Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

joi, 12 mai 2016

51220016

"Ascultă asta..."
"De ce?"
"Pentru că nu auzi ce trebuie, şi asta e mai bine, chiar dacă o să îţi ating sufletul cu gri."
"Niciodată nu înţeleg ce vrei să zici..."

Ştiu asta. De asta nu mă opresc..
Pentru că nu auzi fanfara care cântă noaptea, sau vioara din parc. Pentru că nu înţelegi meditaţia, pentru că mă laşi să-mi fie frică, să te vreau pierdut. Pentru că nu asculţi înainte de a judeca, răni, cataloga. Nu , mâinile mele nu sunt cum au fost, de aia am poza aia, pe care am folosit-o la admitere. Nu, costele nu sunt ok, şi nici picioarele, nici talia, nici gâtul, nici cotul drept... De fapt, nu ştiu ce e bine, sincer.

Dar el mi-a zis că primul lucru pe care l-a observat la mine a fost forma buzelor. În timp ce prietenii îmi spun că au remarcat ochii, şi prietenii vechi recunosc că am ochii trişti, dacă te uiţi mai atent. La fel cum sunt verzi, şi nu pentru că sunt roşii. Pentru că cineva mi-a spus la un moment dat că sunt un înger. Şi pentru că ea mi-a zis că sunt ultimul unicorn. Şi trebuie să-i demonstrez ceva, să duc ceva până la capăt, deşi n-am mai scris de luni bune. Pentru că trebuie să-l fac mândru, deşi nu cred că-i mai pasă, sau o să considere ceva.

Mi-am construit  un tron, şi cânt ceva vesel, că poate aşa îmi tace vocea din cap.

"Merg printre zombie şi îmi spun că ce frumos e sentimentul! Ignor că nu simt nimic, că am gheaţă în piept, ca o fantomă, şi trebuie să simt ceva ca să ajung acasă. Spune-mi că nu o să pleci niciodată, şi arată-mi ce nu văd, pune-mă în genunchi şi fă-mă să deschid ochii."

Nu ştiu dacă eşti ce-mi trebuie, şi îmi pun la îndoială un întreg viitor.
În care te ţin de mână prin iad, şi mă târăşti prin flăcări.
În care oricum vin cu tine.

"Vino lângă mine, vino cu mine, varsă-te în mine, şi lasă-mă să te respir. Ca un fel de oxigen, şi gravitaţie."
"Nu încă nu înţeleg....."
"Du-te-n pula mea!"


Pentru o secundă mi s-a părut prea politicos felul în care te scriu şi creez.
Mă gândesc că o să fie oribil că nu o să te las să mori niciodată. Poate când o să mor eu, dacă nu mă reîncarnez în acelaşi timp cu tine, şi tot restul de chestii...


"Cine ar face aşa ceva?"
"Un copil."
"Ai aproape 22 de ani, termină."
"Uite, vezi, asta ai înţeles niciodată... Nu sunt pregătită pentru tot pachetul de a fi adult, o să-mi fie frică de bărci în continuare, o să îmi fie frică de cum mă descurc, nu o să am totul sub control, o să am mood swings, şi momente în care o să vreau să-mi pun ştreangul de gât. sau să pierd intenţionat controlul asupra lucrurilor, când o să las totul în spate, pentru că e prea mult. Că o să fiu indecisă."


Ai continuat să judeci. Şi să rămâi acolo, ca mai târziu să faci mişto indrect


Trimiteți un comentariu