21

"Ştii ce mi se pare uimitor?"
"Ce anume?"
"Faptul că trăim într-o lume atât de mare, dar atât de mică, în acelaşi timp. Adică, planeta asta e enormă. Şi, uită-te la noi, de exemplu. După 4 ani, ne-am reîntâlnit. Şi acum sunt mai flămând de tine, ca niciodată."
Scriitorii romantici au nevoie de o rază de soare, şi cam atât. Şi mă încălzeşte faptul că scriu despre tine, că nicio altă tipă nu o să miroasă ca mine, şi că niciuna din ele nu o să poată să te agaţe, aşa cum o fac eu când scriu sau povestesc. Regulile sunt simple, şi transmitem mii de stări.
"Dă-mi muzele tale."
"Nu pot."
"De ce?"
"Pentru că tu nu ai avea ce să faci cu ele, şi pentru că nici eu nu ştiu care sunt muzele mele, de fapt. Nici măcar nu ştiu dacă am aşa ceva."
"Trebuie să ai..."
"Zici?"
"Cred."
Chestia e că realizez cât m-am schimbat, că nu mă mai lupt pentru aceleaşi chestii pentru care se luptă toţi. Înainte de a fi urâţi sau frumoşi, suntem oameni, deci suntem pământ.
Societate dezinformată.
Nu, nu am haine din vitrină, am obosit, mă sting ca un asfinţit. Dar, tu eşti cu mine, deci îmi pare bine.
"O îmbrăţişare spune mai multe."
"Locul meu e aici, şi tu eşti la fel de emotiv."
Ai venit şi ai plecat din viaţa mea, dar tot te-am ţinut minte.
Încă mă mir.
"Ştii că am colorat peisaje cu versuri mute, nu?"
"De ce te subestimezi şi nu te crezi?"
"De ce mi-ai întors întrebarea?"
"Ţi-e dor de mare?"
"Ce simţi când taci?"
"Cine eşti când nu te vede nimeni?"
Ambrozie la final de întrebare, cu melodii triste pe fundal, pierdute în pereţi reci.
Nopţi albe şi zile negre. Dau un drog pe noroc. Poate şi mâine o să fie la fel, şi acasă o să se schimbe atmosfera.
Mereu e vorba de bani, şi din intenţii bune nu poţi să trăieşti. Cei dragi sunt străini, şi doare să le văd zâmbetul ăla fals pe chip.


"Oamenii te ocolesc."
"Ştiu."
"De ce?"
"Pentru unii, sunt un monstru. Pentru alţii, sunt om. Pentru alţii, sunt mai mult decât om, dar nu supraom. O voce, cineva care scrie, o nebună."
"Ăsta nu e un motiv."
"Nu, astea sunt toate motivele."


Fumam o ţigară, beam cafea din cereale, şi nu vedeai copilul din mine de altădată.
"Ai crescut frumos."
"Nu-mi mai plac oamenii."
"Ai crescut frumos."
"Vreau să ne fie mai bine."
"Ai crescut frumos."
"Te simt ca pe mine. Ascultă-mă că şi eu te ascult."
"Deschide uşa, plângi, ia o noapte prea lungă şi hai să o facem zi. Pentru că nici eu, nici tu, nu mai credem în cai verzi pe pereţi."
"Ascultă cu mine ploaia."
"Locul tău e aici..." mi-ai pus capul pe pieptul tău.


Ştii, oamenii cu mâinile reci au ţinut suflete de gheaţă. Asimilam trăsături improprii, şi mergeam într-o scară de bloc. Nu, nu sunt mândră. De aia citesc aşa mult, pentru că am lucruri de care nu sunt mândră pe care vreau să le uit, sau să compensez acum pentru ele. Noi nu suntem noi. Cele mai bune zile erau alea când nimeni nu o luase pe alt drum.
"Nu trebuie să te rupi în bucăţi pentru a-i ţine pe restul întregi."
"Nu am nevoie de altcineva. Ştii, ochii ăia mari şi căprui ai tăi, m-au făcut să vreau să rămân aici, să am speranţele undeva în cer, să iubesc din nou. E numai vina ta!"
"De ce e vina mea?"
"Păi, dar a cui să fie?"
"De ce pula mea dai vina pe mine pentru că eşti om?"
"Pentru că mi-am promis că nu o să mai simt nimic pentru nimeni."
"De ce dracu ai face asta?"
"Pentru că sunt o proasta, de ce căcat crezi?" şi a şuierat un fel de poveste lungă spusă pe scurt.
"Te iubesc."
"O să uiţi asta."
"De ce zici asta?"
"Pentru că aşa e de fiecare dată."
"Care fiecare dată?"
"Când cineva îmi spune că mă iubeşte."
"Dar eu chiar te iubesc."
"Te cred."
"De ce căcat eşti aşa dificilă şi încăpăţânată?"
"Îţi ziceam doar. Taci din gură."
"Aş pune vanilie şi scorţişoară pe tine."



Lasă-mă să mai dorm 5 minute, doar ca să pot sta cu capul pe pieptul tău, ca să pot auzi felul în care îţi bate inima, lasă-mă să îţi mângâi faţa şi pielea, lasă-mă să scriu pe tine. Atinge-mă fără să mă atingi, pentru că asta mă atinge unde trebuie. Să te văd în halatul meu pufos şi gri, să fii fericit pentru că eşti şi pentru că sunt. Respiră-mi în palmă, pentru că nu e vina mea. Nu e vorba de bani. Aş sta cu tine, să fim amândoi goi prin dormitor, să stăm pe jos, direct. Nici măcar nu îmi pasă. Pentru că ai fi cu mine, şi aş fi cu tine. Noi doi, sinceri, goi, fără măşti.

"Unde e berea?"
"În frigider."
"Îţi văd sufletul."
"Spune-mi ce ai făcut până acum, pentru că eşti rece şi te simţi bătrână."
"Sunt mai tânără ca niciodată."
Nu. Sunt mai fericită.
"Ăsta e răspunsul."
Viaţa modernă o să ruginească, taci din gură, şi locul ăsta o să moară înaintea noastră.