Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

marți, 24 august 2010

Nu e ok !!!


Sunt prea egoista ca sa fiu de ajutor , sau de folos cuiva , si chiar sunt constienta de lucrul asta.
Acum... lamureste-am si pe mine cu ceva [Jerry , oricine , la dracu !] :ar trebui sa blestem cerul pentru ce mi-a luat , sau sa ii multumesc pentru ce mi-a lasat?
Nu , mie nu mi-e teama de momentele in care totul e posibil . Mie mi-e frica de previzibilitate. Nu inteleg...Daca ceea ce vad eu , atat in lumea mea , cat si asta reala ,e realitatea , de ce mai ma plang ?
Sunt singurul dusman al viselor mele , al capacitatii , vointei , increderii mele . De ce nu accept lucrul asta odata pentru totdeauna?
Nu credeam ca am sa invat sa mor vreodata , dar uite ca am facut si lucrul asta , cand nimeni nu mi-a fost aproape , cand nu i-a pasat nimanui de mine.

[repet : ]
Cauta-ma ca sa ma gasesc.
Destul de multa lume mi-a spsu sa nu mai iau viata in serios , dar nu am cum . Nu pot sa fiu altfel ! Sau poate ca pot , dar nu am incercat sa ma schimb.
Mereu , sau cel putin de cand tin eu minte , ma lupt cu tristetea , melancolia , nostalgia , criticile , sentimentalismul . Nu am vrut niciodata sa ajung ca restul lumii , am vrut sa fiu altfel , sa fiu EU. Vreau personalitatea mea , nu faurita de altii , ci de mine . Nu am vrut niciodata sa ma deschid in fata unor oameni care profita de anumite slabiciuni. Dar am facut-o pentru ca sunt mult prea slaba ca sa rezist in fata rautatii lumii.
La mine , frica se prinde de suflet. Dar pot sa aleg sa zbor , sa nu mor , sa spun"te iubesc". Vointa mea ,in schimb , e facuta bucati.Si eu sunt singura vinovata de asta.
Am momente in care daca as sti adevarata culoare a cerului , as fi salvata .Nu imi place albul cu care nu sunt obisnuita , nu-mi plac anumiti oameni , nu-mi place ca eu am ramas in comuniune cu acel copil din mine. Eu vreau sa il omor.
Vreau sa privesc viata si realitatea asa cum e ea. Nu vreau sa mai cred ca pot schimba ceva , pentru ca nu pot.
Vreau sa merg in directia rasaritului , sa ajug in locul de unde incepe curcubeul.Nu mai vreau sa incerc sa schimb oamenii , nu mai vreau sa fiu asa slaba si naiva cum sunt eu . Nu vreau sa ma mai critic atata , pentru ca nu am cum sa fiu perfecta. Ar cam trebui sa accept lucrul asta...
Trimiteți un comentariu