120117

Nu ma interesează dacă sunt fosta sau actuala,  dintr-un motiv simplu: prefer sa ma bucur ca ești aici, decât dacă mâine o să mă mai placi,  sau nu.  Nu pentru ca nu-mi pasă, sau pentru ca mi-e tot una.
Prefer să mă bucur că putem să stăm amândoi la cafea.
Da,  sunt o idioată,  și știm amândoi asta. Probabil o să fie fix chestia aia de o să te iubesc pana în ultima zi. Când poate o să fie reale și poveștile alea din mintea mea, și toate planurile de care ți-am zis.
Și nu are sens să mai încerc altceva,  pentru simplul fapt ca ma întorc tot la tine,  fără să vreau, și fără să-mi dau seama ce și când se întâmplă. Sau de ce. Și niciodată nu mi-a părut rău. Mai degrabă a fost sentimentul ăla de "acasă" pe care am crezut că nu o să-l mai simt niciodată.
Și poate nu ești tu ăla,  dar chiar nu mai am nimic de pierdut, în afară de niște șanse care nu știu când se vor mai ivi, sau dacă ar mai avea sens în alte împrejurări.
Și sper sincer să fi tu ăla. Stai,  când ți-am zis asta, ți-am zis că nu știu dacă tu ești "the one".
Nu știu să înot dar dacă va trebui, mă arunc în cea mai rece apă pentru tine.

* tu,  persoana care m-ai întrebat acum foarte mult timp dacă ce scriu eu e despre cineva anume,  răspunsul de acum e "Da".

moment

Sunt tristă. Sunt nervoasă. Sunt ok. Sunt plină de anxietate. Sunt fericită. Nu pot să mă mișc. Sunt fiecare emoție rulată într-un pachet. Te urăsc. Ești o persoană oribilă. Lasă-mă în pace. Te rog nu mă lăsa singură. Ești o persoană bună. Eu sunt singură. Am nevoie de tine. Îmi pare rău, te urăsc. Nu pleca. 

Nu mă poți consola dacă plâng. Sunt o încântare când sunt fericită. Arunc cu chestii, și urlu la tine, și rănesc oamenii când sunt goală. Îmi fac mie rău, doar ca să simt ceva, și îmi spun că merit asta. În zilele mele proaste mă simt ca un jeg de om. 

Am încercat și aia cu sinuciderea, pentru că nu mai vedeam un alt mod de a scăpa. Uneori iau cele mai dubioase decizii și sunt incontrolabilă. Impulsivă. Dacă rănesc oamenii o fac pentru că vocile din capul meu îmi spun că ele or să mă rănească, dacă eu nu fac nimic. 

Totul e alb și negru, nu există nimic la mijloc, nu există nimic gri. 

Mi-am dat prietenii la o parte. 

Te rog nu pleca. 

Sunt tratată ca un criminal și societatea îmi spune că sunt nebună, că ar trebui să fiu închisă undeva, că niciodată nu o să contez. Polițiștii mi-au spus că mereu o să mă oprească, atunci când or să mă vadă, și că ei știu ce o să devin eu. Sunt o persoană rea. 

”Știi ce e, nu-i așa? E ceva destul de greu de tratat. Probabil o să te sinucizi, sau o să fii închisă undeva.„ Un psiholog mi-a spus asta. 

BPD mă face să simt că lumea e un loc oribil, și comentariile de genul ăsta nu fac decât să întărească ideea. 

Cum e să ai BPD? 

Destul de intens.

 Un rollercoster. Haos. Singurătate. Te seacă. Uneori violent. Instabil. Sufocant. BPD e cam ca o arsură de gradul 3 pe pielea mea de emoții, ca un coșmar din care nu poți să te trezești. 

Dacă niciodată nu ai trecut prin asta, nu ai nicio șansă să înțelegi. 

Dar, lasă-mă să-ți zic ceva: dacă vreodată îți spun că te urăsc și nu mai vreau să te văd niciodată, nu pleca. Nu sunt eu cea care vorbește. E o parte a unei haterițe care și-a găsit casa în mine. Dacă am avut o zi proastă, te rog nu țipa la mine. 

Nu sunt un criminal. Nu merit să fiu tratată așa. Sunt o ființă umană, până la urmă. 

Poate că sunt o persoană bună. Poate că o să mă fac mai bine. 

Am tulburare de personalitate borderline, și nu sunt un monstru.

Scurt

"Știi ce nu o sa mai poată face nimeni pentru tine?"
"Ce?"
"Să te facă artă, boule!

Dragă sine independent

Știu că îți porți sinele independent ca un fel de scut ca să te aperi, ca să te protejezi. Știu cât de rănită ai fost, și că știi cum e să faci totul singură.
Ai ales independența, ca să nu mai treci din nou prin toate astea. Și o porți de parcă ar fi tocurile alea pe care mereu vrei să le porți, când ai încredere în tine, când ieși în oraș. Chiar crezi că ai ales viața asta, nu? Lasă-mă doar să te corectez, ea te-a ales, pentru că ai lăsat-o.

Te rog, sau stai, mai bine zis, te implor să îți lași scutul jos, și sabia la fel- nu trebuie să te lupți cu lumea ca să demonstrezi ceva.

Știu că ai fost dezamăgită, și că ai fost lăsată să te descurci singură cu nopțile prin gări, trenuri, centre de orașe, mult prea multe stele, și să te întrebi cum ai ajuns în momentul în care ești.

Știu că te ți de independență, la fel cum te țineai de pisica aia de pluș când erai copil, pentru că ăsta părea că e singurul lucur pe care nu o să îl pierzi niciodată. Dar, știi care e treaba, chiar dacă poți să faci totul singură, asta nu înseamnă că și trebuie.

Poți să recunoști că ai nevoie de cineva, că în timp ce ești comfortabilă cu independența ta, nu înseamnă că ești si mereu fericită.

Sunt aici ca să îți spun că e în regulă dacă plângi, lasă-te atinsă de viață, și las-o să iasă din marea aia de maro verzui pe care o numești ochi. De parcă ai fi așa de simplă. Las-o să îți ude obrajii cu realitate.

Ți-ai ținut căcaturile împreună, indiferent cât de jos ai ajuns. Nimeni nu cred că se mai îndoiește că ești capabilă, dar poți să stai jos și să recunoști că ai nevoie de mai mult.

Știu că tu crezi că ești singura pe care te poți baza, dar nu e adevărat.

Aș vrea să-ți spun să distrugi pereții ăia la care muncești de o viață întreagă, dar știu cât de mult îț admiri munca. Fă câteva găuri în ei, până găsești persoana aia pentru care să îi dai jos.

O, tu, sine independent, nu îți neg realizările, dar încă meriți să aibă cineva grijă de tine, la fel cum vrei și tu asta. Știu, te speri cuvintele astea, pentru că dacă ai face asta, ai ajunge să renunți la independență, pentru că ar trebui să te lași în voia cuiva care ar putea oricând să te distrugă.

Știu că ți se frânge inima, pentru că ai fost învățată că e ceva în neregulă cu tine.

Știu că viața ideală pentru tine e greu de explicat altora,  și tocmai de aia ți se face frică atunci când cineva vine și se rezeamă de pereții în spatele cărora ești tu.

Stai liniștită, secretul tău e în siguranță cu mine, pentru că eu știu că ceea ce te sperie cel mai mult e și lucrul pe care îl iubești cel mai mult, și tot ceea ce contează pentru tine.

Știu că visezi că poate, într-o zi, vei avea parte de o iubire care să te țină în brațe, așa cum te ține independența ta, în fiecare noapte. La fel cum știu că nu crezi că există.

Dar, vezi tu, dacă o să te porți de parcă nu ai nevoie de nimeni, ei o să te creadă.


Știu că ți-e greu să lași garda jos, dar crede-mă, asta nu te face cu absolut nimic mai puțin independentă.

101016

Ma întreb ce faci, si daca te mai ascunzi. E plăcut sa stai in frig si sa il simți, dar da, as fi preferat sa stai pe capul meu, pentru ca ești mai înalt. Si poate sa am fesul meu, care seamănă cu un prezervativ cu moț, si sa faci mișto de el.
Să-ți povestesc despre faptul ca o sa fiu in alt departament, si nu tre sa mai răspund la apeluri. Ca am crescut.
Să-ți povestesc de ce m-am gândit la tine, si de ce mi-ai lipsit in atât de multe ocazii.
Sa mergem sa bem o bere, acar de început, in același bar in care am mers amândoi niciodată. Să-ți povestesc despre ce-am făcut, si tu la fel. Să știu cat de greu ți-a fost singur acolo, si cat de mult voiam sa te țin in brațe.
Sa ne aducem aminte amândoi perioada in care ne salutam in treacăt, si  zâmbeam o zi întreaga. Să-ți zic ca mi-am făcut griji când nu te-am mai văzut, si aveam o tristețe pe care nu o înțelegeam atunci când treceam pe la alee si nu te vedeam.
Să-ți zic ca am fost fericită si nu am mai putut sa scriu. Nu am înțeles niciodată chestia asta, cum nu înțeleg fericirea.
Să-ți folosesc tatuajele in licența mea, si sa vezi ce am reușit sa fac pana acum, si sa ma lași sa îți refac tatuajul de pe picior.
Sa ascultam impreuna aceeași melodie care ne-a dat unul din cele mai serioase subiecte de discuție de pana acum.
Sa îți zic ca ma bucit in avans, cu jumătate de an aproape, ca merg la concert la Asking Alexandria, si poate sa mergi cu mine.
Să-ți explic de ce nu o sa mai beau niciodată rom, si ca nu o sa fiu un pirat mainstream. Sa fi satul să-mi explici ca nu exista pirat femeie.

Noi ne-am întâmplat, si ne-am uitat langa mare. Ți-am dat corăbii si nisip, iar eu am rămas in mare.
Să-ți explic de ce vreau să-mi tatuez "sempiternal" si sa încerc sa te conving sa îți faci si tu. Ăsta sa fie tatuajul nostru.

Dar, na, lucrurile nu merg așa, si asta e o ironie dulce. Si n-am putut sa vad nimic. Nu mi-aș tine respirația așteptând sa se întâmple asta. Mi-ai distrus lumea, si nu ai ce sa mai faci.
Si despre cum puteam fi totul...
Despre cum puteai sa te strecori in pielea mea, si cum puteam sa te respir. Aveam un câine.
Îmi promiteai ca nu ai sa mai pleci. Îmi arătai ce nu puteam vedea, si eu îți promiteam ca nu o sa plec, ca nu o sa te las de data asta. Ne țineam de mana, si venea după tine de fiecare data.
Îți eram gravitație si tu îmi erai aer.
Dar, cum am spus, asta e ironia.

Am roate motivele sa nu ma întorc la tine, si totuși ma gândesc la asta....

190816

Mereu mi-a plăcut ploaia. Și viermii nu au înțeles. S-au ascuns sub plasticul deasupra lor, in copaci, sub tavane si in pereți.

"Dacă nu ai dansat in ploaie măcar o dată, sau să alergi, ești un vierme."

Nu-ți mai scriu. Nu te mai scriu. Nu ar mai avea sens.
Zi de zi ascult aceleași păsări fără cioc cum încearcă sa lege sunete între ele, și mereu eșuează sa dea naștere unor cuvinte.
Nu mă interesează când e ziua lor, cum nici pe ei nu îi interesează de a mea. Sau chiar și așa, lasă-mã să sărbătoresc singura faptul ca sunt mai aproape de moarte.

"Încă mai am pisica aia cu strabizm pe birou. Aia care scandează pentru cedările mele nervoase."

Dacă îmi împrăștii stropii de culoare peste pereți...

Dacă e cuvântul cheie, bănuiesc.

Odă pentru somn

Toate melodiile pe care le aud sunt atât de reci. Să nu am încredere într-o persoană perfectă, şi în ceva atât de lipsit de greşeală, dar ştiu câte ceva despre întuneric şi durere.
Da, nu am făcut prea mult timp umbră locului în care sunt, şi asta nu pentru că n-am stat aici mereu.


"Stai jos!"


Sunt aici unde m-ai lăsat, la fel de jos, la fel de mică.
Nu am radio în maşină.
Nu am sunet.
plămânii mei se măresc şi pe urma se anulează, şi urăsc maşina asta, în timp ce pielea mea îmi aduce aminte pe cine am omorât.
Desenez blocuri pe pereţi mult prea albi pentru a suporta sunetele mele negre.
Am arme pentru toate mâinile voastre, dar voi nu ştiţi să le folosiţi, la fel cum eu nu ştiu cât rom trebuie să beau.


Prinde-mi respiraţi, şi cunoaşte-mă tu. O să mă pierd în sunet, şi fantoma ta o să fie aproape de mine. Eu sunt pe afară, tu eşti pe lângă, sau pe jos, nu mi-am dat seama. Am minim 2 feţe, şi nu sunt una din ele. Am nevoie de ajutor să le dau jos, pentru că am căzut iar. Nu mă lăsa să plec, pentru că eu am să o fac fără niun fel de reţinere. Pentru că nu cred ce se dă la TV, chiar dacă e ce vreau să văd, pentru că ştiu că nu-mi trebuie, şi că mi-am ucis visele.
O să fac bani pentru că o să-mi vând părul. Obişnuiam să spun că vreau să mor până ajung bătrână, dar acum am început să nu mai gândesc aşa.