Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

sâmbătă, 2 mai 2015

1 şi 2

M-ai întrebat de ce m-am apucat de scris. O să îţi răspund aici.
Ce altceva puteam să fac, când aveam 15 ani, ţineam degetele apropiate de coaste, pentru că altfel nu puteam să îmi controlez mâinile din a tremura, şi dacă nu le opream se întindeau după lame?
Am început să umplu locurile goale lăsate de tine cu linii albastre între spaţii goale.
Pentru că atunci când trebuia să fie cineva lângă mine când mă trezesc şi visele mele se fac una cu lumina soarelui, care începe să ardă din ce în ce mai tare, şi ţigara de după sex nu mai înseamnă nimic.
Am auzit cuvinte mai frumoase în capul meu, venite din vârful pixului. Mult mai frumoase decât orice mi-ai fi spus tu vreodată.
Am schimbat pixul, şi acum scriu cu cerneală neagră, pentru că e vorba de altă poveste.
Cred că tot eşti în ceea ce scriu, până la urmă.
Nu îmi promite că o să rămâi. Nu o să rămâi. Sau eu nu o să rămân. Nu ştiu. În orice fel. Pur şi simplu, aşa se întâmplă, şi asta e. Pentru că noi nu suntem făcuţi să rezistăm, şi nici dragostea nu e. Ştiu că eşti sigur că mă iubeşti. Şi sunt sigură că aşa e. Dar nu o vei mai face. 
Respir doar de 21 de ani, şi tu ai 23 de dimineţi leneşe în oasele tale, şi mai ai puţin şi o să cazi de la marginea lumii. 
Mie mi-e dor de oameni care nu trebuiau să mă atingă. Oameni care şi-au scris numele în mine ca pe scoarţa unui copac. M-am ofilit cu greutatea de la "Adio" şi săruturi  care însemnau mai puţin decât trebuiau.Pentru că am tot căutat metode prin care să te fac să rămâi, şi atunci când credeam că am reuşit, tu adormeai lângă altcineva.
Pentru că lucrurile care dor cu adevărat, nu sunt cele care te-ai aştepta. Uneori, poţi să fii în mijlocul supermarketului şi te abţi din a vomita, încercând să îţi dai seama că nu e o idee bună să umplii tot locul de sângele care e în tine, care nu mai are ce căuta acolo, şi care e cea mai avantajoasă decizie pe care poţi să o iei când te uiţi la pâine. Lucrurile mici.
Toată lumea crede că sunt misterioasă, dar am gura pur şi simplu cusută cu părţi moarte din iubiri care nu au fost reale. Şi sunt atât de tăcută pentru că oamenii au luat prea multe din mine, încât abia pot să deschid ochii, să uit de gură, şi să realizez că cea mai urâtă parte din faptul că lucrurile mor, e că eu nu mor cu ele, ci doar mă duc la înmormântare şi să le vizitez mormântul când sunt beată. 
"Tu eşti beată tot timpul. Atât de beată că nu poţi să te mai ţii pe picioare."
Poate că nu suntem făcuţi din univers, dar oricum în interior avem sânge şi oase şi organe care la un moment dat o să ajungă să fie împrăştiate peste tot în jurul nostru, şi noi nu o să avem nici măcar cea mai mică idee ce se întâmplă.
Pentru că nu poţi să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic, că nu ne-am pus împreună bucăţi rupte din noi, eu din tine, tu din mine, eu din mine, tu din tine.
Trimiteți un comentariu