Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

miercuri, 29 aprilie 2015

29


Pentru că la un moment dat am obosit. Am obosit să caut persoana aia care era singura care îmi oferea acel "acasă". Am obosit să stau toată noaptea trează, şi ziua să te învăţ.
Pentru că te urăsc pentru câtă putere ai putea avea asupra mea, pentru că ai putea să mă înveţi ca pe o carte. 
"Eşti ca o carte închisă cu indexul la vedere..."
Când cineva mi-a spus asta, mi-am dat seama că a reuşit să "citească" ceva ce era doar al meu.
Pentru că e momentul ăla când mă simt urâtă, pentru că oamenii urâţi sunt singurii care ştiu ce e frumuseţea de fapt. Din motive pe care nu o să stau să le explic, vreau să fie de la sine înţelese.
Să ai cearcăne la ochi, oboseala să fie evidentă, să nu ştii prea bine cine eşti, de ce eşti, cum eşti, dacă moartea sau viaţa te încântă, sau speranţa că în curând totul o să se termine.
Las oamenii care intră în contact cu mine să mp schimbe. Să îmi spună ce ar trebui să fac când am facturi de plătit, care să mă facă să fiu tristă, somnoroasă, să îmi pun întrebări. Să-mi dea lucruri care să calmeze o depresie continuă. Care să mă facă să înţeleg pe cine ar trebui să omor dacă ar începe un război, ce să fac când nu mai am bani, când o să-mi cadă părul. 
Dă-mi un mesaj când eşti singur.
Fă-mă să simt, dar nu din nevoie,
Fă-mă să vreau altceva, mai mult, nimic, tot.
Să îmi fie frică. Frică şi atât.
Bem ca să ne amintim, să uităm, sau pentru că nu ne cunoaştem?
Ei pleacă, tu rămâi.
Uită-te la tine, te-au tot rupt în bucăţi până acum, lumea s-a contractat şi metamorfozat încontinuu.
Tu nu.
Eşti în centru, dar sufletul tău s-a auto distrus înainte să ştii unde eşti. S-a ascuns de tine.
Pentru că munţii sunt arhitecţi, valurile sunt nori, şi norii sunt marea.

Trimiteți un comentariu