" Why do i repeat myself for you? "
Am crezut intotdeauna ca o sa fiu mereu convinsa de faptul ca nu se atrag decat contrariile.
Dar, de ceva timp, am descoperit ca pot sa tin la cineva care imi seamana, cu care am destul de multe lucruri in comun, pe plan spiritual si/sau intelectual, si ca nu ma deranjeaza asta.
Doar mi-e teama.
Mi-e teama ca o sa ajungem sa ne autodistrugem, sau sa ne distrugem unul pe altul.
Inconstient.
Mi-am gasit iarasi refugiul in muzica.
Doar anumite melodii, de care se leaga atat de multe amintiri.
Nu o sa imi pun intrebarea "De ce mi s-a intamplat mie asta?"
Nu am niciun motiv.
Poate ca imi pierd din "farmec" si scrisul isi pierde, automat, din "valoare", dar niciodata nu o sa scriu ceva ce nu e in concordanta, preferabil totala, cu mine, in momentul in care scriu. Nu as putea sa fac asta.
M-am convins de faptul ca mi-am intalnit "ingerul pazitor" in prieteni.
Mai exact, intr-o singura prietena, care stiu ca o sa citeasca asta, si ca o sa ma inteleaga, la fel cum m-a inteles in tot timpul asta de cand ne cunoastem, care nu m-a judecat niciodata, indiferent de ceea ce ii ziceam ca am facut, sau ca as face, care stiu ca o sa fie mereu acolo pentru mine, chiar si la un telefon distanta, care ma accepta asa cum sunt, ca o sa mergem impreuna peste tot, ca o sa ajungem in toate locurile in care vrem, ca o sa facem tot ce ne-am propus, ca o sa ramana la fel de frumoasa si de buna cu mine, indiferent ce i se va intampla. Pentru ca la fel cum ea a fost buna si totul meu, la fel o sa fiu si eu pentru ea.
Pentru ca merita mai mult, mult mai mult, si pentru ca vreau s-o ajut sa ajunga ce si cum si unde vrea ea.
Pentru ca asta ar trebui sa i se intample.
O viata asa cum vrea, cum ii trebuie, si pe masura ei, si in niciun caz mediocra.
O viata care sa o faca fericita.
Pentru ca ea m-a salvat, pentru ca nu am putut sa concep ca o sa aud lucruri mai frumoase decat mi-a spus ea, pentru ca a fost langa mine si cand voiam sa o dau la o parte, pentru ca nu voiam sa o ranesc, pentru ca nu as vrea sa o ranesc vreodata. Pentru ca o apreciez si pretuiesc prea mult sa las sa i se intample ceva.
Si daca am gresit cu ceva fata de tine pana acum, sau daca am s-o fac, imi cer scuze.
Nu meriti asta si nu am vrut, si nici nu o sa vreau vreodata.
Am impresia ca m-am schimbat mult, si poate ca prea brusc, dar nu o sa incerc sa redevin ceea ce m-a facut societatea sa fiu.
Mereu mi-am pus intrebarea "Ce si cum am fost inainte sa devin ce au vrut altii?"
Poate ca nu-mi voi gasi niciodata raspunsul la aceasta intrebare, dar o sa il caut.
Vreau sa fiu reala, sa stiu ca pot sa ma plac, ca nu o sa ma simt aiurea daca trec pe langa o oglinda, ca o sa ma accept, si ca o sa dau tot ce e mai bun din mine, chiar daca nu o sa ii pese nimanui.
Si mi-ar placea sa fac lucruri frumoase, chiar daca nu ii va pasa nimanui.
Inchide-mi ochii si uitat-te in cele mai ascunse colturi din mintea mea, pentru ca tot ce simteam s-a pierdut in timp.
Si azi ma pierd eu.
Mi s-a spus ca nu voi supravietui, dar inca o mai fac.
Si mi-ar placea sa pot sa ajung la un anumit moment in care sa ma uit in urma mea, si sa pot spune, total sincera si mandra de mine, "Uite prin cate am trecut si inca mai sunt aici, inca mai rezist, inca mai pot, inca mai am farmecul meu."
Da, sunt produsul oamenilor care au trecut prin viata mea, si care or sa o mai faca.
Dar nu ma deranjeaza.
Chiar deloc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu