25

"Nimic nu o să îţi strice mai tare experienţa de 20 de ani, sau perioada asta, mai rău decât gândul că puteai să ai totul pus în ordine până acum. Că puteai să ai viaţa în ordine."

Da, aveai dreptate.

Am 99 de probleme, iar faptul că sunt un organsim în descopunere care e născut într-o societate şi damnat să moară în societatea aia condusă de bani e cea mai mare din ele.

Sau că am momente în care cred că am reuşit să trec peste tine, dar apoi văd o chestie care ţi-ar fi plăcut şi-mi dau seama că îmi lipseşti mai mult ca niciodată. Şi ajung să fiu în duş, chiar dacă am mai făcut unul pe ziua de azi, plângând şi întrebându-mă de ce nu am fost destul de bună pentru tine.

Nu pot decât să spun că nu e ok să foloseşti oamenii, pentru că la 1 dimineaţa, când vodka le inundă venele or să se întrebe de ce nu au fost de ajuns, şi asta o să îi mănânce încet încet, şi doar pentru că nu mai eşti acolo, asta nu înseamnă că nu e vina ta. Pentru că fiecare "Te iubesc" pe care l-ai spus o să revină în capul lor.

Şi nimeni nu merită asta.

"Nu poţi să iubeşti pe altcineva până nu te iubeşti pe tine." Prostii! 

Cu tine a fost altfel. M-ai făcut să te iubesc atât de mult încât uitam de ce mă urăsc de fapt.

Şi, din  păcate pentru mine, sunt genul ăla de persoană pe care poţi să o foloseşti de milioane de ori, dar la sfârşit tot o să-mi pese de tine, şi o să vreau să-ţi fie ţie mai bine decât îmi e mie.

"Aş vrea să te simţi aşa cum te privesc eu."

Şi într-o zi, o să fiu frumoasă. Superbă. Atât de frumoasă că nu o să poţi să-ţi iei ochii de la mine.

Iar eu o să râd, şi o să eman viaţă, şi ochii mei o să lucească la fel ca sticle din faţa ta, de parcă ai văzut drgostea vieţii tale râzând la glumele altcuiva.

Şi o să ai 32 de ani, conduci spre casă, cu ea lângă tine, veniţi de la supermarket, şi o să auzi un cântec la radio, şi o să te gândeşti că ar fi fost drăguţ să fii lângă o persoană care cântă, greşeşte versruile, dar cântă oricum.

Şi când îţi aduci aminte de mine o să începi să plângi, o să te rupi în bucăţi, o să ţipi. Nu de durere, ci pentru că să-ţi fie dor de mine doare mult mai tare.

Şi o să regreţi că ai luat o decizie. Decizia greşită.

Abea aştept să îţi fie dor de mine, cum îmi e mie de mine.

Spune-mi, cam de câte ori trebuie să plângi pentru o persoană până să-ţi dai seama că nu îi pasă?

Dacă cineva mă întreabă, o să spun că amândoi am trecut peste. Când toţi o să se holbeze, o să mă prefac că nu îi aud vorbind. De fiecare dată când o să te văd o să-mi înghit sentimentele şi am să mă prefac că nu ma afectezi, că nu mă afectează deloc.

Pentru că e extrem de ciudat... Să fim străini din nou.

Să nu mai aud cum a fost ziua ta, să nu mă mai trezesc dimineaţa mai devreme doar ca să te trezesc pe tine. Să vin la tine şi să fac cefea, pentru că îţi plăcea cum o făcea prea mult. Să discut cu tine, singurul om care a înţeles că tăieturile de pe corpul meu sunt nimic în comparaţie cu ce e în capul meu. Pentru că te întreabam dacă şi atunci ţi se părea o glumă, şi te uitai în pământ, şi nu făceai decât să mă strângi în braţe.

Mereu mi-a fost frică de faptul că o să găsesc persoana aia care înseamnă enorm de mult pentru mine, şi că am să o pierd. 

Şi să nu-i pese de mine, să nu-i ajung....