11

Ideea de bază e să nu spui nimic, nu-i aşa?

Cel mai amar fruct al fericirii.

Ţi-am auzit vocea, dar nu credeam că eşti tu. Mi-era frică, dar nu mă simţeam laşă.

Pentru fiecare dragoste pe care ai umplut-o de vânătăi, iau o parte din tine, şi pentru ei, îmi îngrop unghiile în piele. Te-am îngropat în mine, te-am înghiţit bucată cu bucată. Poate că a fost vorba de o conincidenţă, masochism, sau plăcere pură. Sau toate. Nu ai de unde să ştii.

Eu nu întreb, tu nu spui.

Pentru că mi-e mult mai uţor să îmi imaginez că tu nu ai făcut mai multe decât mine.

Că sinceritatea cu care pot să recunosc anumite lucruri poate să te sperie, tocmai pentru că nu te-ai fi gândit la aşa ceva.

Nisipul şi oceanul să ne ţină companie, şi tu să vi de bună voie.

Poate că o să mai am momente ca acum. 

Ia-mă de mână şi spune-mi că imaginaţia mea a devenit prea reală, pune stăpânire pe realitatea mea luată ca întreg.Împărţeam lumea cu atât de multe persoane, încât fiecare avea un colţ al lui. Şi, mereu sfârşeam prin a sta singură într-un colţ, al nimănui, unde nu puteai defini nimic, şi nimeni nu observa.

Ia-mă toată şi lasă-mă în vieţile altora.

Am promis că o să scriu în continuare.

Nu, nu mă simt rău. Dar undeva în mine, ceva moare în fiecare zi.

Poveşti spuse la 4 dimineaţa, pe un acoperiş al unui bloc care nu ai idee unde e.

Majoritatea timpului mă holbam la o foaie albă de hârtie, realizam că eu sunt aici, şi nu, nu mă simţeam rău.

Taie-mi visele în bucăţi, pentru că nu mă simt bine în seara asta.

Cineva pleacă oricum.

Pentru cine ştie cât timp. 

Cineva vine mereu.

Tu şi eu, la unison.

Pentru că în alt fel  nu ştiu. şi nici nu vreau să ştiu.

Unoeri, simt cum tu nu eşti aici, dar prin preajmă, undeva unde e şi numele meu, uitat în vânt.

Ţi-am aruncat numele şi mâncat amintirile de la balcon.