Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

sâmbătă, 11 iunie 2016

Odă pentru somn

Toate melodiile pe care le aud sunt atât de reci. Să nu am încredere într-o persoană perfectă, şi în ceva atât de lipsit de greşeală, dar ştiu câte ceva despre întuneric şi durere.
Da, nu am făcut prea mult timp umbră locului în care sunt, şi asta nu pentru că n-am stat aici mereu.


"Stai jos!"


Sunt aici unde m-ai lăsat, la fel de jos, la fel de mică.
Nu am radio în maşină.
Nu am sunet.
plămânii mei se măresc şi pe urma se anulează, şi urăsc maşina asta, în timp ce pielea mea îmi aduce aminte pe cine am omorât.
Desenez blocuri pe pereţi mult prea albi pentru a suporta sunetele mele negre.
Am arme pentru toate mâinile voastre, dar voi nu ştiţi să le folosiţi, la fel cum eu nu ştiu cât rom trebuie să beau.


Prinde-mi respiraţi, şi cunoaşte-mă tu. O să mă pierd în sunet, şi fantoma ta o să fie aproape de mine. Eu sunt pe afară, tu eşti pe lângă, sau pe jos, nu mi-am dat seama. Am minim 2 feţe, şi nu sunt una din ele. Am nevoie de ajutor să le dau jos, pentru că am căzut iar. Nu mă lăsa să plec, pentru că eu am să o fac fără niun fel de reţinere. Pentru că nu cred ce se dă la TV, chiar dacă e ce vreau să văd, pentru că ştiu că nu-mi trebuie, şi că mi-am ucis visele.
O să fac bani pentru că o să-mi vând părul. Obişnuiam să spun că vreau să mor până ajung bătrână, dar acum am început să nu mai gândesc aşa.
Trimiteți un comentariu