Totul este la fel oricat de mult timp ar trece. Nimic nu se schimba si chiar daca s-ar intampla asta , nu s-ar observa. si dupa cum spunea cineva:
"Absurdul întrece realitatea. Realitatea întrece ficţiunea. Ficţiunea e realitatea mea, dusă la absurd."

marți, 22 octombrie 2013

Trezeste-mi sufletul

"Wel, abuse me until your heart is satisfied..."
In loc sa ne uitam la minciunile din noi, trebuia sa ne privim fix in ochi si sa recunoastem ca ne e frica.
Sa recunoastem ca amandoi voiam sa spunem atat de multe cuvinte, cu atat de putina importanta.
Nu mai am nevoie de cuvinte mari, cum nu mai am nevoie de niciun " Te iubesc " de la oricine altcineva.
Nu uita, intrun vis profund, nimic nu se termina.
Dar noi o sa incheiam cu un simplu "La revedere" pentru ca ne e prea teama sa spunem "Adio", pentru ca vrem sa avem macar speranta ca ne vom revedea, si totul va reveni la normal.
Ti-am zis ca atunci cand nu ma vei mai chema o sa se strice ceasul, si o sa se invarta invers. Ca mii de ganduri noi or sa imi umble prin minte, ca o sa imbrac totul in alb.Ca o sa gasesc cate un sens nou in chipul oricarui alt om.
Mi-ai cantat povestea, ca sa fi singur ca nu o voi uita niciodata.
M-ai dus aiurea si mi-am uitat ecoul.
Devin constienta de unele lucruri care pana acum mi se pareau atat de puerile, si acum stau sa ma intreb de ce anotimpurile sunt asa, de ce totul suna mai bine acustic, de ce minciunile sunt mult mai placute decat orice alt fel de adevar, de ce scriu cand nu ma simt comod daca stiu ca cineva citeste ceva din ce am scris deja..
Cred ca pot sa zic ca inca mai am sufletul de sticla, doar ca acum e ceva mai groasa.
Adu-mi aminte cum se respira.
Vreau sa pot sa vad totul in oameni, si sa stiu ca inca ii mai pot iubi.
Poate ca eu chiar am fost nascuta ca sa ii ranesc pe ceilalti, dar sunt mult mai nemiloasa cu mine.
Am distrus o lume la care am muncit mult prea mult.
Mi-ar placea sa stiu ca din toata parada asta o sa ramana mult mai mult decat a ramas deja, pentru ca noi ne schimbam in fiecare secunda.
Tu cine erai inainte sa iti spuna toata lumea cum trebuie sa fi?


" Sunt doar cuvinte, dar sper sa ajunga la tine, la fel cum au ajuns si notele cantate de mine. Vreau sa sti ca nu esti singura, si ca nu ai sa mai fi vreodata. pentru ca eu sunt aici. Pentru ca nu am sa las eu sa se intample asa ceva. Si poate nu o sa pot mereu sa te sun, sau sa iti dau mesaj, sau sa vorbim, dar sunt singurul care nu te va lasa niciodata, indiferent cat de cliseic suna asta. Si tu sti de ce. Niciodata nu am crezut ca o sa fie vreo persoana atat de importanta pentru mine, asa cum esti tu. Stiu, sunt mii si mii de kilometrii care ne despart, dar inima ta e aici, e acolo unde ai lasat-o, acolo unde te simti ca acasa de cativa ani. Si o sa am grija sa ramana asa totul. O sa te intorci aici, sigur o s-o faci, pentru simplul fapt ca iti urasti viata acolo la tine, pentru ca nu intelegi de ce nu ai plecat acum mult prea mult timp. Si pentru ca esti tu. Mi-a placut ca eu am gasit o fata cu un zambet trist in tine, o fata care are in continuare prea multe probleme cu ea insasi, care mereu a apartinut altcuiva, care voia mereu mai mult. Am stat si te-am asteptat intotdeauna, si stim amandoi ca asa am sa fac in continuare. Vreau sa te fac sa te simti frumoasa, asa cum ar trebui sa te simti. Nu, viata nu e plina de curcubee, fluturi, flori, zazmbete, dar alea care sunt vreau sa le impart cu tine.  Floarea ta preferata e inca intre paginile cartii pe care ai uitat-o la ultima vizita aici.
Nu ma minti spunandu-mi ca esti bine. Stiu ca nu esti. M-am prins de atata lucru, crede-ma. S-a schimbat si felul in care vorbesti, si vocea si-a pierdut din viata, si tu te-ai schimbat. Prea repede, prea brutal. Si iar simpatizezi cu aceleasi ganduri pe care voiai sa le uiti, nu-i asa? Stiu ca nu ai sa imi recunosti asta niciodata, dar adu-ti aminte ca or sa ramana semne. De cand nu ai mai dormit? Cat ai slabit? Cati nervi ti-ai facut? Cat ai stat sa plangi si sa te ascunzi? Cat de mult ai vrut sa nu te mai intorci in lumea asta, atunci cand ai fost in moarte clinica? Cat de goala te simti? Cat de indiferenta fata de sansele de a muri sau trai? Cat de mult ai vrea sa pui capul pe perna, sa te trezesti, si sa te minti iar ca asta fost un alt cosmar, desi stii foarte bine ca acel cosmar e chiar viata ta?De cat de multe din astea esti constienta? Cat de multa cafea bei, cat de mult fumezi, si cat de putin mananci?
Tu nu mai erai asa...Reusisei sa treci peste asta. De ce ai inceput iar?
Nu te-am mai vazut de ceva timp, dar fac pariu ca ai iar privirea aia goala, inexpresiva, si care m-a ingrijorat mereu...
Te rog eu, revino-ti, tu nu mai esti asa. Poti mult mai multe. " - S.Y. (asta a fost cel mai dragut lucrun din ultimele zile, nu ma puteam abtine nu il pun aici. )

Trimiteți un comentariu