19

Albastru peste tot, şi nimic prezent în realitate.

Am adunat peste 20 de ani de realizări infime, şi am un portofoliu plin cu amintiri care nu fac decât să mă distrugă.

Dulce mormânt al tinereţii mele, cu vântul care îmi şopteşte că nimeni nu mă iubeşte.

Am murit la apus, reînviu la răsărit.

Gândul mi-a zburat la tine, dar tot nu te privesc cu ochi de fiară. Pentru că sunt aici, nu mă vezi. Două lumi diferite, să te sărut şi să simţi durerea mea, să simţi cum e să trăieşti ziua şi să te sinucizi noaptea. Să fii izolat de realitate.

Sârmă ghimpată, sau trandafir?

Nu vreau să te doară.

Pentru că, vezi tu, nu e atât de uşor pe cât ai crede. Niciodată nu a fost uşor. Nu, nu e totul în alb şi negru pentru mine, deciziile nu sunt uşoare. Caut o persoană care să ia decizii în locul meu.

24 din 24 voi scrie, chiar dacă nu am nici un fel de profit din asta.

Nu mai pot să dorm, fără să mă trezesc cu amintiri false.

Mâine de la cap, dar mă vrăjeşte noaptea.

Glasul meu în cuvinte o să rămână ca o moştenire. Pentru că nu cred că o să mai las altceva.

Durere transpusă în litere, în beţie de cuvinte, şi miros de culoarea verde.

Realitatea m-a consumat, oamenii m-au distrus.

Scriu rânduri, ca să las ceva în urmă.

Dacă am să cad, am să mă duc. Nici eu nu ştiu unde, dar nu am să mă întorc din nou. Nu se merită, sau se merită prea mult.

E ciudat că visele m-au împins în realitate, şi am strâns regrete cât pentru 1000. 

Nu ştiu nimic despre mine, şi văd totul în doliu.

Vreau o strângere de mână, şi după o strângere de gât.