vin..."

12:09

AS: m-am mutat, parţial. Sunt si aici.


"Mi-ai zis că orice s-ar întâmpla, o să mă alegi pe mine..."
"Dacă stai să te gândeşti, te aleg pe tine în fiecare zi. Indiferent dacă eşti acasă, sau la kilometrii depărtare. Aleg să stau cu tine, să împart momentele de magie cu tine, în timp ce mergem prin lume, şi călcăm pe toţi cei care ziceau că nu o să meargă."

Te-am ales pe tine fără absolut niciun motiv, poate din curiozitate. Dar, faci totul să pară real, şi e bine. Şi ştiu privirea aia, e aceeaşi care acum 5 ani mă făcea să zâmbesc ca o idioată 10-15 minute după ce treceam pe lângă tine. Să-mi vezi atacurile de panică, nesiguranţele, speranţele, lipsa de control, dificultatea de a lua decizii, în timp ce stau într-un colţ de cameră şi mă uit pe geam.

"Te las să fi furtuna care mă cuprinde, de fiecare dată. În fiecare zi."
"Te-aş alege la infinit. Din nou, şi din nou. Sunt un dezastru ambulant, nu ştiu când să tac din gură, sau ce să spun atunci când nu pot vorbi şi patul nu mai e cald. Sunt nesigură pe mine, în aceeaşi măsură în care mă îndoiesc de oamenii din jurul meu. Respiră pericolul şi demenţa în ceafa mea. Dar te vreau."

Muzica a început, tu dansai în silabe, iar eu mă pierdeam în lumina lunii şi felul în care se vedea pe pielea ta.

"O să vin după tine. Când o să auzi un clinchet de clopoţel, sau ce căcat e ăla de la gâtul unei pisici, să ştii că sunt aproape."


Asta e pentru toate momentele în care nu am ştiu ce să zic, sau ce decizie să iau.