A.

M-ai facut sa cred ca pot sa traiesc, ca de tine trebuia sa dau de atata timp, ca acum sa ma faci sa nu mai simt nimic.

Pentru ca, aparent, asa faci tu.

Pentru ca nu mai exista nici viitor si nici trecut.

Pentru ca avem inimile astea care bat, si trebuie sa ne fie de ajuns.

Pentru ca esti altfel decat credeam.

Si inca nu stiu daca e de bine, sau nu.

Spune-le ca suntem tineri, ca Raiul exista, ca suntem nedormiti, ca nu o sa invatam niciodata din greselile pe care le facem.

Stii, e amuzant sa ma gandesc ca poate credeai ca as face orice pentru tine, ca sunt genul ala de tipa careia nu ii pasa de nimic si nimeni... Nu e deloc asa.

Si daca discutiile noastre s-ar rezuma la altceva in afara de droguri, si daca ne-am vedea mai des de 2-3-6 ore la 2-3 zile, poate ne-am cunoaste.

Poate ca atunci lumea mea nu ar mai parea ceva de neinchipuit, neatins, imposibil, prea ciudat de conceput.
Poate ca ai intelege de ce lumea mea e plina de culori puternice si note de pian, vioara, si uneori de punk.

Poate ca ai inelege ca in lumea mea, si in lumea asta, sunt doua de mine. Diferite si la fel, in acelasi fel dubios in care lumea mea e in armonie continua cu lumea asta.

Pentru ca in lumea mea minciuna nu e slavita. Minciuna nici macar nu exista. Minciuna nici nu poate fi definita acolo.

Pentru ca gandurile mele se amesteca in nuante turbate si dau nastere unor monstrii pasnici, cu care stau si beau cafeaua in fiecare dimineata.

Monstrii care imi vor binele, ca ei sa poata continua sa existe, sa se metamorfozeze total.

Monstrii care ma ajuta zilnic sa nu inghit un tub intreg de pastile cu vodka sau bere.

Monstrii care imi spun de ce sa renunt la ce fac, pentru ca e spre binele meu.

Si in lumea aia, dubiile in care ma tot bagi zilnic, nu ai pic de sens, pentru ca acolo sunt sigura cum o sa fie totul, cum stau lucrurile.

Pentru ca acolo trupul tau gol, sau trupul meu gol, sunt lipsite de forma, au doar o energie care le guverneaza.

Energii diferite. Pentru ca venim din lumi diferite. Lumi care niciodata nu o sa se uneasca.

Zambetul ala, ochii aia interesanti, felul in care tu esti hiperactiv sau extrem de depresiv si mizantrop.

Lumea mea plina de larve si luna mereu prea mare. Pot sa iert, sau pot sa mint ca pot sa iert cumva tot ce a fost al meu.

Pentru ca totul o sa fie al altcuiva.

Tot ce a fost o data viu s-a stins, a murit, a plecat o data cu uitarea.

Nu, nu sunt buna la dat sfaturi asa cum vrei tu.

Citeste printre cuvinte, spatii, virgule.

Poti sa te minti ca o sa fiu tot aici candva, dar stii sa uiti.

Daca vrei, devino constient ca nu o sa raman aici, ca nici tu nu o sa ramai aici.

Pentru ca schimbarea si metamorfoza fiecaruia dintre noi nu s-a incheiat aici, nu a inceput aici, nu o sa se incheie aici.

Sigur.

Eu pot sa sting luna, viata ta e una singura, viata mea e mai mult de atat.

Pentru ca sunt un abiku.

Si nu vreau sa ma recunoasca nimeni.

Pentru ca m-am saturat de ciclul ala de viata-moarte care nu se mai termina.

Vrea uitare.

La multi ani!

Sper ca ai inteles ceva mai mult decat niste cuvinte.