Toata dragostea de care am dat, dar fata de care nu am niciun regret.
Daca ar fi ca totul sa se termine acum, as fi pregatita.
Macar acum putem sa iesim si sa spunem tot ce n-am spus pana acuma.
Atat mai am.
"Esti fericita?"
Asta mi se pare cea mai grea intrebare.
Pentru ca am prieteni, si o familie, la care tin mult prea mult ca sa le spun adevarul. Rad la glume, am momente in care ma simt bine, viata mea nu e oribila, s-ar putea sa fie si mult mai rau decat e deja.
Intotdeauna o sa se poata mai rau.
Dar apoi, cand e 3 dimineata, si stau singura in pat, gandindu-ma la viata, si punandu-mi tot felul de intrebari, ajung sa imi plang si sufletul.
Si brusc, sunt convinsa, sau ma conving, ca nimeni nu ma place, nimeni nu m-a placut, si nimeni nu o sa ma placa.
Cel putin, nu asa cum sunt de fapt, cand e dimineata si nu stau sa ma ascund, si ma tem de mine insumi.
Nimeni nu m-a facut sa ma urasc.
Doar am ajuns la concluzia ca merit auto-distrugerea.
Nu o sa uit niciodata discutia cu un baietel pe care am avut-o acum cativa ani, in parc.
El:" Esti cumva inger?"
Eu: "Poftim?"
El:"Mami mi-a spus ca acei oameni care au semne pe maini sunt ingeri pe acest pamant."
Eu: "Nu. Nu sunt inger."
El:" Ba da esti. Mami mi-a spus ca doar ingerii se ranesc singuri, pentru ca nu suporta viata pe pamant. Lumea asta ii distruge, si ei incearca sa se intoarca in rai. Sunteti prea sensibili pentru durerea altora, sau a voastra."
Eu:" Mama ta e foarte destepta.
El:"Da, asa e. Oricum, mami a ajuns acasa acum ceva timp. Si stiu ca e fericita acolo."
Nu, nu cred ca voi avea cum sa uit aceasta discutie.
Nu ma mai lupt cu demonii mei. Ei sunt aici ca sa ma invete unele lucruri.
In schimb, o sa stau cu ei la o cafea si o discutie, o sa le aflu numele, de ce au arsuri pe degete so zgarieturi pe picioare. Poate o sa fie si demoni ok.
Oricum, toti monstrii au fete de om, deci, de ce m-as mai complica?
As pleca de langa mine, mi-as intoarce spatele si nici ca m-as mai uita in urma. Si asta doar pentru ca m-am saturat sa imi fie frica de mine insumi, si de ceea ce as putea sa fac, daca si numai daca as avea tot curajul pe care il vreau.
Iti doresc fericire din adancul inimii, chiar daca ea e in spatele acelor lacrimi, chiar daca tu nu esti acolo.
Dar, totusi nu plec.
Si nu o sa plec niciodata, indiferent cate anotimpuri or sa treaca pe langa mine.
Daca dragostea distruge inseparabilul, dar nu si distanta, atunci nu e dragoste.
Printr-o piele transparenta te vad pe tine, cel care nu vrea sa fie vazut, in timp ce visele se scalda in sticla. Sticla calda, sticla rece, sticla care se sparge doar daca o atimgi.
Si inima e fragila, desi e cat pumnul unui om. Si e logic: la fel cum o sa sangerezi daca lovesti ceva cu pumnul, la fel o sa iti "sangereze"si inima in mometele de durere.
Dulci momente de durere.....
Eu m-am trezut in colivie, intr-un oras care imi canta si imi suiera in minte, cand mergem pe vant, cand aveam ochii de plumb, si cand priveam valurile cand se iubeau. Stateam ferita de ochii altora, statea fara griji. M-am gasit plansa de ploaie.
Mi-ar placea sa te rup de pe tavan, sa jur ca sufletul tau e pur, ca am incercat, sa ne inghet in timp, si sa raman o amintire amuzanta pentru cineva care oricum o sa plece.
Oamenii au si ei culori.
Culori de la emotii, trecut, prezent, viitor..
Sparge-ma in bucati si ajuta-ma sa scap de ceva ce nu am vrut niciodata!
El:"Da, asa e. Oricum, mami a ajuns acasa acum ceva timp. Si stiu ca e fericita acolo."
Nu, nu cred ca voi avea cum sa uit aceasta discutie.
Nu ma mai lupt cu demonii mei. Ei sunt aici ca sa ma invete unele lucruri.
In schimb, o sa stau cu ei la o cafea si o discutie, o sa le aflu numele, de ce au arsuri pe degete so zgarieturi pe picioare. Poate o sa fie si demoni ok.
Oricum, toti monstrii au fete de om, deci, de ce m-as mai complica?
As pleca de langa mine, mi-as intoarce spatele si nici ca m-as mai uita in urma. Si asta doar pentru ca m-am saturat sa imi fie frica de mine insumi, si de ceea ce as putea sa fac, daca si numai daca as avea tot curajul pe care il vreau.
Iti doresc fericire din adancul inimii, chiar daca ea e in spatele acelor lacrimi, chiar daca tu nu esti acolo.
Dar, totusi nu plec.
Si nu o sa plec niciodata, indiferent cate anotimpuri or sa treaca pe langa mine.
Daca dragostea distruge inseparabilul, dar nu si distanta, atunci nu e dragoste.
Printr-o piele transparenta te vad pe tine, cel care nu vrea sa fie vazut, in timp ce visele se scalda in sticla. Sticla calda, sticla rece, sticla care se sparge doar daca o atimgi.
Si inima e fragila, desi e cat pumnul unui om. Si e logic: la fel cum o sa sangerezi daca lovesti ceva cu pumnul, la fel o sa iti "sangereze"si inima in mometele de durere.
Dulci momente de durere.....
Eu m-am trezut in colivie, intr-un oras care imi canta si imi suiera in minte, cand mergem pe vant, cand aveam ochii de plumb, si cand priveam valurile cand se iubeau. Stateam ferita de ochii altora, statea fara griji. M-am gasit plansa de ploaie.
Mi-ar placea sa te rup de pe tavan, sa jur ca sufletul tau e pur, ca am incercat, sa ne inghet in timp, si sa raman o amintire amuzanta pentru cineva care oricum o sa plece.
Oamenii au si ei culori.
Culori de la emotii, trecut, prezent, viitor..
Sparge-ma in bucati si ajuta-ma sa scap de ceva ce nu am vrut niciodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu