Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

vineri, 12 iunie 2015

12

"Lasă-mă în pace!"
"Eşti încăpăţânată degeaba. Din nou."
"Ştim amândoi că nu e aşa." un şuierat împreună cu o rugăminte să mai rămâi.
Pentru că ai curajul să vorbeşti despre ce iubeşti, când în fundal se pierde fumul de ţigară. "Ai suflet de scriitor, dar te cred mai nebună decât ar trebui."
Vrei răspunsuri? Întreabă-mă, pentru că te iubesc şi mi-e teamă. Pentru că o să pleci, într-o bună zi, la fel ca toţi ceilalţi.
"Ia-mă în braţe..." Nu, tu nu o faci la comandă. M-am strecurat printre mâinile tale, ţi-am încătuşat degetele.
"Zi-mi că ai citit ceva."
De ce insişti atât de mult pe asta? Mi-ai zis că îţi place sclipirea aia din ochii mei când îţi povestesc ceva ce nu numai că nu te interesează, dar care mie mi se pare cel mai important lucru de până acum.
Covorul ne-a luat în braţe şi lumina ne-a zis să ne băgăm la somn. Apa care curgea isteric m-a convins să îmi aprind altă ţigară, deşi mi-era somn.
"Hai să bem o cafea."
"Fac eu, sau faci tu?"
"N-ai înţeles. Hai să bem o cafea undeva. Vreau să stau cu tine, cu cafeaua, ţigaările, scrumieră, căni, farfurioare şi meniuri de fiţe."
"N-avem bani."
"Am primit eu bani de unde am lucrat data trecută."
Cât?"
"Nu contează. Îmbracă-te."
"Nu am haine pentru locuri de fiţe."
"Nici eu. Hai să fim noi, nu contează unde ajungem."
Erai confuz şi se vedea în ochii tăi mari. Mai mari ca până acum.
M-ai pierdut, dar când m-ai prins de talie, şi mi-ai muşcat umărul, mi-am dat seama unde sunt, şi de ce e mai "acasă" ca orice alt loc de până acum. Orice altă persoană.
Mai bine zis.


"Mereu am vrut să am o poză cu noi."
"De ce? Şi cum adică, mereu?"
"Bine, acum ceva timp, era vorba de altceva. Acum e, din nou, altceva."
"Explică-te."
"Acum câţiva ani, mi-ar fi plăcut idee în sine de a avea o poză cu noi doi. Chiar dacă nu aveam nici măcar un motiv să vreau asta. Acum vreau să am o poză cu tine, sau cu noi."
"De ce?"
"Sincer? Habar n-am. Pur şi simplu, vreau asta."
"Ce mai vrei?"
"Multe..." s-a strecurat un fel de viitor cu tine printre literele şi sunetele astea.
Mi-ai scris în culori pe spate, umeri si mâini, in timp ce încerc sã-mi dau seama ce amume nu am apucat sã scriupe spatele tãu.
Trimiteți un comentariu